Părintele Constantin Necşulescu din Drăgăşanii Vâlcei sub persecuţia comunistă

S-a născut la 14 octombrie 1896 într-o familie de oameni simpli din Prundenii Vâlcei. După şcoala primară din satul Călina (1904-1908), tânărul Necşu­lescu a urmat Şcoala Normală din Craiova (1912-1919), apoi Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea (1921-1925), cu dife­ren­ţe absolvind Academia Teologică din Arad (1926). În vremea Răz­boiului de Reîntregire a urmat Şcoala Militară din Bo­toşani şi a luptat ca voluntar pe frontul de la Mără­şeşti-Muncel, cu gradul de locotenent. Între septembrie 1919 şi 1925 a fost învăţător în satul natal, pentru ca mai apoi să primească darul preoţiei pe seama Parohiei Dranovăţu, ju­de­țul Romanaţi. Aici a reparat biserica, a reamenajat incinta parohială şi a contribuit decisiv la ridicarea celei de-a doua şcoli şi a unui dig. Sub egida Ligii Culturale a sprijinit financiar şi material pe elevii săraci cu me­rite la învăţătură, a iniţiat nu­meroase activităţi gospo­dăreşti şi a organizat sărbători câmpeneşti. La 1 ianuarie 1930 a fost transferat ca preot ajutor la Biserica „Sfântul Ilie” din Dră­găşanii Vâlcei. Chiar dacă a în­tâmpinat numeroase impe­di­mente din partea unor lideri politici locali şi chiar clerici, sub egida Ligii Culturale Drăgăşani, părintele Necşulescu a iniţiat refacerea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Drăgăşani, acum filie a bisericii în care slu­jea. De la început, unii lideri po­litici locali au încercat mo­no­polizarea iniţiativei ctitoriceşti în scopuri politice. Cu mari eforturi, părintele Necşulescu a încercat să delimiteze acţiunea sa de influenţa politică, lucrând îm­preună cu numeroşi credincioşi din localitate. Cu toate acestea, în 1935, la cererea legionarilor, pe şantierul catedralei din Dră­găşani a luat fiinţă o tabără legionară în care s-au fabricat o mare parte a cărămizilor ne­ce­sare construcţiei. Implicarea sa în tabără a constat în asigurarea hranei celor care munceau. Din acest motiv, părintele Nec­şu­les­cu avea să fie urmărit de au­torităţile statului până la sfâr­şitul vieţii ca important membru legionar. Acestor greutăţi s-a adăugat decesul soţiei. Paralel cu ridicarea catedralei, părintele Necşulescu a susţinut numeroase activităţi filantropice în Drăgăşani. În 1936, noua biserică era la roşu şi acoperită cu aramă, iar în anul următor, tencuită pe interior şi exterior. După trei ani de la începerea lucrărilor, biserica era pictată şi sfinţită, astfel încât părintele Necşulescu devenea paroh al acesteia. Dar stigmatul de legionar care i se pusese încă din 1935 avea să-l ur­mărească permanent. În aprilie 1938, apoi în septembrie 1939 este reţinut şi percheziţionat la domiciliu. Pentru că era cel mai cunoscut slujitor din Drăgăşani, în timpul guvernării legionare, părintele Necşulescu este numit membru al Senatului legionar. Refuză să activeze, cum nici în rebeliunea legionară nu se implică. Totuşi, este urmărit şi filat în continuare ca „propagandist legionar” de Siguranţa antonesciană, dar cu rezultat negativ. În urma unor delaţiuni şi în contextul valului de arestări pornit de autorităţile antonesciene, la 29 decembrie 1942 este reţinut şi percheziţionat la domiciliu, unde i se găsesc mai multe tipărituri rămase din timpul fostei guvernări. Este trimis în justiţie, dar achitat de orice penalitate. Ulterior, în evidenţele Siguranţei este caracterizat astfel: „Se bucură de o reputaţie morală şi de o bună conduită în societate, executând serviciul său cu punctualitate şi demnitate”. Cu toate greutăţile provocate de autorităţile statului, părintele Necşulescu îşi continuă misiunea preoţească. Cu sprijinul aceloraşi enoriaşi inimoşi a reparat Biserica „Sfântul Ilie”, a cumpărat un clopot nou, a amenajat un frumos parc lângă biserică şi a împrejmuit incinta parohială, încât la 20 iulie 1943 a sfinţit-o.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente