O parohie românească din Luxemburg a sărbătorit cu anticipație Ziua Iei

Parohia românească „Nașterea Domnului și Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit duminică Ziua Iei cu anticipație.

Manifestarea a reunit numeroși membri ai comunității la un moment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești.

Evenimentul a debutat cu un recital susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite de Adriana Mitu. Repertoriul prezentat a evidențiat elemente ale patrimoniului muzical românesc și a marcat sărbătoarea dedicată iei și portului tradițional.

Valoarea iei românești

La manifestare a participat și Ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu, care s-a alăturat membrilor comunității românești.

„A fost o mare bucurie să vedem atâtea cămăși românești, fiecare unică, dar împreună parte din aceeași poveste, a energiei creatoare și a măiestriei artistice, care se moștenește din generație în generație”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei României în Luxemburg.

„Mai mult decât o piesă vestimentară, o demonstrație de talent și îndemânare sau pur și simplu bucuria lucrului făcut cu propriile mâini, cămașa tradițională românească este un element cultural cu valoare universală. Includerea sa în Patrimoniul cultural UNESCO înseamnă recunoașterea internațională a valorii acestui simbol românesc”.

Un element de identitate

Potrivit organizatorilor, manifestarea a urmărit promovarea tradițiilor românești și consolidarea legăturilor dintre membrii comunității.

„Ziua Iei Românești a fost încă o dovadă că, deși trăim departe de țară, tradițiile, credința și dragostea de neam continuă să ne unească și să ne transforme într-o mare familie românească, adunată în jurul Bisericii”, au precizat reprezentanții Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Evenimentul s-a înscris în seria activităților culturale și educative prin care parohia românească din Luxemburg susține păstrarea identității naționale și transmiterea valorilor românești către generațiile tinere.

Foto credit: Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord


Știri recente