Se împlinesc 28 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae. Universitatea „Aristotel” din Tesalonic i-a acordat prima titlul de Doctor honoris causa (1976) la recomandarea stareților athoniți. Teologul Olivier Clément l-a numit „cel mai mare teolog ortodox contemporan”, iar filosoful existențialist Emil Cioran spunea că „Filocalia este un monument capital în istoria limbii noastre”.
Părintele Dumitru Stăniloae este unul dintre numele propuse pentru canonizare în anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.
Părintele Patriarh Daniel a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti sub îndrumarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae. Acestea s-au concretizat în teza „Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală”.
Relația dintre studiul teologiei și trăirea duhovnicească reprezintă una dintre cele mai importante teme ale teologiei Părintelui Stăniloae. De altfel, munca depusă de el la traducerea Filocaliei a coincis cu participarea la întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, unde se practica Rugăciunea inimii.
Astfel, fidelitatea duhovnicească a traducerii a fost garantată de trăirea sa.
Biografie
Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, în Vlădeni, județul Brașov. A urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1914-1922), apoi Facultatea de Litere din București (un an) și Facultatea de Teologie din Cernăuți (1923-1927), unde a obținut doctoratul în Teologie (1928).
Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului l-a trimis la studii în străinătate. Revenit în țară, a devenit profesor titular la Academia Teologică din Sibiu (1935), apoi rector.
A publicat numeroase articole de teologie, de polemică filosofică cu Lucian Blaga, a scris despre persecuția ateistă din Rusia, despre relația dintre Biserică și Stat. Până în 1948, la Sibiu au apărut primele patru volume ale Filocaliei.
În 16 octombrie 1931 a primit darului diaconiei, iar în 25 septembrie 1932 pe cel al preoției.
După 1944 a fost exclus de la conducerea Academiei Teologice, apoi, la presiunea lui Petru Groza, i s-a cerut să plece și din Sibiu. Cu sprijinul profesorilor Petre Vintilescu și Ioan Gh. Coman, s-a mutat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, unde a fost încadrat în 1948, pentru îndrumarea doctoranzilor.
În 1948 activitatea grupului Rugul Aprins a fost interzisă, dar întâlnirile au continuat în particular. În 1958 a fost arestat și condamnat la 5 ani muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis la Jilava și Aiud.
La 1963, după eliberare, din dispoziția Patriarhului Justinian, a fost angajat la Biblioteca Sfântului Sinod și la Institutul Teologic din București. Era solicitat de Departamentul Cultelor pentru redactarea unor lucrări de teologie în perspectiva dialogului interconfesional cu Occidentul.
După 1968 a fost invitat la Freiburg, Heidelberg, Oxford, Paris, Strasbourg, Geneva, Tübingen, Atena, Tesalonic pentru conferințe. A fost la Vatican, în Grecia și Egipt, în calitate de membru al delegației Bisericii Ortodoxe Române.
Din 1976 apariția Filocaliei a fost reluată. A primit numeroase distincții academice. În 1991 a devenit membru al Academiei Române.
Foto credit: Dinu Lazăr
