Pastorala de Crăciun a Episcopului Ignatie: Irod este printre noi

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, vorbește în Pastorala de Crăciun despre atmosfera din preajma Sărbătorii Nașterii Domnului în lumea modernă, afirmând că societatea pare că „suferă de multe defecte și de nenumărate fisuri spirituale”.

Potrivit ierarhului, cauza acestei situații se găsește înlăuntrul fiecăruia dintre noi. Fără Hristos, omul nu se poate apăra de distrugere.

„Dezechilibrele morale ale societății trebuie identificate în faptul că Pruncul Iisus, Cel născut în ieslea simplă a Betleemului, nu mai este înțeles și metabolizat în carnea vieții noastre ca Cel care este nu numai Pacea, Bucuria, Liniștea, Iubirea absolute, ci și Adevărul absolut întrupat ca Om, pentru a ne descoperi că fără El totul în lumea noastră poate fi relativizat, distorsionat și batjocorit, inclusiv făptura umană”.

„Fără Adevărul-Persoană, Care este Iisus Hristos, nu mai există nicio valoare capabilă să îl apere pe om de distrugere și desfigurare”, afirmă PS Ignatie în mesajul intitulat „Irod este printre noi – calomnia ca minciună perfectă”.

Fără Hristos, omul este vulnerabil

Întruparea Domnului răspunde provocărilor intelectuale și existențiale ale modernității. Citându-l pe Sfântul Chiril al Alexandriei, PS Ignatie arată că Hristos, ca Adevăr-Persoană, constituie singura cale de scăpare din tendințele contemporane.

„Astfel, Hristos-Pruncul este Adevărul-Persoană născut ca Om pentru a înțelege în mod deplin că „Viața este Adevăr” ca antidot la tendința de idolatrizare a științei în detrimentul afirmării demnității incasabile a persoanei umane („scientismul”), ca antidot la tendința că doar ceea ce se vede și poate fi supus experimentului merită toată atenția în defavoarea „celor nevăzute”, a realităților spirituale („pozitivismul”) și ca antidot la tendința tot mai crescândă de exaltare a plăcerii ca esență a existenței umane (hedonismul) în defavoarea unei vieți ghidate după valori morale veșnice”, a menționat Episcopul Hușilor.

Ipostazele lui Irod

În continuare, PS Ignatie analizează figura lui Irod, pe care ierarhul îl descrie ca fiind prototipul dictatorului egolatru și „primul suporter al erei post-adevăr din istoria creștinismului”.

„Pe Irod cel Mare nu îl interesa faptul că Pruncul Iisus nu este un personaj politic… pentru că era acaparat de propriul său „adevăr” individualist și egoist. Acest „adevăr” era un produs al emoțiilor sale de frică, al prejudecăților sale, al certitudinilor sale individuale”, susține Episcopul Hușilor.

Irod este printre noi, constată PS Ignatie: „Prin urmare, Irod cel Mare este printre noi, cu multiplele lui ipostaze, în societate, în biserici, pe stradă, la locul de muncă, în viața politică și culturală. Calomniază cu sârg și murdărește identitățile oamenilor. Este prezent peste tot ca și diavolul, cel dintâi calomniator al omului”.

Pruncul Iisus este Adevărul

În final, ierarhul oferă și soluția: dacă suntem pătrunși de prezența lui Iisus cel Întrupat, de Adevăr, vom fi eliberați de toate patimile.

„Sărbătoarea Crăciunului este vestea cea bună că Adevărul este Cineva, Pruncul Iisus, și nu ceva care să fie fărâmițat după vrerile și părerile fiecăruia”.

„Dacă vom fi pătrunși de prezența Pruncului Iisus, Persoana-Adevăr întrupată, acest Adevăr ne va elibera de vraja minciunii, a calomniei și a amăgirii păcatului”.

„Vom sparge globul egoismului nostru bolnav de putere și faimă, pentru a ne dărui cu iubire, bucurie, pace, iertare, îngăduință și slujire semenilor noștri”, a concluzionat Episcopul Hușilor.

Foto credit: Arhiva Episcopia Hușilor


Știri recente