Nu am să uit vreodată seara aceea de mai a anului 2005, când aveam să îl întâlnesc pentru prima oară pe părintele nonagenar Ion Cârciuleanu. Un preot model, intelectual de marcă al neamului nostru, așa cum îl caracteriza academicianul Emilian Popescu și așa cum aveam să îl descopăr ulterior. De câte ori venea la Iași, reputatul academician se întâlnea cu părintele. Convorbiri duhovnicești îndelungi și rodnice. În urma uneia dintre ele s-a născut ideea cărții Realitatea creștină și intelectualii români. Ambii erau de acord că mulți intelectuali români sunt departe de Biserica Neamului și de trăirea cu adevărat a vieții creștine. Cartea, purtând semnătura părintelui, avea să vadă lumina tiparului în anul 2010.
În seara de care aminteam, am avut bucuria de a-l conduce acasă pe părintele Ion Cârciuleanu, după una dintre acele convorbiri cu domnul Emilian Popescu, în Casa Epivata de lângă Catedrala mitropolitană de la Iași. M-a invitat în chilia sa (așa își numea odaia în care se întâlnea cu Dumnezeu în rugăciune și în care scria). Mi-a vorbit mult. Despre neam, despre patriotism, despre societatea de astăzi care merge într-o direcție „nu prea bună”, despre mamă (și s-au umezit atunci ochii părintelui), despre credință și preoție.
Toate aceste teme aveam să le descopăr în cărțile sale, apărute la acea vreme, pe care și marii intelectuali ai urbei le răsfoiesc cu evlavie, așa cum mărturisea profesorul Alexandru Husar în anul 2007, la lansarea unei alte lucrări a părintelui Cârciuleanu, Divinitate, Societate, Om. Cu profesorul Husar, părintele a rămas prieten nedespărțit din momentul în care s-au întâlnit, acolo sus, în dealul Galatei, în vremurile de taină de dinainte de 1989, care, mărturisea profesorul, i-au adunat și i-au strâns sufletește.
Slovele părintelui
Au urmat alte și alte întâlniri cu cel care avea să-mi marcheze existența – preotul-intelectual desăvârșit, autor a nu mai puțin de nouă cărți, scrise într-un interval relativ scurt de timp, ultima redactată la venerabila vârstă de 95 de ani: Mănăstirea Galata, Predici (2 ediții), Adevăruri creștine, Slujire, Rugăciune, Femeia în viziunea creștină, pe lângă cele două menționate mai sus. Și-a descoperit vocația pentru scris la vârsta experienței și maturității spirituale. Prin fiecare carte în care a pus, după cuvintele Sfântului Isaac Sirul, măsură, osteneală și statornică petrecere, prin fiecare predică a sa (și, Doamne, cât de frumoase erau), părintele Cârciuleanu ne-a dăruit o fărâmă din veșnicia sufletului și a gândirii sale dintr-o viață dedicată excelenței.
De ce a ales această formă de a îndruma? De ce prin scris? O afirmă în cuvântul lămuritor al cărții sale de predici, apărută în anul 2009. Pentru că „slova scrisă dă omului posibilitatea să mediteze, să explice, să aleagă. E ca răsăritul soarelui pe care îl admiri, îl îndrăgești, te încălzești cu razele lui, dar care îți dă răgazul să te hotărăști dacă vei alege lumina sau umbra”. Lucrările sale au un stil cald. Călăuzesc fără a obliga, arată și îndrumă fără a porunci, mustră cu o blândețe din care transpare însă autoritatea. Este, așadar, o modalitate de a face misiune, de a răspândi sfaturi și de a promova valori, în vederea formării de caractere și conștiințe. E o împlinire a unei misiuni moral-sociale.
A fost un preot de vocație, înțelept, cu un trecut spre care a putut privi întotdeauna cu mândria unui om ce și-a înmulțit cu chibzuință talanții. Părintele a plecat dintre noi cu bucuria misiunii împlinite. A fost și este un model formativ autentic, un preot devotat nu numai lui Dumnezeu și oamenilor, între și pentru care a trăit, ci și Bisericii și țării, conștient de vremelnicia noastră și de veșnicia lui Dumnezeu.
Trecerea la Domnul a patriarhului Teoctist
În seara zilei trecerii la Domnul a vrednicului de pomenire părinte patriarh Teoctist, l-am vizitat pe părintele Cârciuleanu. Avea ochii în lacrimi. Era un om puternic, trecuse prin multe, însă suferința, în acele momente, îl copleșea. Patriarhul Teoctist trecuse la cele veșnice… Îl cunoscuse. Mi-am dat seama că Preafericitul a reprezentat pentru el un model. I-a evocat portretul, direct sau indirect, în cărțile sale. Mi-a arătat o scrisoare de mulțumire trimisă de patriarh în 28 mai 2003: „Iubite Părinte Ion, M-ai mângâiat cu neuitarea și mai ales cu lucrarea Adevăruri creștine. Te felicit, cu mulțumiri și binecuvântări”. Părintele mi-a vorbit despre omul și arhiereul Teoctist, cu admirație și durere, preț de vreun ceas și jumătate. L-am rugat să ia loc, pentru a avea confortul necesar unei astfel de discuții. Părintele însă nu s-a așezat. Insistența mea avea să primească și un răspuns: „Despre patriarhul Teoctist nu poți vorbi decât stând în picioare”. O lecție de viață extraordinară despre ceea ce înseamnă aprecierea, respectul și recunoștința.
„Orice început are și un sfârșit”
Pe 1 august 2011 părintele m-a chemat la el. Mi-a spus, fără introducere, pe un ton grav: „Să-mi scrii biografia. Eu nu mai pot scrie. Sunt multe, foarte multe de spus și nu am reușit să adun totul în cărțile mele. Mi-e teamă că se vor pierde”. De atunci, întâlnirile noastre s-au întețit: discuții, evocări, amintiri, fotografii, împliniri, dorințe. Am regretul că nu a mai apucat să lectureze, așa cum și-ar fi dorit, cartea, care sper să vadă cât mai curând lumina tiparului.
„Orice început are și un sfârșit”, a spus celor apropiați cu trei zile înainte de trecerea la Domnul, prevestind plecarea. Eram conștienți că se apropie, dar parcă voiam să mai dureze. Încă puțin… Îl vedeam ca o întruchipare a „tinereții fără bătrânețe”, întrucât trecerea anilor i-a cruțat falnica înfățișare și modul de a fi și a gândi, cum aprecia, la un moment dat, academicianul Valeriu D. Cotea.
S-a întâmplat totuși luni dimineață. A plecat plin de un optimism debordant, cu încredere în viitor, în oamenii ce îl vor contura și în îmbunătățirea lor, dacă lumea își va da seama că fără Hristos nu se poate. „Hristos e perfecțiunea societății și Cel care răspunde la problemele vieții actuale”, obișnuia să spună, cu încredere în revenirea valorilor creștine, pe care le-a promovat prin cuvânt și trăire.
Părintele Cârciuleanu face parte din pleiada preoților de valoare ai ortodoxiei moldave din a doua jumătate a secolului trecut și începutul acestuia pe care îl traversăm, acei slujitori pe care Dumnezeu a dorit să îi aibă la cumpăna dintre milenii, tocmai pentru a fi mai aproape de veșnicie.
Astăzi, la ora 11:00, după Sfânta Liturghie, va fi săvârșită slujba înmormântării în Biserica Adormirii Maicii Domnului – Galata, Iași, unde părintele Ion Cârciuleanu a slujit în ultimii ani, după care alaiul funerar se va îndrepta spre cimitirul Mănăstirii Galata, mănăstire de care părintele a rămas legat sufletește. Trupul său va fi așezat lângă cel al soției, pe care a iubit-o și respectat-o atât de mult. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova din data de 21 februarie 2013)
