Palamism sau teologie vie?

Adeseori în prezentările cu nuanță teologică se vorbește despre conceptul de „palamism”. Există însă uneori riscul de a teoretiza excesiv învățătura Sfântului Grigorie Palama, considerând-o un concept sau o variantă conceptuală alternativă la multe alte abordări teoretic-teologice. Însuși termenul pe care îl utilizăm, „învățătura Sfântului Grigorie Palama”, prezintă riscuri pe care nu le putem bănui la o primă vedere.

Asocierea între „palamism” și „isihasm”, atât de mult criticată de diferitele direcții de cercetare istorică din cadrul multor universități cu o certă valoare și greutate științifică în domeniul teologic, este oare o simplă asociere mecanică între doi termeni conceptuali asemănători? Este oare învățătura Sfântului Grigorie o inovație care vine să se coleze pe trunchiul nedefinit al practicii isihaste? Cu riscul de a aluneca în atitudini defensive, justificabile în demersul de apărare al credinței, dar fără o aparentă importanță decizională într-un demers științific, mărturisim totuși că adevărul nu se epuizează în cadrele cercetării științifice.

Sfântul Grigorie, un „teolog inovator”?

De-a lungul vremii, principala acuzație adusă Sfântului Grigorie Palama a fost aceea că felul în care s-a prezentat și a luat poziție în disputele isihaste nu este deloc unul conform tradiției. „Învățătura Sfântului” este adesea prezentată drept inovație. Să nu uităm faptul că inițial adversarii săi îl numesc în derâdere „teologul inovator” – pervertire lingvistică a supranumelui „Noul Teolog”. Care poate fi răspunsul actual la tot atât de actualele acuzații la adresa „palamismului”? Este oare învățătura Sfântului Grigorie Palama un sistem teologic dezvoltat pe terenul unei cariere monastice aflate în pragul ruinării doctrinale, nesustenabilă nici politic, nici ecleziologic? Și-a dezvoltat Sfântul Grigorie Palama o învățătură fără fundamente patristice, practice, ecleziologice? Adesea acuzele se centrează în jurul acestui aspect: disputa ideologică cu adversarii isihasmului va determina pe „doctorul isihast” să elaboreze o defensivă care nu numai că se îndepărtează de cadrul așa-zis simplu al problematicii isihaste, dar mai ales se manifestă ca o ripostă care în fond utilizează aceeași dinamică teoretică ca și oponenții săi. Totul este ceva artificial.

Palamismul, o definiție ortodoxă a științificității?

„Palamismul”, se afirmă în analizele minuțioase științifice, se naște la un moment dat, este o teorie printre multe altele, nerecunoscută și neacceptată la nivel general nici măcar în toată lumea ortodoxă, și nu este, așa cum mărturisește tradiția ortodoxă, un moment de precizare teologică necesară. Dacă ar fi să-l ascultăm pe Achindin, „Palamas nu și-a găsit niciodată liniștea sau și-o găsea doar când se lupta absurd cu Varlaam; aveau amândoi aceleași ambiții, manifestate pe terenul sec al înțelepciunii omenești. Polemica dintre Palamas și Varlaam nu a făcut decât să dea naștere unor opinii absurde, opuse Bisericii lui Hristos, singura care a primit învățătura dumnezeiască”. Din păcate, incapacitatea lui Achindin de a vedea că precizarea teologică nu are cum să ocolească răspunsuri compatibile ca structură și uneori chiar ca formă filosofiei opuse este destul de reprezentativă și pentru unele modalități contemporane de așa-zisă teologhisire.

Poate fi lipsa de ripostă în situații de erezie o cale binecuvântată de Dumnezeu? Personal cred că nu! Dacă Sfântul Grigorie Palama este acuzat că a răspuns cu aceleași arme adversarilor săi, ar trebui oare să tragem concluzia că tăcerea este atitudinea cea mai fericită în cazurile în care adevărul de credință trebuie lămurit proporțional cu provocările care-i sunt aduse? Își inventează oare Sfântul Grigorie un sistem teologic doar de dragul de a porni într-un război ideologic fără substanță duhovnicească? În astfel de cazuri nu este oare tăcerea un îndemn tacit la sincretism nivelator în domeniul adevărurilor de credință? Trebuie căutată cu orice preț „universalitatea iubirii indiferent de credință”? În principiu da, dar respectând obligativitatea discernerii adevărului care fundamentează orice relație, fie ea de orice natură. Adevărul nu poate fi multiplu atunci când e vorba de lucruri esențiale. Adepții lui Achindin ar fi preferat ca Sfântul Grigorie Palama să aibă o atitudine de „maximă înțelegere pentru nuanțele nesemnificative teologic din disputa isihastă”? Un fel de socializare pașnică în cadrele aceluiași sâmbure cu fond creștin, marcat de atrăgătoare diferențe specifice? Iată însă că Sfântul Grigorie atacă dur teoria „convergenței contrariilor”. Nu de dragul atacului, ci în duhul dragostei de adevăr.

Teologia „minții lui Hristos”

Nu cred în existența unui așa-zis „palamism”, simplu complex doctrinar menit să contracareze umoral alte sisteme, mai mult sau mai puțin valabile din punctul de vedere al adevărului dumnezeiesc, dar potențate doar prin faptul că sunt sisteme creștine, variabil diferite, dar fundamental orientate spre aceleași așa-zise valori. Sfântul Grigorie Palama nu propune un „palamism” și cu atât mai mult „o învățătură specifică”. El propune precizare teologică. Propune atenție la nuanțe care uneori pot fi covârșitor destructive sau ziditoare pentru un demers onest în relația cu Dumnezeu. Mucenicia cuvântului nu poate fi evitată în astfel de cazuri. Și dacă am merge un pic mai departe, Sfântul Grigorie Palama nu propune atenție la nuanțe așa cum ar înțelege omul prosternat în fața zeului rațiunii lipsite de harul dumnezeiesc. Aceste nuanțe, nesemnificative pentru omul prins în vâltoarea uniformizării accesului la adevărurile multiple, sunt nuanțe cu valoare ontologică. Poate că nici nu are trebui numite nuanțe. Poate că cel mai potrivit termen ar fi: valori teologice fundamentale și dătătoare de viață. Spune Sfântul Grigorie Palama într-una din Omiliile sale: „Sunt însă unii dintre noi care se laudă cu cuvântul cel elinesc și cu înțelepciunea lumii acesteia și preferă să nu se supună pe de-a-ntregul bărbaților duhovnicești, prin cuvintele Duhului, ci să le stea împotrivă. Aceștia, auzind de lumina Schimbării la față a Domnului, de pe munte, cea văzută de ochii apostolilor, o coboară imediat la starea de lumină percepută prin simțuri și zidită; trag în jos, la o astfel de stare, lumina aceasta care este nematerialnică, neînserată și veșnică, care este nu numai mai presus de simțuri, ci și de minte, fiindcă ei înșiși sălășluiesc întru cele de jos, și nu pot cu nici un chip să cugete ceva din cele mai presus de cele pământești”. Simțim în aceste cuvinte puterea bărbatului duhovnicesc care nu se teme să precizeze teologic.

Criticile adresate așa-zisului „palamism” trebuie abordate în primul rând într-o atitudine de înțelegere duhovnicească, de „minte a lui Hristos”, a realităților dumnezeiești care nu pot fi disecate prin metode aparent oneste și științifice. Sfântul Grigorie Palama nu își asumă deloc rolul de inovator. Precizează lucruri pe care monahii și mirenii poate mai puțin dotați intelectual, dar cu o trăire reală isihastă nu au putut să le precizeze foarte sistematic. A preciza sistematic un fapt existent în sine nu înseamnă nicidecum înființare de sistem. Teologia precizată de Sfântul Grigorie Palama este în fond teologia dintotdeauna a Bisericii ortodoxe. Capacitatea de a înțelege acest lucru este esențială pentru oricine dorește să își clarifice nedumeririle, să își calmeze revoltele sau să își manifeste demersurile, în fața vieții și precizării teologice a Sfântului Grigorie Palama, cel cu adevărat numit, fără nici o urmă de triumfalism, „Noul Teolog”, și al „doilea Hrisostom”. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 15 mai 2010, semnat de pr. Roger Coresciuc)

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul României la spectacolul „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor”: Apărător al dreptei credinţe şi învăţător al iubirii milostive

Patriarhul României a participat luni la ediția a 12-a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” şi a rostit un cuvânt de binecuvântare. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ şi activități cu tineretul al…