Biserica noastră îi pomenește, pe 22 mai, pe Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381.
150 de episcopi s-au aflat, de la începutul lunii mai și până pe 9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare, pentru a restabili ordinea și liniștea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învățătură ce nega dumnezeirea, egalitatea și deoființimea Sfântului Duh cu Tatăl și cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinți Părinți, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obținută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Ei au completat Crezul cu ultimele 5 articole.
Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învățătură de credință. Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii și vocilor care reluau așa-numitele „dispute trinitare”. Atât acest sinod, cât și primul au condamnat mai degrabă învățături greșite decât persoane.
Între episcopii participanți s-a aflat și cel de la Tomis, pe nume Terentius. Președinția Sinodului a fost ținută, după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârșitul lunii mai, de Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz – probabil la 30 iunie – președinția sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol.
Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate și recunoscute unanim de întreaga Biserică.
