Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a slujit sâmbătă la Parohia Ortodoxă Română din Bedford, care și-a serbat anticipat ocrotitorul, pe Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.
Ierarhul a slujit împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși ai comunității, care s-au adunat cu bucurie pentru al cinsti pe marele ierarh al Moldovei, chip al milostivirii lucrătoare și al păstoririi jertfelnice.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit doi ipodiaconi și l-a hirotonit diacon pe ipodiaconul Marian Constantin Păvăloaie, pe seama parohiei gazdă.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop Atanasie a vorbit despre Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv ca model de păstorire plină de blândețe, discernământ și iubire față de cei aflați în suferință, subliniind că adevărata autoritate în Biserică se arată prin slujire, dăruire de sine și mai ales milostenie.
Despre pogorârea lui Dumnezeu
Ierarhul a făcut legătura și cu evanghelia duminicii următoare, în care este pomenit Zaheu Vameșul, arătând că milostivirea lui Dumnezeu precede și trezește dorința de schimbare a omului.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că viața creștină este un drum al coborârii smerite a lui Dumnezeu către om și al urcușului liber al omului către Dumnezeu, drum pe care sfinții îl luminează prin exemplul lor viu și prin rugăciunea neîncetată.

La final, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord a evocat însemnătatea istorică și duhovnicească a Unirii Principatelor Române de la 1859, subliniind că unitatea unui popor se clădește în timp prin credință, jertfă și responsabilitate comună.
Părintele Paroh Radu Constantin Amariei i-a mulțumit ierarhului pentru slujire, pentru cuvintele de folos sufletesc și pentru binecuvântarea adusă comunității.
Celălalt ocrotitor al Parohiei Bedford este Sf. Sofronie de la Essex. Comunitatea funcționează la adresa: The Parish Church of the Transfiguration, MK42 8BQ , Bedford, UK.
Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord






