Duminica Înfricoşătoarei judecăţi (a Lăsatului de sec de carne) Mt. 25, 31-46
Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci, drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Şi când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică.
Suntem pe calea care duce spre înviere, oare avem de ce să ne înfricoşăm? Cel care a găsit smerita rugăciune a vameşului va spune: nicidecum, vino Doamne! Cel care şi-a venit în sine ne arată că păşim spre braţele părinteşti şi ne îndeamnă zicând şi el: nicidecum, ci vino, Hristoase, şi ascunde-Mi cu Tine în Tatăl veşnicia firii mele! Iar cei care astăzi am auzit cuvântul Evangheliei şi suntem încredinţaţi că Fiul lui Dumnezeu vine a doua oară, spunem: Nicidecum, căci, din cuvintele Evangheliei, cele dulci buzelor mele, din care am dobândit toată priceperea şi văd calea, căci lumină îmi sunt, şi întrevăd iarăşi făclia vâlvâietoare a heruvimului şi ştiu să grăiesc şi să spun că Domnul, iată Domnul vine! Şi nu ne înfricoşăm, căci ştim că El este plinirea nădejdii noastre.
Cuvintele Domnului, cuvinte lămurite în foc ca aurul în topitoare, sunt, pentru noi, încredinţare şi izvor de înmulţire a credinţei, căci nu ai cum să nu te cutremuri şi nici cum să nu te înfricoşezi când, în susurul rugăciunii, Îi auzi paşii pe cale şi în jur vezi cădere, sfărâmare, dezbinare, suficienţă de sine, nepăsare. Te înspăimântezi deoarece fiecare cădere este şi căderea ta, fiecare rupere este şi o sfâşiere din tine. Te înfricoşezi deoarece îi vezi chipul frumos cum e sluţit în lut şi cum e înecat în foc şi lăcrimezi şi strigi: Ai milă de noi, nu-ţi întoarce faţa Ta, nu ne uita până în sfârşit, iar dacă ei se duc, se duc acolo, Tu Cel care ai fost răcoare în cuptor şi lumină în iadul cel mai de jos, fii nouă totul întru toate! E un paradox, El vine, Împărăţia Sa se apropie şi noi nu venim. Oare, chiar nu mai ştim să păşim în înviere? De aceea, fraţilor, să dobândim şi să ne înmulţim priceperea din cuvintele Lui.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
