Daniel Munteanu, născut în Piatra Neamț, căsătorit cu o nemțoaică, are deosebitul privilegiu de a preda Teologie Ortodoxă în Germania. Se recunoaște un promotor al Ortodoxiei, primind cu entuziasm orice invitație de a conferenția despre Teologia credinței în care s-a născut. A primit chiar și Premiul internațional „John Templeton Award for theological promise”, în 2007, pentru teza de doctorat susținută în Heidelberg. Acest premiu de 20.000 de dolari i-a oferit posibilitatea susținerii a diferite conferințe internaționale la renumite universități din întreaga lume. Revine ori de câte ori este chemat în țară și de fiecare dată vorbește despre rolul pe care îl are Ortodoxia, în general, și teologii români, în special, în propovăduirea dreptei credințe. Despre acestea a vorbit și în interviul ce urmează.
Cum e privită Teologia Dogmatică Ortodoxă în Germania și în Occident?
Termenul de Teologie Dogmatică în Occident este un termen mai puțin folosit, deoarece dogmă, dogmatism, este un concept retrograd. La Institutul Ortodox din New York s-a schimbat titlul secției de Teologie Dogmatică în Teologie Sistematică. Dar Teologia Dogmatică este actuală chiar dacă s-a schimbat această titulatură în toate facultățile de teologie din Apus. Noi spunem că predăm Teologie Dogmatică, indiferent de titulatura secției din cadrul universității. În ceea ce privește conținutul Teologiei Dogmatice, pot să vă spun că teologii apuseni sunt interesați de poziția noastră, de înțelesul nostru, al Bisericii, al creației, al Sfintei Treimi, deci despre teologia genuin ortodoxă. Unele dintre posibilitățile de a lua la cunoștință de teologia ortodoxă română este și traducerea în limba germană a celor trei volume ale părintelui Dumitru Stăniloae, prin inițiativa prietenului său, Jürgen Moltmann. El a scris prefața la aceste trei volume și publicarea acestei cărți s-a făcut cu fonduri de la Biserica Catolică și Evanghelică. Vă dați seama că pentru prima oară în istorie un proiect ecumenic, o Teologie Dogmatică și în același timp româno-ortodoxă este tradusă în Apus prin finanțarea celorlalte biserici. Este un gest de ospitalitate și de recunoaștere a valorii imanente a Ortodoxiei. Volumul întâi a fost publicat în 1985, volumul al doilea în anul 1990 și volumul al treilea în anul 1995.
Cum e primită această carte în Germania?
I-am spus domnului Moltmann: „dumneavoastră sunteți deja în istorie, sunteți un maestru al teologiei”. El însă mi-a răspuns: „maestrul adevărat este părintele Stăniloae. El este maestrul meu personal”. În afară de asta, mai amintea că atunci când scrie, de exemplu, texte sau prelegeri și se întâmplă să rămână fără inspirație se uită și în cărțile ortodoxe ale părintelui Stăniloae sau „trage cu ochiul” la poziția părintelui Stăniloae. Teologia Dogmatică Ortodoxă se află ea însăși într-un proces de evoluție. Dogmele nu sunt adevăruri fosilizate, ci dinamice și conectate cu progresul spiritual de înțelegere, de practicare a iubirii și de transmitere a luminii sfinte a lui Dumnezeu.
„Avem nevoie de dialog între noi, ortodocșii”
Cum vă simțiți ca ortodox, român și acum și profesor în Germania?
În calitate de teolog ortodox român, angajat în dialogul ecumenic primesc invitații – și datorită paginii de internet a Mitropoliei Române din Nuremberg, unde sunt menționat – să țin conferințe pe diferite teme ortodoxe, de exemplu despre Biserica noastră, despre istoria ei în Germania, despre teme de ecologie, de Teologie Dogmatică, de antropologie sau despre Sfânta Treime. Credincioșii celorlalte confesiuni sunt foarte curioși să afle mai mult, în special despre spiritualitatea noastră treimică. Cred că această spiritualitate marchează și spiritul nostru român-ortodox, care are valențele sale și vocația sa de a contribui la simfonia culturii europene.
În perioada 11-13 iunie ați participat la a doua ediție a Simpozionului Internațional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, ținut în Arad. Cu ce ați venit la acest simpozion?
În cadrul conferinței din Arad am fost implicat în comitetul de organizare, ca secretar al Asociației Dogmatiștilor. Ideea acestei asociații internaționale a pornit în Germania, și anume după ce l-am invitat, acum patru ani, pe părintele Ioan Tulcan, decanul Facultății de Teologie din Arad, la o conferință a Asociației de Teologie Evanghelică (GET) în orașul Wittenberg. În cadrul acestei conferințe am ajuns la concluzia că noi, teologii ortodocși, nu avem o asociație internațională în cadrul căreia să ne întâlnim, să discutăm, să vedem modul de lucru și de gândire al teologilor din alte țări, precum America, Franța, Rusia, Grecia și altele, nu numai din Europa. Din fericire, a dat Bunul Dumnezeu și s-a convocat primul și al doilea simpozion la Arad. Al treilea simpozion urmează să fie organizat în Grecia. Avem nevoie de dialog nu numai între Biserica Ortodoxă și cea Evanghelică sau Catolică, ci și între noi, ortodocșii. Avem nevoie de simfonie, și de împăcare, și de distingere a termenilor, și de precizări asupra modalităților de a gândi în mod ortodox.
„Suntem o persoană deplină doar atunci când comunicăm și rămânem în comuniune”
Care este rolul dialogului?
Prin dialog avem posibilitatea de a depune mărturie despre propria noastră credință ortodoxă, de a face misiune ortodoxă pe pământul apusean. Eu predau, de exemplu, Teologie Ortodoxă la Facultatea Evaghelică din Bamberg, și dacă nu ar fi existat această deschidere ecumenică în sens de interes și de curiozitate despre spiritualitatea ortodoxă, despre profunzimea teologiei și spiritualității răsăritene, nu aș fi putut profesa și preda teologia în Germania. Pe de altă parte, mulți preoți români ortodocși din Germania săvârșesc Sfânta Liturghie în Biserici Catolice sau Evanghelice. Deci, acest dialog ecumenic este încurajator pentru toți și este, în același timp, un semn al ospitalității Bisericii din Germania față de noi, credincioșii, teologi sau preoți ortodocși.
Nu există pericolul secularizării teologiei, a depărtării de Sfinții Părinți prin dialog?
Pericolele există de fiecare dată. Orice dialog este un risc în același timp. Însă dialogul este modul de împlinire a ființei umane. Noi suntem persoane și persoana posedă limbaj. Suntem o persoană deplină doar atunci când comunicăm și rămânem în dialog, în comuniune. Dumnezeu ne creează prin Cuvântul Său și ne cheamă spre comuniune. Noi avem impregnat în noi, în calitate de imago Die, chipul Logosului divin, care este chipul nemuritor al lui Dumnezeu. Una dintre dimensiunile fundamentale ale conceptului de imago Dei este faptul că noi suntem creați de către Dumnezeu și avem pecetea dialogului, vocația spre dialog. Adevărul ortodox nu poate fi trăit fără spiritualitate, fără liturghie. Spre surprinderea mea, mulți dintre teologii apuseni au învățat de la noi ce înseamnă prezența Duhului Sfânt în creație, ce înseamnă legătura dintre Liturghie și teologie. O teologie fără Liturghie este o teologie moartă. Teologia pornește de la altar și cel care se roagă este cu adevărat teolog. Pericolul de a pierde drumul spiritualității și drumul drept al credinței ortodoxe ar putea fi real și grav atunci când nu avem rădăcini adânci și sănătoase în spiritualitate, în Liturghie, în practicarea liturgică a propriului adevăr ortodox.
Pe de altă parte, prin dialog putem vedea și unele posibilități de îmbogățire a perspectivei noastre, de a învăța mai mult și despre noi înșine. Deci, dacă eu sunt în dialog cu un teolog catolic sau protestant, îmi dau seama de poziția lui și, în același timp, învăț mai mult despre adevărata mea identitate, deoarece nu există identitate fără dialog. Părintele Dumitru Stăniloae, inspirat de Martin Buber, spunea foarte frumos că nu există un eu fără un tu și Tu-ul suprem este Sfânta Treime, „structura supremei iubiri”, relație de chenoză și perihoreză dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Vedeți că adevărul central al tradiției și al creștinismului nostru ortodox este dogma Sfintei Treimi. Ea este, pentru mine, și un model de orientare în dialogul ecumenic. Tradiția ortodoxă nu este monolitică; avem Ortodoxie rusă, greacă, bulgară ș.a.m.d.; vedeți și că elementul național, cultura locului își pun amprenta pe Ortodoxie.
Pe de altă parte, comuniunea dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt ne arată valoarea diversității, unitate în diversitate, unitate chenotică (termenul de chenoză înseamnă să te uiți pe tine însuți și să-i lași loc celuilalt de afirmare a sinelui).
„Noi nu avem numai un adevăr teoretic, ci un adevăr existențial”
Care credeți că este vocația Ortodoxiei?
Eu sunt deplin încredințat că este vocația nostră de a lupta pentru această unitate, dar fără a face concesii, fără a dizolva sau diminua adevărul ortodox, fără a ajunge la compromisuri simple, deoarece unitatea pe baza compromisurilor este o unitate temporară, iluzorie, care nu este de substanță. Unitatea adevărată este unitatea în Duhul Sfânt, unitatea în Liturghie, în preamărirea lui Dumnezeu. De aceea noi accentuăm unitatea dintre lex orandi, lex credendi și lex agendi, adică dintre Liturghie, dintre modul de a te ruga, modul de a teologhisi și modul de a acționa în societate. La acestea se adaugă și lex convivendi, adică modul de a trăi cu celălalt, de a trăi în comuniune cu celălalt. Ortodoxia are o dimensiune culturală și o vocație, o misiune de a transmite, de a impregna cultura timpului prin valorile spiritualității ei proprii, prin educația teologică. Omul devine om, se transformă din humus, din pământ, și devine homo abia prin cultură, iar cultura, după cum știți, are o legătură și cu termenul de cultus, cult, liturghie. Unitatea cea mai viabilă a Bisericii lui Hristos este unitatea în Liturghie, în preamărirea comună a lui Dumnezeu. Pentru că, în acestă preamărire comună a lui Dumnezeu, toți creștinii indiferent de culoarea lor confesională își îndreaptă privirile, inimile și rugăciunea către Dumnezeu-Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Inima Liturghiei o constituie epicleza, rugăciunea și pogorârea Duhului Sfânt. Nu există Biserică fără prezența Duhului Sfânt, iar Duhul Sfânt ne transformă, ne transfigurează și ne dă, să spunem așa, cadoul unității. Această unitate nu trebuie să fie numai o unitate eshatologică în sensul că amânăm unirea Bisericii lui Hristos până la a doua venire a Lui. În Liturghie anticipăm unitatea eshatologică a împărăției lui Dumnezeu și primim energiile necreate ale Duhului Sfânt să contribuim prin talantul nostru la Unitatea Trupului cel Mistic al lui Hristos. Duhul Sfânt este Duhul Vieții, și anume al Vieții celei noi, al vieții interioare a Sfintei Treimi. El ne va ajuta și ne va deschide mințile și inimile.
Vedeți că adevărul, din perspectivă ortodoxă, are mereu de a face cu iubirea, cu Duhul Sfânt, Care este Duhul jertfei, Duhul chenozei, al jertfirii de sine. Nu există adevăr fără iubire și nu există adevăr fără comuniunea cu Adevărul divin. Noi nu avem numai un adevăr teoretic, ci un adevăr existențial. Și dacă înțelegem misterul acesta al adevărului, al trăirii, al noului mod de a fi, de a fi creștin, înseamnă că suntem părtași la noua existență dăruită de Duhul Sfânt, suntem pe drumul noii creații. Dacă suntem o creatură nouă, atunci vedem pe ceilalți oameni și întreaga creație cu ochii iubirii lui Dumnezeu. Atunci simțim prezența Duhului Sfânt în toți ceilalți și nu mai privim pe celălalt ca pe un potențial dușman, ca pe un potențial inamic al adevărului nostru, ci ca pe cineva care este în aceeași dinamică de căutare a împlinirii existenței sale.
Un alt aspect practic al ecumenismului este acela de a rezolva problemele concrete ale umanității, care sunt generale. Nu putem să închidem ochii față de problema ecologică. În privința ecologiei nu ne mai certăm unii cu alții, ci căutăm împreună soluții. Ecologia este problema supraviețuirii umanității și a pământului nostru, a vieții pe planeta albastră. Ce moștenire lăsăm generațiilor viitoare? Lăsăm un munte de gunoaie sau lăsăm o creație în care să respire, să trăiască, să gândească oameni și copii sănătoși, neafectați de Cernobâlul atomic. Deci responsabilitatea față de creație, față de prezența lui Dumnezeu în ea este legată de credința autentică. Noi putem contribui și putem arăta celorlalți oameni modul în care înțelegem noi teologia creației.
„Să căutăm să rezolvăm problemele fără să ne ascundem de ele”
Cum privește teologia non-ortodoxă apuseană Ortodoxia?
Din partea Bisericii Evanghelice, una dintre probleme este tocmai modul lor de a înțelege Ortodoxia. Intrând însă în dialog cu Ortodoxia, își dau seama că au avut preconcepții greșite. Chiar povestea un profesor din New York, angajat în dialogul ecumenic, că un teolog evanghelic nu iubea Ortodoxia, nu putea să sufere pe ortodocși și, luând parte la această comisie mixtă dintre ortodocși și evanghelici, la urmă a înțeles câte ceva, pe măsura lui, și a reușit să-și biruiască preconcepțiile lui, să-și schimbe gândirea și atitudinea.
Apoi, românii au un deosebit dar de a comunica. Nu există nici în Grecia asemenea conferințe ortodoxe cum sunt în România, unde o facultate invită celelalte facultăți la un dialog real, sincer și frățesc. Vedeți, la Simpozionul de la Arad am invitat și Biserica Greacă, Rusă, Bulgară etc.; s-au întâlnit pe teritoriul românesc Bisericile ortodoxe aproape în plinătatea lor. Dacă ne-a dat Dumnezeu acest dar de a fi punți de legătură între Vest și Est, cum spunea părintele Stăniloae, „a fi ortodocși și în același timp un popor latin; prin latinitate suntem legați de Occident și prin Ortodoxie de Orient”, să ne luăm în mod serios această misiune și acest dar de la Dumnezeu și să căutăm să rezolvăm problemele fără să ne ascundem de ele. Cred că probleme sunt peste tot și Dumnezeu este Cel care, în cele din urmă, ne inspiră și ne ajută să le rezolvăm.
Important pentru noi este să nu ne pierdem optimismul. Teologia ortodoxă este teologia Învierii și Mântuitorul spune foarte des: „bucurați-vă și nu vă temeți”. Deci, să legăm în modul nostru de a fi ortodocși aceste două aspecte fundamentale, ale speranței, ale optimismului, biruirea fricii și, în același timp, bucuria de realitatea Învierii lui Hristos. Noi, în calitate de creștini, putem astăzi să facem experiența istorică a împărăției lui Dumnezeu. În cadrul Liturghiei, cerul este pe pământ. Să luăm acest cer în inimile noastre, să ne transfigurăm inimile și să fim, așa cum spun Sfinții Părinți, „o icoană vie a frumuseții lui Dumnezeu”, pentru că așa contribuim la prezența și la sfințirea nu numai a noastră, ci și a aproapelui la sfințirea întregii creații.
„Dumnezeu-Tatăl și viața Sfintei Treimi”
L-ați amintit în discuția noastră pe Jürgen Moltmann. I-ați cercetat lucrările pentru doctorat. Cine este Jürgen Moltmann?
Jürgen Moltmann este un teolog evanghelic de renume mondial, un bun prieten cu părintele Dumitru Stăniloae, care l-a inspirat să gândească în mod ortodox, să înțeleagă misterul teologiei treimice. Moltmann a dedicat chiar o carte a sa părintelui Stăniloae: „Prietenului meu părintesc Dumitru Stăniloae, care m-a încurajat spre o gândire trinitară”. El a publicat și o carte renumită, „Treimea și Împărăția lui Dumnezeu”, în limba germană, care a avut foarte mare succes și în care adoptă valorile genuine ale teologiei trinitare. De exemplu, termenul de perihoreză, termenul de chenoză, termenul de unitate supremă prin iubire între cele trei Persoane reale ale Sfintei Treimi. Având în vedere acest succes și amprenta ortodoxă asupra teologiei sale, pot să spun că el este un mărturisitor al teologiei treimice. Are 83 de ani. La împlinirea vârstei de 80 de ani, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei, m-a delegat să-i dăruiesc din partea lui „Crucea Moldavă”, o distincție deosebită. I-am înmânat-o la ziua lui de naștere, cu ocazia evenimentului festiv organizat de către Universitatea din Tubingen. S-a bucurat în mod deosebit și chiar a purtat Crucea Moldavă pe tot parcursul conferinței. Această carte, „Treimea și Împărăția lui Dumnezeu”, am tradus-o în limba română și a apărut la Alba Iulia în anul 2007.
Conferință la București, despre Persoana Tatălui
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel voi organiza la București, de pe 15 până pe 17 octombrie, împreună cu domnul Moltmann și cu părintele prof. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie din București, o conferință pe tema teologiei trinitare, și anume despre Persoana Tatălui: „Dumnezeu-Tatăl și viața Sfintei Treimi”. Moltmann chiar spunea că noi am scris atât de mult despre Fiul, despre Duhul Sfânt. Acum este momentul cuvenit să tratăm despre Persoana Tatălui.
Între participanți se numără profesori de valoare, specializați în teologia trinitară. Am invitat, de exemplu, pe profesoara Elisabeth Johnson din New York, pe prof. Schwobel din Tubingen, pe prof. Oberdorfer din Augsburg.
A conferențiat în toată lumea
Daniel Munteanu s-a născut la Piatra Neamț și a urmat, între anii 1991-1995, cursurile Facultății de Teologie de la Iași. Din 1995 a studiat teologia în Germania la Jena, Tubingen și Heidelberg. În anul 2002 a absolvit studiile de doctorat și a primit titul de doctor „magna cum laude” al Universității Rupprecht-Karls din Heidelberg. Teza sa de doctorat a fost publicată în anul 2003 cu titlul: „Duhul Mângâietor al iubirii. Contribuție la o învățătură ecumenică despre Duhul Sfânt pe baza teologiilor trinitare ale lui Y. Moltmann și D. Stăniloae”. Pentru această lucrare a primit în anul 2007 Premiul internațional „John Templeton Award for theological promise”. Acest premiu de 20.000 de dolari i-a oferit posibilitatea susținerii diferitelor conferințe internaționale la renumite universități din întreaga lume.
Până acum a conferențiat în America în Chicago, Yale, New York și în Finlanda la Universitatea din Turku. Anul acesta a fost invitat la Facultățile de Teologie din Africa de Sud, Australia, Coreea, Brazilia și Anglia. Conferințele sunt pe diferite teme de teologie sistematică. Spre exemplu, în Anglia tema conferinței va fi „Liturghia cosmică – o contribuție a teologiei ortodoxe la ecoteologie”.
După studiile din Heidelberg a urmat cursurile post-doctorale în orașul Bamberg. Lucrarea de habilitare, a doua teză de doctorat, mult mai complexă, datorită căreia are acum posibilitatea de a candida pentru un post de profesor universitar, a terminat-o anul trecut. Titlul de doctor habilitat este o recunoaștere a calității teologice și pedagogice de a preda teologia la nivel universitar. Teza lucrării de habilitare se intitulează „Elemente fundamentale și relevanța pentru societate a unei antropologii ecumenice”, în 582 de pagini. (interviu realizat de diac. George ANICULOAIE)
Sursa: ziarullumina.ro
