Duminica a 21-a după Rusalii
(Pilda Semănătorului)
Luca 8, 5-15
Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Iar alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă! Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi, în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar, umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit să audă!
Mântuitorul a semănat cuvântul Său în două chipuri: în mod direct, de pildă „Predica de pe munte“, convorbirea cu Nicodim, convorbirea cu femeia cananeancă, şi în mod indirect, prin pilde sau parabole. Prin pilde, adresarea era oarecum pe ocolite, ca ascultătorii să cugete pentru a afla adevărul exprimat astfel.
Înţelesurile cele ascunse ale tainelor dumnezeieşti
Parabolele sunt, de altfel, modele de lecţii neîntrecute, întrunind toate principiile pedagogice. De ce grăia Mântuitorul în pilde? Aceasta este întrebarea pe care o pun chiar Sfinţii Apostoli în relatarea pe care ne-a transmis-o şi Sfântul Apostol Matei (cap. 13). Vorbirea în pilde, adică rostirea vorbelor cu tâlc, era specifică ţărilor orientale. Iudeii, fiind şi ei un popor oriental, iubeau o astfel de vorbire. Oamenii simpli, fără învăţătură şi cei cu puţină învăţătură înţeleg şi ţin minte mai uşor (ca şi copiii) învăţăturile care li se dau sub formă de istorioare intuitive. Apoi, prin parabole se pot biciui mai uşor păcatele, fără ca cei de faţă să se simtă vizaţi. De altfel, parabola dă mai mult de gândit decât vorbirea directă, contribuind mai mult la ascuţimea minţii.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
