Patima lăcomiei de avere

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu):

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 1-10)

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXXII-a după Rusaliine arată cum Domnul Iisus Hristos vindecă sufletul iubitor de argint al vameșului Zaheu și cum acesta, lacomul și zgârcitul de ieri, devine deodată milostiv și darnic, deoarece s-a întâlnit cu milostivirea negrăită a lui Dumnezeu, care l-a copleșit. Omul înrăit din pricina păcatului a devenit om bun, pentru că a fost surprins de bunătatea lui Dumnezeu Cel Sfânt. Omul nemilos și aspru a devenit om milostiv și generos față de săraci, pentru că L-a primit în casă și în suflet pe Dumnezeu Preamilostivul.

Atât Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, cât și cea a Noului Testamentdescriu patima lăcomiei de averesau a iubirii de argințica fiind sursă a multor nedreptăți și neajunsuri. „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare s-au rătăcit de la credință și s-au străpuns cu multe dureri”(I Timotei 6, 10), constată Sfântul Apostol Pavel.

Relele cele mai mari pe care le poate aduce patima iubirii de argințivieții spirituale a omului sunt acestea: uitarea de Dumnezeu (cf.Deuteronom 6, 10-12; Osea 13, 6), părăsirea de Dumnezeu(cf.Deuteronom 32, 15), tăgăduirea sau negarea existenței lui Dumnezeu(cf.Pilde 30, 8-9), răzvrătirea contra lui Dumnezeu(cf. Neemia 9, 25-26), înăbușirea rodirii cuvântului lui Dumnezeu în viața omului(cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19; Luca 8, 14); lepădarea de Hristos(cf. Matei 19, 21-22), mândria nesăbuită(cf. Pilde 28, 11), învârtoșarea inimii sau lipsa de milostivire(cf. Pilde 18, 23), asuprirea semenilor, mai ales a săracilor(cf. Iacob 2, 6), înșelăciunea(cf. Iacob 5, 4).

Însă cel mai mare rău pe care l-a produs patima iubirii de arginta fost vânzarea Mântuitorului Hristos pe treizeci de arginți de către Iuda Iscarioteanul: „Când slăviții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat și judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spânzurare și-a agonisit; fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție” (Triod, Troparul Joii celei Mari). Iar altă cântare din Joia Maredeplânge aceeași cădere înspăimântătoare: „Năravul tău este plin de vicleșug, Iuda fără de lege; că îmbolnăvindu-te cu iubirea de arginți, ai câștigat ură de oameni. Că de vreme ce iubeai bogăția, pentru ce ai mers la Cel ce învăța despre sărăcie? Iar de-L iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preț, dându-L spre ucidere? Spăimântează-te, soare, suspină, pământule, și clătinându-te, strigă: Cel ce nu ții minte răul, Doamne, slavă Ție „.

Sfânta Scriptură conține multe mustrări și amenințări împotriva celor ce adună comori materiale pe nedrept(cf. Pilde 13, 11) sau le dobândesc pe nedrept (cf. Pilde 21, 6; 28, 20-23; Ieremia 17, 11), dar și atitudini împotriva celor ce acumulează averi prin constrângerea semenilor(cf. Iov 20, 18-23; Pilde 22, 16; Iacob 5, 1-5).

În Sfintele Evanghelii, Mântuitorul Hristos atrage atenția asupra faptului că omul nu trebuie să-și pună nădejdea în bogățiile pământești trecătoare: „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură” (Matei 6, 19-20). De asemenea, El arată cum, din cauza bogăției, omul poate pierde viața veșnică: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 18, 24-25). Pe soții Anania și Safira, Dumnezeu i-a pedepsit cu moarte prin mustrarea lor de către Sfântul Apostol Petru, pentru că puseseră deoparte, pe ascuns, bunuri pe care le făgăduiseră comunității (cf. Faptele Apostolilor 5, 1-10).

Totuși, Domnul Iisus Hristos nu condamnă bogăția în sine, ci El condamnă transformarea grijii omului pentru traiul zilnic în preocupare excesivă sau chiar exclusivă a vieții. El condamnă atitudinea pătimașă sau egoistă a oamenilor lacomi care adună bogății de dragul de a aduna, găsindu-și în această atitudine pătimașă sensul vieții lor. Aceștia trăiesc cu obsesia de-a aduna fără a dărui și celor care trăiesc în lipsuri și nevoi. Deci, Hristos Domnul mustră pe oameni când uită că Dumnezeu Care le-a dăruit bogăția este milostiv și dorește ca și bogații să fie milostivi cu cei săraci. Adesea, prisosul bogaților devine lipsa sau necesarul săracilor, așa cum constată Sfântul Vasile cel Mare. Oamenii obsedați de câștig material nelimitat uită că vor muri și că tot ceea ce au adunat va rămâne altora, că nu iau cu ei nimic după moarte.

Când Hristos Domnul spune: nu vă îngrijiți de mâncare, de băutură și de îmbrăcăminte(cf. Matei 6, 31), aceasta înseamnă că omul nu trebuie să reducă viața sa la aspectul ei pur biologic, material și trecător. Grija pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viața lui spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunurile materiale, ci omul trebuie să poarte grijă mai întâi de sufletul cel nemuritor, adică să caute viața cea veșnică netrecătoare, care este comuniunea de iubire a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieții.

Sfinții Părinți ai Bisericii învață că patima iubirii de argințisau arghirofiliaeste „dracul cel cu mii de capete…„1 sau „rădăcina tuturor relelor (păcatelor) „2. Ea se manifestă prin iubirea excesivă și obsesivă față de bunurile materiale, în special față de bani. Cel stăpânit de patima iubirii de arginți are motivații diferite, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în scrierile sale: „Iubitorul de plăceri iubește argintul ca să-și procure dezmierdări prin el; iubitorul de slavă deșartă ca să se slăvească prin el; iar necredinciosul ca să îl ascundă și să-l păstreze, temându-se de foamete, de bătrânețe, de boală sau de ajungerea între străini. Acesta nădăjduiește mai mult în argint decât în Dumnezeu, Făcătorul tuturor lucrurilor și Proniatorul tuturor, până și al celor mai de pe urmă și mai mici vietăți „3.

Cei care iubesc în mod pătimaș banii sau lucrurile materiale nesocotesc cuvintele Mân-tuitorului: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, fiindcă sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona”4 (Matei 6, 24). Sfântul Apostol Pavel avertizează că lăcomia este „închinare la idoli” (cf. Coloseni 3, 5) și „nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu”(Efeseni 5, 5).

Lăcomia după bani și averi arată, în cele din urmă, o lipsă a credinței, aducând după ea și alte patimi. Sfântul Ioan Scărarul spune că „iubirea de arginți este închinare la idoli, fiică a necredinței, scuză mincinoasă pentru boli, prevestire a bătrâneții, frică de secetă, vestitoare a foametei „5.

Sfinții Părinți recomandă mai multe metode pentru a scăpa de lăcomie

Mai întâi, cei stăpâniți de această patimă trebuie să conștientizeze că ea este dăună-toare. Sfântul Ioan Casian spune că „boala iubirii de argint, (…) venind din afară (de fire), se poate tăia mai ușordacă este silință și luare-aminte. Dar de nu e băgată în seamă, se face mai pierzătoare decât celelalte patimi și mai cu anevoie de înfrânt „6.

Vindecarea de această patimă depinde foarte mult de intensitatea credinței celui stăpânit de ea, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul: „Credința adevărată curmă toate grijile” 7 sau, în altă parte: „Credința și înstrăinarea (evitarea banilor) sunt moartea iubirii de argint” 8.

Cunoașterea urmărilor nefaste ale iubirii de arginți ajută la tămăduire, după cum învață Sfântul Ioan Damaschin: „†¦ Aproape toată afecțiunea pământească și împătimirea de ceva din cele materiale naște plăcere și desfătare în cel împătimit și înnebunește și vatămă în chip pătimaș partea poftitoare a sufletului, întrucât supune pe cel biruit iuțimii, mâniei, întristării și ținerii de minte a răului, când e lipsit de ceea ce dorește […’]; desfrânat este și iubitorul de avuții, iubitorul de argint și zgârcitul. Fiindcă precum acela iubește trupurile, așa și acesta avuțiile; ba este cu atât mai desfrânat acesta, cu cât nu are o așa de mare silă (dorință, n.n.) de la fire care să-l împingă… Dar e vădit în tot felul că pofta de avuții e de prisos, și nu (este) după fire, neavându-și puterea într-o silă (dorință) a firii, ci în voia liberă cea rea. De aceea nu are scuză cel ce păcătuiește lăsându-se biruit de aceasta cu voia„9.

Alături de conștientizarea patimii și de cunoașterea urmărilor ei, e nevoie de conștientizarea aspectului iluzoriu și efemer al tuturor avuțiilor după care aleargă omul, așa cum constată Eclesiastul: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune”(Eclesiast 1, 2). Tot așa ne învață și Sfântul Apostol Pavel: „Cei ce se folosesc de lumea aceasta (să fie) ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece„(I Corinteni 7, 31). Când omul se încrede prea mult în propria avuție și face din dobândirea ei un scop în sine, dă dovadă de necredință, considerând cele tre-cătoare și nesigure mai presus decât iubirea milostivă, bunătatea, pacea și sfințenia sufletului, prin care se dobândește Împărăția lui Dumnezeu. Iar aceasta „nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Așadar, o cale sigură de urmat este canalizarea dorințelor spre valori netrecătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur, răspunzând la întrebarea cum poate cineva să scape de iubirea pătimașă de bani și averi pământești, răspunde: „Îndrăgostește-te de altceva! Îndrăgostește-te de bogăția cea din ceruri! Cine se îndrăgostește de Împărăția cerurilor disprețuiește lăcomia; cine-i rob al lui Hristos nu mai este rob al lui mamona, ci stăpân. Că bogăția obișnuiește să meargă după cel ce o alungă, dar fuge de cel ce o urmărește. Nu cinstește atât pe cel ce-o urmărește cât pe cel ce o disprețuiește. De nimeni nu-și bate atâta joc cât de cel ce o dorește„10.

Omul credincios trebuie să fie mulțumit cu ceea ce are, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Feriți-vă de iubirea de argint șiîndestulați-vă cu cele ce aveți, fiindcă Însuși Dumnezeu a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”(Evrei 13, 5). Sfântul Maxim Mărturisitorul spune despre atitudinea credinciosului față de bani: „Banii (îi poate nesocoti), când își convinge cugetul ca în toate să se mulțumească cu ceea ce are„11.

Iubirea de argint se vindecă mai ales prin practicarea virtuților, și anume înțelep-ciunea, cumpătarea, răbdarea, smerenia și sfințenia, acestea fiind bogății netrecătoare ascunse în suflet. În acest sens, Nil Ascetul zice: „Virtutea este cu mult mai vrednică de cinste decât bogăția și viața liniștită, mai slăvită decât mulțimea aurului. Câți bogați nu erau în vremea aceea care gândeau lucru mare despre slava lor, dar au fost acoperiți de tăcere și dați uitării, pe când minunea celui fără slavă e cântată până azi, și amintirea celui ce locuia în pustie le e scumpă tuturor. Căci este propriu virtuții să fie lăudată și să-și răspândească faima care-i vestește frumusețile„12.

Patima iubirii de arginți se vindecă mai repede prin practicarea milosteniei, ca dovadă a iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „cel ce iubește pe Dumnezeu cu siguranță iubește și pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate păstra banii, ci îi folosește cu dumnezeiască cuviință, dând fiecăruia din cei ce au trebuință„13. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune că „†¦iubirea de argint (se stinge) prin compătimirea celor săraci…„14. De fapt, când oamenii sunt milostivi ei se aseamănă lui Dumnezeu (cf. Luca 6, 36) și vor fi la rândul lor miluiți de Dumnezeu (cf. Matei 5, 7).

Așadar, tămăduirea de iubirea de arginți, prin încrederea în puterea lui Dumnezeu, conștientizarea că bunurile materiale sunt trecătoare și canalizarea dorințelor spre bunurile sau va-lorile spirituale netrecătoare, atrage după sine și dobândirea virtuților care se nasc din iubirea față de Dumnezeu prin rugăciune și față de semeni prin fapte bune, dezinteresate și prin neagonisire pentru sine.

Astăzi, patima iubirii de argințise manifestă prin cele mai „rafinate” și mai „științifice” forme sau metode de câștig nedrept, cum ar fi: specula financiară, evaziunea fiscală la nivel mondial15, oferirea de salarii mici angajaților în timp ce patronii acestora se îmbogățesc prin munca muncitorilor săracietc. Astfel, când goana după profitul material obținut cu orice preț, fără măsură și fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine „sălbatic” sau inuman și se manifestă ca o patimă a lăcomiei „științific” organizată. Con-secințele negative ale lăcomiei bogaților pentru populația săracă sunt greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferință și nesiguranță, dezorientare și disperare individuală și degradare socială. În această situație de lăcomie economică fără etică, când totul devine nesigur și imprevizibil, schimbător și înșelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, Cel statornic și netrecător, drept și milostiv, dar și să sporim vigilența și prudența pentru a nu fi înșelați. Deși criza financiară și economică este în mare parte o judecată imanentă aspră pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept și prea multa risipă de bani, ea poate fi totuși înțeleasă și folosită ca o chemare pentru un nou început în viața persoanelor și a popoarelor. Astfel, criza economică ne determină să fim mai economi și mai cumpătați, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani și averi mai mult decât în valorile spirituale ale credinței, dreptății, corectitudinii și solidarității cu cei în nevoi.

Să ne rugăm lui Dumnezeu Cel Milostiv să ne ajute să fim milostivi și darnici, să arătăm celor din jur iubire milostivă, prin cuvântul bun și fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note: 1 Sf. Ioan Scărarul, Scara, 16, l, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, București, 2011, p. 224.

2 Ibidem, p. 228.

3 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, a treia sută, III, 18, în Filocalia, vol. II, E.I.B.M.O., București, 2008, p. 109.

4 Chiar dacă pentru cei mai mulți îl reprezintă pe Satan, cuvântul mamonaeste un cuvânt aramaic, care înseamnă bogăție, avere.

5 Sf. Ioan Scărarul, Scara, 14, 2, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, București, 2011, p. 224.

6 Sf. Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, în Filocalia, vol. I, E.I.B.M.O., București, 2008, p. 132.

7 Sf. Ioan Scărarul, Scara, 15, 3, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, București, 2011, p. 323.

8 Ibidem, 26, 3, p. 370.

9 Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt minunat și de suflet folositor, în Filocalia, vol. IV, E.I.B.M.O., București, 2010, pp. 218-219.

10 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, trad. de pr. Dumitru Fecioru, în col. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 118.

11 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, a patra sută, III, 49, în Filocalia, vol. II, E.I.B.M.O., București, 2008, p. 137.

12 Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, cap 21, în Filocalia, vol. I, E.I.B.M.O., București, 2008, p. 212.

13 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, întâia sută, I, 23, în Filocalia, E.I.B.M.O., București, 2008, p. 68.

14 Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt minunat și de suflet folositor, în Filocalia, vol. IV, E.I.B.M.O., București, 2010, p. l88.

15 De pildă, jumătate din fluxul financiar mondial tranzitează cele 72 de „paradisuri fiscale” inventariate de Fondul Monetar Internațional, cf. revista La Vie, nr. 3.317, 26 martie 2009, Paris, p. 35.

(Predică publicată în Săptămânalul Lumina de Duminică din data de 2 februarie 2013)