Parohia Viziru de Jos, locul unde oamenii și-au regăsit gustul tainei

Puțini ar putea crede că într-o parohie de țară, pierdută în imensitatea de clorofilă a Bărăganului, unde comunismul a pustiit trăirea duhovnicească a oamenilor, astăzi, boala individualismului, criza de valori și de sens sunt vindecate cu… dor! Adică cu iubire și comuniune în duh. Vorbim de Parohia Viziru de Jos, din Protopopiatul Însurăței, Arhiepiscopia Dunării de Jos, unde părintele paroh Sică Simeon Bănică a resădit Biserica în inima oamenilor, iar în locașul de cult strânge satul într-o mare familie creștină, informează „Ziarul Lumina”.

Cine nu cunoaște dogoarea întinsurilor pârjolite de soare, cine nu a simțit niciodată gustul amar al cucutei în sorbitura apei din fântânile secate de secetă, cine nu a trăit nici măcar o zi de vară în satele pustii de pe vremea colectivului, când oamenii îndobitociți de muncă uitau de sine, de tradiții, de obiceiuri și sărbători, când Dumnezeu le fusese arestat, încarcerat și batjocorit, ca un tâlhar mărunt de drumul mare, nu poate să înțeleagă ce a fost Bărăganul comunist. Rănile acelei perioade supurează și acum în sufletele țăranilor. Generații la rând s-au rătăcit, s-au sălbăticit, s-au rupt de sat, uitându-i chipul curat de odinioară, nemaisimțindu-i bătăile inimii.

Viziru, din județul Brăila, a fost unul din aceste „lagăre” ale colectivizării care astăzi își recapătă identitatea cerească datorită muncii jertfelnice a unui preot: Sică Simeon Bănică.

Început într-un pustiu duhovnicesc

Satul Viziru își trage numele de la ambasadorul Înaltei Porți, care își avea aici „odaia”, adică reședința, și care se numea vizir. Curtea îi era deservită de robi aduși din Vrancea și Bacău, obligați să-și asigure existența din prelucrarea lânii, laptelui, mierii sau cărnii, luate ca tribut, trimise apoi peste Dunăre, la Istanbul. Tot ei îl păzeau și pe vizir. După plecarea acestuia, pe la începutul secolului al XIX-lea, s-au răspândit în zonă, întemeind așezări noi. De atunci, bisericile din Bărăgan poartă crucile cu semiluna la bază, semn al triumfului Ortodoxiei asupra mahomedanismului.

În perioada comunistă, Bărăganul a stat sub atenta supraveghere a autorităților. Între Viziru și Însurăței s-a aflat așezarea Rubla, în care au fost deportați o parte din bănățeni. Aici a avut domiciliul forțat și Corneliu Coposu. Apoi, colectivul a adus interzicerea participării oamenilor la slujbe. Ca să nu meargă la biserică, li se dădeau țăranilor bonuri de pâine, dacă munceau duminica și în zilele de sărbătoare, li se organizau serbări la căminul cultural. Preoții, de multe ori ironizați, batjocoriți, disprețuiți, erau obligați să presteze munci agricole, ca să aibă copiii lor „origine sănătoasă”, să poată merge la facultăți.

În acest pustiu duhovnicesc, a venit în 1996 părintele Sică Simeon Bănică. „Oamenii din Viziru își pierduseră „gustul tainei”, al vieții bisericești, dimensiunea spirituală a vieții. În biserică intrau câțiva bătrâni, doar pentru servicii religioase și deloc pentru căutări duhovnicești. Tinerii care îl căutau pe preot erau suspectați că sunt ori bolnavi, ori li s-au făcut farmece, dacă se împărtășeau!”, rememorează începutul părintele paroh Bănică.

Când se pogoară harul Domnului

Fostul „ASCOR-ist” vedea însă altfel realitatea. Credea din toată inima că schimbarea intră în responsabilitatea generației tinere. Că propovăduirea învățăturii Bisericii Ortodoxe și descoperirea duhului filocalic al părintelui Stăniloae sunt o prioritate. „Când am văzut cum stau lucrurile în Viziru, am trăit un șoc. În inima mea a fost o durere cumplită. O mare frică de plafonare, de inutilitate a vieții, a acestei lumi care nu mai înțelegea taina și frumusețea vieții în Hristos. Îmi era frică că mă voi pierde. Dar situația însemna și o provocare deosebită. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian mi-a încredințat activitatea de îndrumător duhovnicesc al ASCOR Brăila. Și din august 1997 am început să organizez taberele ASCOR la Viziru. Am considerat că cel mai bun lucru este să aduc tineri din toată țara aici, să-i găzduiesc în casele sătenilor, în familiile cu copii, să vadă oamenii Bărăganului că studenți la diferite facultăți vin la biserică, știu să cânte Sfânta Liturghie, să se roage și să postească. Prima tabără a avut 30 de studenți. Apoi, în fiecare an, a crescut numărul lor. Cea mai mare a fost în 1999, când 150 de studenți au stat aici trei săptămâni. A dat Dumnezeu har! Am adus după aceea studenți și din Basarabia, profesori universitari, am organizat universități de vară pe teme de spiritualitate tradițională românească în Bărăgan, încercând să redescoperim adevăratele valori. De prin 2002, au început să se ridice tinerii din parohie, pe care i-am „preluat” și care, în timp, au crescut spiritual. Așa am creat un nucleu local. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian am înființat aici Centrul-pilot de tineret pentru Viziru și pentru zonă. Și, astfel, cu taberele, cu activitățile culturale, sportive, liturgice organizate, s-au strâns roade de-a lungul timpului. Anul acesta vom organiza a 18-a ediție a taberei. Au venit în sprijinul nostru mulți voluntari, profesori de religie din Brăila și Galați, specialiști în sociologie, profesori universitari și mulți alții. Și, în fiecare an, într-o duminică din perioada taberei, Arhiepiscopul nostru slujește Sfânta Liturghie aici. Vin și copii din alte parohii. Se adună 150-200 de tineri”, ne spune părintele.

Marea familie a părintelui Bănică

Rezultatul acestei jertfelnice munci misionare? S-au legat prietenii frumoase, Liturghia din biserică s-a prelungit în această formă de comuniune roditoare, care îl fac pe părintele paroh să fie și mai motivat, să afirme că se simte împlinit și să înțeleagă că „schimbarea de mentalitate se face doar prin schimbare de generații”. Vizirenii prezentului se bucură pentru copiii și nepoții lor că trăiesc în Biserică, că au locul lor aici, că își serbează aniversările în sfântul locaș și nu se mai regăsesc în formele de consum pe care le oferă societatea astăzi. „Familia mea este ceva mai mare acum. Avem șase copii, patru băieți și două fete. Dar pe lângă ei mai avem alți 25 de copii botezați, zece perechi de fini cununați, cărora li se alătură copiii duhovnicești, mulți dintre ei preoți, dascăli, soții de preoți, care s-au ridicat din parohie. Duhul care m-a înfricoșat la început a fost învins!”, mărturisește victorios părintele Bănică. Celălalt duh, cel al individualismului, atacă însă astăzi societatea. „Omul a ajuns să trăiască realitatea ca pe o obligație, ca pe un efort, o nerealizare, o nemulțumire și leagă totul de ce este negativ. De aceea, percepe bucuria doar ca legătură cu virtualul, refugiindu-se în individualism. Orice încercare de a se regăsi pe sine, de a se salva din criza de sens, din vidul existențial, care presează foarte mult astăzi, este căutată în virtual. Dar virtualul nu este comuniune! Noi găsim realitatea în comuniune! În bucuria întâlnirii. Noi simțim iubirea. Ne este dor unul de altul! Avem tineri care au crescut în parohie, dar au ajuns cu familiile, cu munca în alte locuri din țară. Dar revin aici cu copiii, care sunt deja integrați în această mare familie a noastră de la Viziru, despre care dau mărturie. Așa depășim noi criza de valori, de sens, de identitate și individualismul provocat de aceasta”, spune părintele.

Și iată cum dorul, comuniunea creștină, poate vindeca pustiirea duhovnicească produsă de comunism, cum se poate schimba prezentul, iar Bărăganul, cu oameni cu tot, se poate aduna în Biserică, ca un uriaș sat de creștini, unde toate își află sensul, iar viața este iubire. Multă iubire…

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…