Îndemnul de Crăciun al Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, este de a-I cânta Domnului cu faptele noastre, nu doar cu vocile noastre.
În scrisoarea pastorală pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, Mitropolitul Nicolae aduce în prim-plan tâlcuirile Sfântului Nicodim Aghioritul la canonul praznicului, atribuit Sfântului Grigorie Teologul.
Sfântul Nicodim este editorul antologiei de scrieri monahale isihaste cunoscută sub numele de Filocalia, dar și un prolific autor de cărți duhovnicești precum „Războiul nevăzut”, „Paza celor cinci simțuri”, „Hristoitia – cartea bunelor moravuri”, „Carte folositoare de suflet”, etc.
De Crăciun, îngerii și oamenii sunt îndemnați „să pătrundă taina pogorârii lui Dumnezeu pe pământ, taina smereniei lui Dumnezeu”.
Cele mai prețioase daruri
Atunci când Hristos ia naștere în sufletul fiecăruia dintre noi, explică Mitropolitul celor două Americi, El ne oferă cele mai prețioase daruri de pe pământ: credința și speranța în puterea răscumpărării Lui.
„Hristos Se naşte în sufletul fiecăruia dintre noi, dăruindu-ne ceea ce este mai de preț pe pământ, credinţa şi speranţa în puterea răscumpărării Lui. Străduindu-ne să primim această descoperire, se cuvine să aducem slavă lui Dumnezeu”.
„Voi, oamenii de pe pământ, înălțați-vă de la cele pământești cugetând la cele înalte și ridicându-vă cu aripile făptuirii și ale contemplației, fiindcă de aceea s-a pogorât Dumnezeu pe pământ, ca cei de pe pământ să urce la ceruri”, se menționează într-una dintre explicațiile Sfântului Nicodim Aghioritul, citată în pastorală.
Îndemnurile Sfântului Nicodim pentru azi
Îndemnurile pe care le dădea Sfântul Nicodim tuturor creștinilor sunt considerate actuale de Mitropolitul Nicolae:
„Nici tu, frate, să nu încetezi a-L slăvi pe Hristos Cel născut, și nu doar cu cuvintele, ci mult mai mult cu faptele. Când Se pogoară din cer, ieși întru întâmpinarea Lui contemplându-L.
Înalță-te de pe pământ și dintru cele pământești din dragoste pentru Cel ce S-a pogorât pentru tine pe pământ. Cântă-I cântare nouă, așa te îndeamnă David. Cântă însă cântări multe și nenumărate, fără să te saturi de a cânta.
Iar de vei cânta astfel, Domnul, Cel Căruia-I cânți, Își va aminti de tine și te va milui, așa cum ne încredințează Isaia: Cântă multe, ca să-ți rămână pomenirea (Isaia 23, 16)”!
Să fim lumină pentru ceilalți
Mitropolitul celor două Americi își încheie pastorala de Crăciun cu o încurajare pentru creștini să-și pună nădejdea în grija și ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă a mai trecut un an în care „lumea nu s-a schimbat” și „sunt aceleași zvonuri de crize, tulburări și războaie”.
Înaltpreasfinția Sa reamintește de sfinții români canonizați recent și îndeamnă credincioșii să le urmeze exemplul și să învețe din viața lor „cum să fim lumină pentru ceilalți”.
Sărbători cu pace
Scrisoarea pastorală semnată la reședința mitropolitană din Chicago cuprinde rugăciunea Mitropolitului Nicolae pentru luminarea și binecuvântarea preoților și credincioșilor pe care îi păstorește.
„Vă îmbrățișez frățește în Hristos Domnul și vă urez să petreceți sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou și Bobotezei cu sănătate, pace și bucurii duhovnicești”!
Foto credit: mitropolia.us





