Părintele arhimandrit Samuel Cristea va fi hirotonit întru arhiereu, duminică la Cluj

Părintele Arhimandrit Samuel Cristea va fi hirotonit în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, într-o ceremonie care va avea loc duminică, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Potrivit Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, solemnitățile liturgice se vor desfășura după următorul program:

Sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 18:00, va avea loc slujba Vecerniei Mari urmată de rânduiala ipopsifierii – solemnitatea vestirii și chemării la treapta arhieriei.

Duminică, 7 septembrie, de la ora 09:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, va săvârși Sfânta Liturghie, precedată de mărturisirea de credință. În cadrul Sfintei Liturghii va fi săvârșită hirotonia întru arhiereu, iar de la ora 12:00 va avea loc ceremonia instalării noului Episcop vicar, Samuel Bistrițeanul.

Hirotonie marcată de o prezență deosebită

Din soborul arhieresc prezent duminică la hirotonie vor face parte: Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Timotei, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și,  Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Părintele arhimandrit Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din luna iulie.

O scurtă biografie a viitorului Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului este disponibilă aici.

Foto credit: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului


Știri recente