Vă prezentăm câteva din mesajele și cuvintele Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române legate de Părintele Cleopa:
Părintele Cleopa, contemporan și prieten al sfinților din toate veacurile
Cuvânt la înmormântarea Arhim. Cleopa Ilie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:
„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor cuvioși ai Săi” Ps. 115, 6
Îndoliată adunare
Trecerea la viața veșnică a Prea cuviosului Părintelui nostru Cleopa Ilie este pentru Biserica noastră o mare pierdere și o negrăită durere sufletească. Prin moartea Părintelui Cleopa, Biserica de pe pământ a pierdut din mijlocul ei, un monah sfânt, un duhovnic teolog și un misionar statornic de o neprețuită valoare spirituală și imensă importanță.
Într-o vreme în care lumea se secularizează și se adâncește în confuzie spirituală, ce este mai de preț decât să întâlnești un creștin sfânt, trăitor al tradiției neîntrerupte a Bisericii?
Părintele Cleopa nu doar cunoștea intelectual scrierile marilor părinți ai pustiei și ai marilor lavre, ci el însuși a trăit zi cu zi, peste 70 de ani, viață de monah după canoanele și regulile părinților întemeietori și organizatori ai vieții monahale: Sfinții cuvioși Antonie, Pahomie, Paisie și Sava cel Sfințit a cărui pomenire o facem azi, 5 decembrie, în ziua înmormântării Părintelui Cleopa. în viețuirea sa sfântă, fidelă tradiției Bisericii nedespărțite, Părintele Cleopa era pentru noi ca un contemporan și prieten sfinților din toate veacurile. De aceea, el împărtășea în jurul său, în conștiințe și în inimi, o siguranță și o pace pe care o dă numai comuniunea sfinților.
Părintele Cleopa spunea adesea: „Noi suntem aici o mănăstire tradițională, după regulile părinților de odinioară”, și nu înceta să dea exemple de mari nevoitori din mănăstirile românești care au trăit în timpul nostru ca și părinții sfinți de odinioară, arătând că tradiția adevărată nu aparține doar trecutului, ci este mărturie că același Duh Sfânt de altădată lucrează și astăzi în Biserica lui Hristos.
Părintele Cleopa nu a pus niciodată părerea sa personală mai presus de învățăturile Sfinților Părinți și nu a micșorat entuziasmul nevoinței sale sub pretextul că astăzi ar fi imposibil de împlinit sfintele canoane.
Dar este drept, el n-a cerut nimănui niciodată să împlinească ceea ce el însuși n-a practicat personal. Sever cu sine însuși și mai îngăduitor cu alții, el a arătat că tradiția devine vie printr-o creștere duhovnicească sau printr-un spor treptat în nevoință, în pocăință și în sfințenie.
Părintele Cleopa a rămas totdeauna fidel deplin tradiției monahale, dar tradiția nu era pentru el nici constrângere și nici crispare, ci rânduiala viețuirii în plinătatea prezenței Duhului Sfânt Care trezește în om râvnă necontenită și dor nemărginit după sfințenie. Tradiția a fost pentru el comuniune sfințită de-a lungul veacurilor și el era în această comuniune liberă și fermă.
Ca duhovnic, Părintele Cleopa era un învățător sfătuitor și un sfătuitor teolog, dar învățătura lui era învățătura sfinților. Tot ce învăța avea temei în Sf. Scripturi și Sfinții Părinți, nu era o opinie arbitrară, ci comuniunea de gândire ortodoxă universală, profund teologică și profund umană. De aceea, l-au ales pe el ca duhovnic ierarhi și monahi, demnitari de stat și oameni de rând, profesori universitari și țărani simpli. El îi iubea și îi sfătuia pe toți părintește. De aceea, în mod irezistibil fiecare se bucura să-i fie fiu duhovnicesc. El iubea toată făptura, oameni și munți, păsări și flori, câmpuri și stele. Vedea totul ca pe o Sfântă Liturghie cosmică.
El avea darul de a spune lucruri adânci într-un limbaj simplu și pe înțelesul tuturor, înțelepciunea lui venea, deodată, din multa citire a căiților sfinte, dar și din multă rugăciune și multă nevoință. Sfatul lui duhovnicesc, argumentat cu cărțile sfinte, dădea siguranță și certitudine de adevăr intelectualului și teologului și crea bucurie și admirație în sufletul omului simplu. Zecile de mii de fii și fiice duhovnicești care au venit la chilia lui au simțit că el era aproape de orice om. De acum înainte, Părintele Cleopa duhovnicul nu mai poate fi găsit la chilia sa, dar el rămâne tainic prezent cu sfatul său luminos și binefăcător în conștiințele și inimile celor care l-au avut părinte duhovnicesc; rămâne prezent în sfaturile sale scrise în cărți și scrisori sau înregistrate pe casetă. Dar pe de altă parte, și fiii lui duhovnicești vor rămâne pururea prezenți și purtați în rugăciunile sale care vor continua și în ceruri, fiindcă un duhovnic adevărat ajută nu numai cu sfatul pe fii săi duhovnicești, ci și cu multele sale rugăciuni pentru mântuirea lor.
Misionar statornic în chilie, Părintele Cleopa a arătat într-un fel minunat cum cineva poate să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieți, să vindece răni, să hrănească suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din ușă în ușă, ci deschizând cu dragoste părintească ușa chiliei sale și ajutând pe fiecare păcătos să-și deschidă propriul său suflet pentru a se întâlni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii.
Părintele Cleopa a fost un mare misionar prin cuvântul vorbit în predică, prin cuvântul scris, dar și prin felul său de a viețui și felul său de a se purta cu oamenii. Părintele Cleopa a fost, deodată, un om al tradiției și al timpului prezent, știind să distingă între esențial și secundar, între valoarea nemărginită a fiecărui suflet omenesc și limitele și neputințele firii omenești căzute în păcat. El a fost mereu misionar, tocmai pentru că a știut, în orice împrejurare, să urască păcatul, dar să iubească pe păcătos; să trezească în fiecare om dorința de a-și înnoi viața și bucuria de a crede în Dumnezeu.
Părintele Cleopa a fost mare misionar pentru că a îmbinat severitatea nevoinței personale cu bucuria vieții în comuniune frățească, a cunoscut lupta cu ispitele și pacea pe care o dobândește sufletul prin iertare și izbăvire de păcate.
Părintele Cleopa a arătat în felul său de a trăi că viața creștină este Crace și înviere, strădanie și bucurie, suspin și speranță. De aceea, în mănăstirea sa, deși izolată în munți, el n-a creat niciodată, nimănui, sentimentul izolării. Misiunea cea mai mare pe care Părintele Cleopa a împlinit-o aici era aceea de a primi în mănăstire oameni încărcați de grijile și problemele din lume și de a-i trimite apoi acasă, în lume, oameni purtători ai bucuriei iertării și ai dorului de viață nouă și sfântă. Prin felul cum primea pe credincioși, cum se ruga pentru ei și cum îi sfătuia, Părintele Cleopa a făcut din fiecare fiu duhovnicesc, monah sau mirean, un misionar ortodox fără zgomot, fără ambiții de a cuceri lumea aceasta, ci un lucrător mai harnic pentru mântuire.
Într-o vreme în care România este asaltată de „misionari” veniți din afara țării folosind mai mult mijloace materiale și exterioare, misionarul nostru, Părintele Cleopa, ne arată că numai întru atât suntem misionari în lume cât ne lepădăm de duhul lumesc și ne umplem de Duh Sfânt.
Trupul Părintelui Cleopa se mută astăzi, de la chilie în cimitir, dar duhul lui de rugăciune unește pământul cu cerul și adună laolaltă pe toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit. Chilia sa va fi de acum înainte un muzeu pentru pelerini, o icoană a unui loc de rugăciune, care ne îndeamnă să ducem cu noi în lume darurile duhovnicești pe care le-am primit de la Biserică prin rugăciunile sfinților.
În aceste clipe de mare durere pentru întreaga obște a Mănăstirii Sihăstria, pentru noi toți cei prezenți aici și pentru toți cei care l-au prețuit pe Părintele Cleopa, rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletul lui împreună cu drepții și sfinții cuvioși, să asculte și acolo, în ceruri rugăciunile părintelui nostru duhovnic pentru Biserica și poporal nostru, pentru noi toți.
Veșnica lui pomenire!
Părintele Cleopa
După rânduiala Bisericii noastre, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea din această lume, părintele Cleopa a fost pomenit la Mănăstirea Sihăstria sâmbătă, 9 ianuarie 1999.
Încă din ajun, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei), stareți de mănăstiri, clerici de mir și mulți credincioși au venit pentru a lua parte la slujba de pomenire.
Sâmbătă dimineața, în paraclisul Sf. Ioachim și Ana, ctitorit în vremea stăreției părintelui Cleopa, s-a oficiat Sf. Liturghie și, în continuare, slujba Parastasului.
La sfârșitul slujbei, Arhim. Ioanichie Bălan a amintit principalele momente ale vieții părintelui Cleopa, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei) l-a evocat pe marele duhovnic și pe misionarul statornic și dârz al Bisericii noastre.
Redăm în continuare un fragment din cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei):
„Viața părintelui Cleopa a fost un dar de la Dumnezeu pentru poporul român. Foarte adesea, nu ne dăm seama cât de mare este darul prezenței unei persoane prin care lucrează Dumnezeu, decât atunci când nu mai este printre noi. Și trebuie să spunem că darul pe care Dumnezeu l-a dat, nu numai Bisericii noastre, ci Ortodoxiei întregi, prin părintele Cleopa, a fost recunoscut ca atare și în timpul vieții părintelui și acum, după moarte. Recent, am văzut reviste, din străinătate, din America, și din Europa Occidentală, care deja au scris despre vestea trecerii la viața veșnică a părintelui Cleopa. în toate portretele spirituale care s-au făcut pentru dânsul se subliniază acest adevăr, și anume, că părintele Cleopa a fost un om cu multe daruri de la Dumnezeu pe care cl, însă, le-a făcut roditoare. Fiecare om are daruri de la Dumnezeu, dar nu toți oamenii le fac roditoare. în mod deosebit, am observat într-o revistă din America faptul că s-a arătat prin câte greutăți a trecut părintele în vremurile de încercare și că, de fapt, a fost un dar de la Dumnezeu tocmai în timpul comunismului. Când credința era tăgăduită, când în școli se învăța că nu este Dumnezeu, părintele Cleopa, ca și alți duhovnici, preoți și slujitori ai Bisericii, mărturisea că Dumnezeu există nu numai ca un adevăr intelectual, ci ca un adevăr simțit, trăit.
Părintele Cleopa a fost un dar al lui Dumnezeu într-o vreme tulbure, când în Biserică deja se simțea, imediat după război, un fel de sectarism. Există nu numai secte în afara Bisericii, există adesea tendințe sectare în Biserică, iar părintele Cleopa cu multă înțelepciune, cu multă râvnă duhovnicească și cu mult curaj a corectat abateri sectare din viața Bisericii. De aceea, cl a fost chemat de către Patriarhul Justinian să pună rânduială în unele mănăstiri. Și ce însemnează rânduiala aceasta? însemnează Sfânta Tradiție. Dar părintele Cleopa nu a avut despre Tradiție o simțire crispată sau nevrozată, ci a avut despre Tradiție o simțire a prezenței Duhului Sfânt care, deodată cu fidelitatea față de ceea ce a fost în trecut, descoperă căi de mântuire pentru fiecare om și pentru fiecare veac. De aceea, părintele Cleopa făcea dovada deodată a unui monah foarte legat de Tradiție și, în același timp, a unui om foarte liber. El nu era un om crispat și acest lucru l-au remarcat majoritatea străinilor, care au văzut în el o tărie a puterii Evangheliei. în mijlocul greutăților, părintele Cleopa aducea speranță, aducea tărie și avea tăria aceasta, nu numai culeasă din cărți, ci simțită ca prezență a lui Hristos în viața sa. Desigur, s-au scris multe căiți, iar în timpul din urmă aproape în fiecare săptămână apar 2-3 căiți teologice noi, fie scrise de români, fie traduse din autori străini. Dar nu este suficient să avem multe cărți; este foarte necesar să vedem întrupat, întruchipat în om, concret, ceea ce sc spune frumos în cărți. De aceea, părintele Cleopa este un dar de Ia Dumnezeu, pentru că a trăit așa cum a vorbit și a vorbit cum a trăit. Acum noi suntem chemați să cunoaștem lucrarea lui Dumnezeu, prin el, mai tainică, dar tot reală, și anume această lucrare a darului lui Dumnezeu, care lucrează în continuare revărsat în sufletele credincioșilor, ucenici, penitenți și închinători la Mănăstirea Sihăstria.
De aceea, cel dintâi lucru pe care trebuie să-l facem pentru a cinsti memoria părintelui Cleopa este să ne gândim fiecare din noi ce am primit de la el duhovnicește și să facem roditor ceea ce am primit. Fiecare dintre oameni este în mare măsura ceea ce a primit de la alții. De la părinții după trup a primit datele genetice, ceea ce face ca persoana respectivă să semene cu părinții. De la părinții și dascălii duhovnicești fiecare dintre noi am primit influențe și cunoștințe; cele care au fost lumină ne vor lumina viața. Iar noi, la rândul nostru, transmitem în jurul nostru binele sau răul, nu numai prin ceea ce învățăm, ci și prin felul nostru de a fi. Când ne gândim ce am primit de la părintele Cleopa ne aducem aminte totdeauna că am primit multă lumină care venea din lumina lui Hristos, iar cl era vasul ales prin care se revărsa această lumină. Deci, ori de câte ori ne aducem aminte de părintele Cleopa, trebuie să ne gândim ce am reținut în ființa noastră din cuvintele lui, din faptele lui și din felul lui de a trăi. Dacă facem roditoare în viața noastră, după putință, lumina pe care am primit-o, atunci suntem lucrători împreună cu el și devenim și noi daruri ale lui Dumnezeu pentru Biserica noastră, pentru întreaga Ortodoxie.
În al doilea rând, iubiți credincioși, cunoașterea tainică a darurilor părintelui Cleopa, după moartea sa, se vede atunci când simțim rugăciunea sa pentru noi. Nici un ucenic nu rămâne acum lipsit de rugăciunile sale. Deci, dacă el avea în chilie pomelnice cu nume de ierarhi și simpli credincioși, și după moarte se va ruga pentru noi. De aceea, trebuie să rezistăm ispitei care poate veni să ne spună că părintele Cleopa nu mai este la Sihăstria și, ca atare, să nu mai mergem acolo. Acum, trebuie mai mult să venim aici, la mormântul lui, și să ne rugăm, pentru că acum sufletul său fiind dezbrăcat de cortul trecător al trupului mai tare se roagă pentru ucenici și pentru întreaga Biserică. De unde știm noi acest lucru? Știm pentru că din experiența sfinților se arată că ei, după moarte, se roagă mai intens pentru cei pe care i-au cunoscut și pentru cei care le cer ajutorul. De altfel, așa s-a dezvoltat cultul sfinților. Nu doar dintr-un gest de cinstire a unor persoane, ci datorită bucuriei de a simți ajutorul celor care se roagă în continuare pentru noi. (…)
În preajma mormintelor sfinților, ale cuvioșilor, ale martirilor, ale purtătorilor de Dumnezeu sc află multă binecuvântare. De aceea, ori de câte ori venim la Sihăstria, după ce ne-am închinat în Biserică și am revăzut chilia părintelui, care este o icoană de rugăciune și pe care am declarat-o muzeu, e bine să mergem la mormântul lui, să ne rugăm pentru odihna lui și să spunem: „Părinte Cleopa, roagă-te și în ceruri pentru noi, așa cum te-ai rugat pe pământ”. Iar când simțim această bucurie a comuniunii, atunci simțim că sfinții noștri nu sunt morți, ci sunt mai vii decât înainte, în lucrarea Duhului Sfânt. Atunci simțim darul marilor duhovnici, al oamenilor mari ai rugăciunii care, dincolo de moarte, ne arată că iubirea lor împletită cu rugăciunea este mai tare decât moartea. (…)>>”
Ne lipsește mult Părintele Cleopa
Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei) rostit la Mănăstirea Sihăstria, 2 decembrie 2003, după slujba de pomenire la 5 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Cleopa:
„Prea Cuvioși și Prea Cucernici Părinți, iubiți credincioși și credincioase,
Am săvârșit, cu ajutorul lui Dumnezeu, slujba de pomenire a Părintelui nostru Arhimandrit Cleopa Ilie, care în urmă cu 5 ani a trecut la viața cea veșnică fiind chemat de Mântuitorul Iisus Hristos, împăratul Cel fără de moarte, Căruia I-a slujit ani mulți nu numai ca preot și mare misionar statornic, ci și ca un călugăr cu viață sfântă și, în același timp, cu multă dragoste față de Biserică, față de neam, față de Ortodoxie în general, față de fiecare om, oricât de simplu ar fi fost el când venea la chilia sa. Părintele Cleopa rămâne pentru noi cu atât mai luminos în ceea ce privește sufletul și lucrarea sa, cu cât trece timpul mai mult. îi simțim lipsa foarte adesea atunci când ne gândim la viața monahală, când trebuie să vedem dacă ne aflăm pe drumul cel bun în privința vieții de obște din mănăstiri, pentru că el era un bun sfătuitor și un mare rugător. Părintele Cleopa nu doar sfătuia oamenii, ci se și ruga pentru ei, îi purta în rugăciunile sale. De aceea, Dumnezeu îl învăța să vorbească totdeauna inspirat și dădea mult curaj, multă încredere, multă râvnă celor care erau fie îndoielnici, fie ezitanți sau derutați, din pricina mulțimii încercărilor prin care treceau.
Părintele era un bun sfătuitor atât pentru călugări și maici, cât și pentru mireni. Reținem în mod deosebit trei mari virtuți ale sale:
Prima este credința ortodoxă pe care o cunoștea și o apăra prin cunoașterea temeinică a Sfintei Scripturi și a lucrărilor teologice ale Sfinților Părinți.
În al doilea rând, Părintele Cleopa rămâne în memoria noastră cu chipul său luminos de om al rugăciunii. El a arătat o râvnă deosebită și necontenită pentru viața liturgică. Foarte adesea își făcea pravila ore întregi, dis-de-dimineață, de la orele 04.00, și îmbina rugăciunea la chilie cu participarea la slujbele bisericești după posibilități. Părintele Cleopa a arătat că nimic nu poate înlocui rugăciunea, nici chiar studiul. Nici chiar slujirea liturgică nu poate înlocui rugăciunea particulară, după cum nici rugăciunea particulară nu poate fi deplină dacă nu participăm la viața liturgică a Bisericii.. El era un bun dascăl al rugăciunii și un mare trăitor al ei. Foarte adesea, Părintele Cleopa tâlcuia învățătura despre rugăciune a Sfinților Părinți pe care o confirma cu experiența sa personală în Biserică, dar cu multă discreție.
În al treilea rând, Părintele Cleopa a arătat foarte multă dragoste părintească față de viețuitorii din mănăstiri și față de toți credincioșii care veneau la el, la mănăstire. Deși uneori era obosit după ore întregi de sfătuire duhovnicească a credincioșilor pelerini, el spunea totuși: „Mi-e milă de oameni pentru că vin din depărtare și au nevoie de un cuvânt de întărire, de un sfat bun, de o rugăciune, de un îndemn”.
Acest mod de misiune statornică, stând la chilie sau în mănăstirea sa, dar pri- t mind ca un bun duhovnic pe cei care veneau la el, este din ce în ce mai necesar astăzi. Cu cât trece timpul mai mult, cu atât simțim și mai mult lipsa lui de bun sfătuitor, de mare rugător și de om de smerită ascultare în Biserică.
În plus, Părintele Cleopa mai avea un dar deosebit pe care îl întâlnim foarte rar și anume: prețuirea pe care el o acorda preoților de mir. L-am văzut de mai multe ori sărutând mâna preoților de mir, indiferent dacă erau mai în vârstă sau dacă erau mai tineri, pentru că el respecta lucrarea sfântă a lui Hristos în fiecare preot, indiferent dacă era preot de mir sau dacă era preot de mănăstire. Părintele Cleopa nu a opus niciodată mănăstirea parohiei și nici parohia mănăstirii, ci, în baza unei tradiții sănătoase, lungi, trainice și rodnice de aici din mănăstire și din Moldova, el a menținut totdeauna în armonie și în conlucrare misionară mănăstirea și parohia. El cunoștea dificultățile vieții din lume, cunoștea necazurile oamenilor, cunoștea ispitele cu care se luptă credincioșii și preoții de mir, cunoștea încercările care există astăzi într-o lume din ce în ce mai secularizată și știa că toți au nevoie de un sprijin, de o încurajare, de o prețuire, de un respect deosebit. Prin aceasta, Părintele Cleopa învăța indirect pe preoții de mir și pe credincioși să cinstească și mai mult mănăstirea. El nu pretindea o cinstire a mănăstirii înainte de a arăta el însuși o cinstire a credincioșilor și a preoților de mir.
De aceea, în această zi de pomenire a trecerii sale la viața veșnică, deodată cu această slujbă de parastas, noi am dorit să organizăm și întrunirea stareților și starețelor din Arhiepiscopia Iașilor aici, la Mănăstirea Sihăstria, pentru a ne reaminti de darurile multe pe care Dumnezeu le-a dat Bisericii prin Părintele Cleopa, mai ales Bisericii noastre din această parte a țării, dar și pentru toată țara, pentru lumea ortodoxă, el fiind prețuit în toată lumea ortodoxă. Știm că de acolo, din ceruri, el se roagă pentru noi, pentru că orice om care s-a rugat mult pe pământ, se va ruga mult și în ceruri; și cum s-a rugat mult pe pământ pentru mântuirea multor oameni, nu numai pentru mântuirea sa proprie, așa se va ruga pentru mănăstirile, schiturile, parohiile și toate activitățile misionare ale Bisericii.
În același timp, am dorit ca la această întrunire sau Sinaxă a stareților și starețelor din Arhiepiscopia Iașilor, să fie prezenți și părinții protopopi din zona Neamțului, care este zona cea mai bogată în mănăstiri și schituri din întreaga Românie. Prin aceasta dorim să ne sfătuim, să vedem ce avem de făcut împreună pentru a rămâne cât mai ” fideli tradiției Sfinților Părinți ai Bisericii, mari întemeietori ai monahismului și să împlinim chemarea Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o misiune comună pe care parohiile, mănăstirile, schiturile, școlile de teologie și toate instituțiile noastre cultural-misionare și caritativ-misionare o au de împlinit astăzi. La această întrunire de astăzi am încercat să vedem și ce va însemna anul 2004 ca an de cinstire deosebită a Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru că în 2004 se împlinesc 500 de ani de la trecerea la viața veșnică a Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei. Mi-aduc aminte că Părintele Cleopa, atunci când se vorbea de canonizarea Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt în anul 1992, a fost întrebat: „Ce părere aveți despre această canonizare? , a spus: „Eu deja lucrez pentru aceasta, pregătesc slujba liturgică a Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare”. Deci, Părintele Cleopa avea pentru Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru Daniil Sihastrul, pentru Teodora de la Sihla, o deosebită prețuire și o deosebită evlavie. De aceea, s-a bucurat foarte mult atunci când au fost canonizați Ștefan cel Mare și Sfânt, Daniil Sihastrul, Leontie de la Rădăuți, Teodora de la Sihla și Ioan Iacob de la Neamț, ca sfinți ai poporului român și ai Ortodoxiei. Considerăm că Părintele Cleopa rămâne peste timp un dascăl și un părinte al nostru prin ceea ce a scris, prin ceea ce a dăruit el ca pildă a vieții sale, dar și prin rugăciunile sale pentru noi. De aceea, rugăm pe Hristos Domnul, împăratul Cel fără de moarte, să așeze cu drepții, în lumina sfântă, în lumina învierii, sufletul Părintelui nostru Arhimandritul Cleopa Ilie și să ne dăruiască și nouă râvnă din râvna lui pentru rugăciune, dragoste din dragostea sa pentru Biserică, iubire părintească pentru toți credincioșii care așteaptă de la Biserică un cuvânt de întărire în credință, de luminare pe drumul mântuirii și de ajutor în viață, mai ale” atunci când suntem confruntați cu multe încercări.
Veșnica lui pomenire!”
Părintele Cleopa, cetățean al raiului
Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a 10 ani de la mutarea la Domnul a părintelui Cleopa Ilie:
Au trecut 10 ani de când părintele Cleopa Ilie s-a mutat la Domnul.
De un deceniu, părintele Cleopa nu-i mai întâmpină și nu-i mai sfătuiește cu vorba sa inconfundabilă pe pelerinii care bat drumul Sihăstriei. Cu toate acestea, drumul Sihăstriei nu a rămas nestrăbătut, iar chilia de pe deal a părintelui nu a devenit pustie.
Trupul părintelui Cleopa s-a mutat de pe băncuța din cerdacul chiliei în cimitirul mănăstirii, dar duhul lui de rugăciune unește pământul cu cerul și adună laolaltă pe toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit. Chilia sa a devenit un muzeu pentru pelerini, dar și o icoană a unui loc de rugăciune.
Părintele Cleopa a fost un mare dar de la Dumnezeu pentru Biserica noastră, în vremuri de mare încercare. Nu trebuie să uităm că, cea mai mare parte din viața sa, părintele a trăit-o în comunism, iar opera sa misionară a desfășurat-o în acei ani atât de grei, dovedindu-se un model de lucrare misionară și, în același timp, un izvor de speranță. Apoi, să ne amintim și de anii ce au urmat căderii comunismului, când Biserica noastră a fost asaltată de tot felul de misionari sectari, care căutau să semene îndoiala, să dezbine și să alunge Ortodoxia din sufletele credincioșilor. Părintele Cleopa a fost deodată un rugător, un misionar al adevărului și a unității, arătându-se un luptător împotriva sectarismului, atât al celui din interiorul, cât și al celui din exteriorul Bisericii. Să ne amintim că, după cel de-al Doilea Război Mondial, la chemarea patriarhului Justinian, părintele Cleopa a pus rânduială în unele mănăstiri cu duh sectar, așa cum ne amintim că, după 1990, părintele a apărat Sfânta Tradiție, arătându-le celor rătăciți de la adevărul Ortodoxiei că îndepărtarea de Sfinții Părinți și de Tradiția Bisericii înseamnă și îndepărtarea de adevărata cunoaștere a lui Hristos.
Părintele Cleopa a arătat lumina Sfintei Tradiții ca un înțelept, pentru că el nu avea o înțelegere crispată sau împietrită despre Tradiție, ci avea o înțelegere vie a ei, ca prezență a Duhului Sfânt în ea, ca prezență a harului care, deodată cu fidelitatea față de ceea ce a fost în trecut, descoperă căi mântuitoare pentru fiecare om și pentru fiecare veac, aducând lumina textului sfânt în contextul social-cultural nou.
Misionar statornic în chilie, părintele Cleopa a arătat într-un fel minunat cum cineva poate să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieți, să vindece răni, să hrănească suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din ușă în ușă, ci deschizând cu dragoste ușa chiliei sale și ajutând pe fiecare păcătos să-și deschidă propriul său suflet pentru a se întâlni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii.
Dacă am încerca să numim câteva dintre trăsăturile esențiale ale personalității părintelui Cleopa, ar trebui să recunoaștem că a avut atâtea daruri și virtuți, încât toate, înmănuncheate, alcătuiesc ceea ce noi numim sfințenie. Părintele a fost, fără îndoială, un om sfânt, iar această sfințenie a venit din prezența Duhului Sfânt în persoana sa. Deși nu a făcut studii în mod formal, ci s-a format ca un autodidact, el a avut o maturitate de gândire teologică și o maturitate de discernământ spiritual cum rar se întâlnesc. Părintele Cleopa știa să evite extremele și, în același timp, să dea speranță. De asemenea, părintele Cleopa știa să comunice într-un mod simplu, pe înțelesul tuturor, adevărurile profunde ale teologiei și ale spiritualității ortodoxe. El se definea, cu smerenie, ca fiind un teolog popular și adesea spunea: „Eu predic teologia pentru babe, pentru moși, pentru oamenii de la țară”. Cu toate acestea, se știe prea bine ce mare dar este capacitatea de a comunica adevăruri adânci, realități duhovnicești de mare finețe ori prospețimea sfințeniei pe înțelesul oamenilor simpli.
Astăzi, Biserica noastră are nevoie de teologi, preoți, ierarhi și duhovnici care să poată transmite prospețimea Evangheliei și să fie siguri în învățătura lor de credință, adică hrănită din izvoarele Tradiției, nu însingurați în originalitatea ideilor proprii, străine de duhul Bisericii.
În urmă cu 10 ani, părintele Cleopa se adăuga celorlalți părinți cuvioși din cimitirul Mănăstirii Sihăstria, însă nu pentru o veșnică despărțire de cei care i-au fost ucenici, de cei pe care i-a spovedit, ci pentru a fi mereu prezent și veșnic pomenit în Biserica pe care a slujit-o și a iubit-o.
Biserica, dintotdeauna, a păstrat vie în memoria ei pe sfinții săi. Și numele părintelui Cleopa a rămas în memoria credincioșilor ca cel mai cunoscut duhovnic din România. Chipul său, vocea sa, cuvintele sale, cărțile sale sunt în continuare căutate de oamenii doritori de viață întru Duhul. Iar prin filmele, înregistrările audio sau scrierile sale, difuzate la TRINITAS TV, la Radio TRINITAS ori publicate în „Ziarul Lumina”, dar și de alte canale media, părintele Cleopa continuă să facă misiune în Biserica noastră, să lumineze viața și să mângâie sufletele credincioșilor.
Binecunoscuta sa vorbă – „Mânca-v-ar raiul” – ne aduce aminte tuturor că trebuie să ne ostenim să simțim prezența lui Dumnezeu în viața noastră și să-L preamărim lucrând potrivit voii Sale, pentru mântuirea noastră și pentru slava Preasfintei Treimi.
Rugăm pe Hristos-Domnul să-i dăruiască pururea părintelui Cleopa bucuria de „cetățean al raiului”, pacea și lumina împărăției cerurilor!
† D A N I E L,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Părintele Cleopa Ilie – icoană luminoasă a Ortodoxiei românești
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Simpozionul „Părintele Cleopa – Omul lui Dumnezeu printre oameni – 100 de ani de la naștere”, organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț, în zilele de 27-28 aprilie 2012.
Anul acesta, 2012, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea părintelui arhimandrit Cleopa Ilie (10 aprilie 1912), personalitate simbol a vieții monahale din România.
Simpozionul Părintele Cleopa – Omul lui Dumnezeu printre oameni, organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei la Mănăstirea Sihăstria, se constituie într-un act de aducere aminte și de omagiere a memoriei acestui vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos, pentru care păstrăm vie în inimile noastre dragostea sa nețărmurită pentru Biserică și popor, chipul său luminos și bunătatea sa sufletească.
Astăzi, la aniversarea centenarului de la nașterea sa, când celebrăm viața și activitatea părintelui Cleopa, care a fost un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, strălucește, în lumina spirituală a Mântuitorului Hristos Cel înviat, figura iubită și venerată a celui care și-a închinat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și oamenilor.
Purtător al harului Duhului Sfânt, părintele Cleopa a răspuns chemării lui Dumnezeu la misiune într-un mod înțelept. El a devenit un misionar statornic în chilie, arătând într-un fel minunat cum poate cineva să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieți, să vindece răni, să hrănească suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din ușă în ușă, ci deschizând cu dragoste părintească ușa chiliei sale și ajutând pe fiecare păcătos să-și deschidă propriul său suflet în spovedanie pentru a se întâlni cu iubirea milostivă și vindecătoare a lui Dumnezeu pentru oameni.
Părintele Cleopa a fost un mare misionar prin cuvântul vorbit în predică, prin cuvântul scris, dar și prin felul său de a viețui și felul său de a se purta cu oamenii. Dăruit de Dumnezeu cu nenumărate daruri, părintele Cleopa era mereu rănit de durerile, de suferințele, de bolile și păcatele mulțimilor necăjite și rătăcite ca niște oi fără de păstor (cf. Matei 9, 36), fiind în același timp senin și plin de bunăvoință, milostiv și iertător.
Timpurile în care a trăit au fost dificile și neliniștite. Dificilă și tensionată a fost și viața Bisericii, atât pentru credincioși, cât și pentru păstorii duhovnicești. În acele vremurile de încercare, când credința era tăgăduită, când în școli se învăța că nu este Dumnezeu, părintele Cleopa, împreună cu alți duhovnici, preoți și slujitori ai Bisericii, mărturisea credința în Dumnezeu, nu ca pe un adevăr intelectual, abstract, ci ca pe o relație vie cu El, ca un trăitor al prezenței și lucrării lui Dumnezeu în Biserică, în lume și în viața personală.
În perioada zbuciumată a prigoanei împotriva Bisericii, părintele Cleopa a răspuns la chemarea patriarhului Justinian, care i-a cerut să lucreze pentru călăuzirea vieții monahale românești pe calea Sfintei Tradiții a Bisericii.
Cu multă înțelepciune și râvnă duhovnicească, ca un „foc care arde” și care nu se poate conteni (cf. Ieremia 20, 9; Luca 24, 32), părintele Cleopa a fost un mărturisitor al dreptei credințe și un trăitor autentic al tradiției monahale. Însă, atât mărturisirea credinței, cât și păstrarea tradiției nu erau pentru el constrângere sau crispare, ci rânduiala viețuirii în plinătatea prezenței Duhului Sfânt, Care trezește în om râvnă necontenită și dor nemărginit după sfințenie. Tradiția a fost pentru el comuniune a Sfinților de-a lungul veacurilor, iar el trăia în această comuniune ca un om liber și responsabil.
Când a fost chemat să pună rânduială în unele mănăstiri, părintele Cleopa a arătat că era un bun cunoscător și călăuzitor al vieții monahale și al prezenței misionare a mănăstirilor în viața Bisericii, străduindu-se să aducă rod bogat, iar rodul său să rămână (cf. Ioan 15, 16) în mai multe mănăstiri din țară, dar mai ales în Mănăstirea Slatina și Mănăstirea Sihăstria din Moldova, arătând că acolo unde sunt lucrătoare slujbele liturgice, predica, rugăciunea la chilie, spovedania, ascultarea smerită și primirea cu bucurie a pelerinilor, mănăstirea este căutată de oameni de toate vârstele și de toate categoriile sociale.
Credincioșii pelerini și toți cei care l-au cunoscut pe părintele Cleopa au simțit că era „un om al lui Dumnezeu”, milostiv și drept, iubitor de Hristos și de oameni, un om al rugăciunii sfinte și un mărturisitor al dreptei credințe în orice timp și în orice loc, predicând totdeauna pe baza Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților, devenind astfel un prieten al sfinților și un înțelept părinte-duhovnic al credincioșilor călăuziți pe calea mântuirii.
Admirat și iubit de mulți ierarhi ortodocși români și străini, de preoți de mir și profesori de teologie, de monahi și monahii, de oameni de cultură, de autorități de stat și de simpli credincioși, părintele Cleopa Ilie era pentru toți una dintre icoanele spirituale cele mai luminoase ale Ortodoxiei românești. Era un părinte duhovnicesc care îmbina smerenia cu optimismul, dragostea de Biserica sobornicească a lui Hristos cu iubirea de Neam, jertfa nevoințelor personale cu bucuria dăruirii de sine pentru alții, fidelitatea față de Tradiție cu libertatea de a discerne între esențial și secundar, între literă și spirit, între valoarea persoanei umane și rănile păcatului care o tulbură.
Viața părintelui Cleopa seamănă cu viața sfinților cuvioși pe care-i avem deja în calendarul nostru. Chipul său luminos seamănă cu cel al sfinților din icoane, fiind sălaș al locuirii Sfântului Duh, Care cu suspine negrăite dorește ca orice om să crească duhovnicește spre asemănarea cu Dumnezeu (cf. Romani 8, 27-30), deoarece Dumnezeu, pe cei care L-au iubit, i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său (cf. Romani 8, 28-29), adică „sfinți și fără de prihană înaintea Lui” (cf. Efeseni 1, 4).
Adresăm cuvânt de felicitare și binecuvântare tuturor organizatorilor și participanților la acest simpozion, precum și întregii obști monahale a Mănăstirii Sihăstria, care datorează renumele său în primul rând prezenței și lucrării duhovnicești a părintelui Cleopa în această mănăstire. De aceea, cea mai frumoasă cinstire a memoriei părintelui Cleopa Ilie, de care se bucură sufletul său din ceruri, este punerea în practică a sfaturilor lui duhovnicești care se află în cărțile scrise de el sau consemnate de ucenici ai săi. Întrucât el a fost un mare rugător cât a trăit pe pământ, este acum rugător și în ceruri, mai ales pentru monahii și credincioșii care ajută această Sfântă Mănăstire să păstreze duhul părintelui Cleopa.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să cultivăm și să transmitem lumina primită de la părintele Cleopa Ilie, ca pe o lumină a Învierii, o călăuză a vieții și o arvună a bucuriei veșnice din Împărăția Preasfintei Treimi!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
