Origen, primul mare exeget al Orientului

În timpul persecuției lui Septimiu Sever, apare în Alexandria, într-o familie de oameni cu viață aleasă, un prunc care avea să pecetluiască pentru multe veacuri teologia noastră ortodoxă. Acesta este Origen, fiul evlaviosului Leonida și al unei femei pioase căreia istoria nu i-a descoperit numele.

Origen făcea parte dintr-o familie numeroasă, fiind primul născut între cei șapte frați. Cu toate acestea, a avut parte de o educație cu totul aleasă, fundamentată îndeosebi pe învățarea Sfintei Scripturi, lucru întărit și susținut de autoritatea tatălui. De la el, tânărul alexandrin a învățat să-L iubească pe Hristos până la sacrificiu. Așa se face că, în timpul unei persecuții, Leonida a fost prins de autorități și aruncat în temniță pentru mărturisirea credinței creștine. Deși era numai un copil, Origen a dorit din tot sufletul să-și însoțească părintele pe drumul martirajului său. El s-a hotărât să meargă la închisoarea unde era ținut părintele său și, dacă era nevoie, să moară împreună cu el. Pentru a-l opri, spune Eusebiu de Cezareea, mama sa i-a ascuns veșmintele, constrângându-l să rămână acasă. Tot Eusebiu mai spune că zelosul fiu i-ar fi scris tatălui înainte de execuție îndemnându-l: „Ai grijă să nu-ți schimbi gândul din cauza noastră!” (Henri Crouzel, „Origen – personajul, exegetul, omul duhovnicesc, teologul”, Sibiu 1999, p. 47).

Din tinerețe – părinte și învățător

După moartea tatălui, Origen rămâne stâlpul familiei. Este nevoit să o sprijine pe mama sa și să aibă grijă de cei șase frați mai mici. Cu toate că averea tatălui fusese confiscată de agenții fiscului imperial, Origen intră în grațiile unei femei foarte bogate din Alexandria care-l susține financiar pentru continuarea studiilor. În acest context, apare ereticul Paul care a încercat să-l ademenească cu vicleșugurile sale, însă nu reușește să-l convingă să-și părăsească credința în care se născuse.

La numai optsprezece ani, tânărul alexandrin preda gramatica în școlile vremii, câștigând destul cât să-și poată întreține mama și frații. Paralel cu educația laică, el se inițiază și în studiul Scripturii. Zilnic învăța pe dinafară pasaje întregi pe care mai apoi le recita. Această deprindere o avea de la tatăl său, care socotea mai de folos Scriptura decât orice altă știință omenească. Eusebiu spune că „adeseori se apropia de copil când dormea și-i descoperea cu respect pieptul ca și cum un duh ar fi sălășluit întrânsul și-l săruta socotindu-se fericit că are un asemenea odor” (Eusebiu de Cezareea, „Istoria bisericească” – partea I, București, 1987, p 226). Datorită acestei pasiuni evidente pentru cercetarea celor sfinte și pentru propovăduirea adevărurilor bisericești, Origen a fost criticat vehement de un fost coleg de studii, pe nume Porfiriu, un anti-creștin convins, filosof neoplatonic, ucenic, biograf și comentator a lui Plotin. Scrisese o lucrare imensă, de cincisprezece volume, împotriva credinței celei drepte. El îi reproșa lui Origen că, în loc să-și pună calitățile intelectuale în slujba filosofiei și rațiunii eline, „îndată a trecut la felul de viață potrivit legilor… trăind după stilul vieții creștine și împotriva legilor, dar având concepție grecească, cu privire la lucruri și divinități; el dădea ca suport unor mituri străine elemente de cultură grecească. El era în contact continuu cu Platon, cu operele lui Numeniu, ale lui Cornin, ale lui Apolofan, ale lui Moderat, ale lui Nicomah. El se întreținea cu oameni iscusiți în operele pitagoricienilor; se folosea și de cărțile lui Chairemon stoicul și ale lui Cornutus. De la aceștia a cunoscut el metoda alegorică a misterelor grecești pe care a adoptat-o scrierilor iudaice” (Ibidem, p. 228).

A transformat filosofia în asceză

Pe când avea numai 18 ani, Origen a primit din partea episcopului Demetriu autoritatea de a conducere Școala din Alexandria. Din această postură trebuia să se achite de trei mari obligații: comportarea în timpul persecuției, împletirea învățăturii de la catedră și de la amvon cu viața personală și variatele exigențe ale auditorilor de la cursurile sale (Pr. prof. dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. II, București, 1985, p. 300).

Eusebiu spune că, în timpul persecuțiilor lui Aquila, guvernatorul Alexandriei, tânărul exeget a căpătat o faimă imensă, datorită dragostei arătate vădit celor care mergeau la martiriu. El îi vizita pe martiri în temniță, la judecată și chiar la moarte, de multe ori riscând să fie omorât cu pietre de mulțimile păgânilor. Datorită devotamentului celorlalți, în jurul său s-au strâns numeroși ucenici care așteptau cuvânt de învățătură și povață de folos spre întărire și credință. Din viața lui morală se desprindeau roadele celei mai curate filosofii, o filosofie trăită și înțeleasă în sens ascetico-moal, un ethos înălțător spre viața veșnică mai ales prin martiraj (cf. Eusebiu de Cezareea, p. 227, nota 17). „Era de părere că creștinul trebuie să respecte tocmai acele cuvinte ale Mântuitorului care spun că nu este îngăduit să avem două haine și nici încălțăminte și că nu se cade să ne arătăm îngrijorați de ziua de mâine” (Ibidem, p. 228). Motivat de aceste convingeri, ducea o viață extem de sobră „stând departe de orice pofte alimentare ale unui trai înbelșugat. Ziua întreagă ducea viață de aspră asceză iar cea mai mare parte din noapte o închina studierii Sfintei Scripturi, ducând viața cea mai filosofică cu putință, pe de o parte prin deprinderea posturilor, iar pe de altă parte prin scurtarea timpului de somn, nefolosindu-se din capul locului de nici un pat și de nici o pernă, ci dormind numai pe pământul gol” (Ibidem).

Printr-o astfel de viață, Origen își provoca ucenicii la întrecere. Era o adevărată lecție practică la care veneau nu numai creștini, ci și păgâni, atrași de filosofia „noului avvă”. Învățătura lui era pe cât se poate de simplă și tot pe atât de practică.

Moștenirea lui Origen pentru Biserică

Datorită persecuțiilor lui Caracala, Origen a fost nevoit să părăsească Alexandria și să se stabilească în Palestina, unde și-a reluat activitatea învățătorească. Aici, episcopii locului i-au dat cinstea să predice în biserică, deși nu era hirotonit. În 231, a fost trimis cu anumite treburi în Grecia unde primește hirotonia întru preot, lucru contestat mai târziu de episcopul Demetriu.

Cu toate acestea, dincolo de contestațiile apărute ulterior, aportul marelui alexandrin la teologia patristică a fost și rămâne inestimabil. Este primul care a expus într-un sistem închegat învățătura Bisericii noastre. Prin patosul vieții sale, de-a dreptul ascetice, a pus bazele literaturii duhovnicești din care s-au împărtășit Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul, atunci când au selectat din opera sa cele mai frumoase pasaje, dând naștere Filocaliei. Considerat pe bună dreptate „cel mai prolific scriitor al Antichității” (H. Crouzel, p. 85), Origen a marcat decisiv teologia biblică, sistematică și moral-duhovnicească a Bisericii primelor secole. Despre opera sa, marele patrolog grec Stylianos Papadopoulos spunea: „Numărul lucrărilor sale a fost atât de mare încât a devenit repede un mit. Sfântul Epifanie de Salamina vorbește de 6000. Fericitul Ieronim, care a văzut catalogul lucrărilor întocmit de Eusebiu de Cezareea, vorbește de 2000 de lucrări, dintre care amintește 800. Desigur sunt numărate separat omiliile și titlurile de capitol ale lucrărilor exegetice, însă și dincolo de această situație se justifică întru totul supranumele de neobosit în producția literară care i s-a dat lui Origen. Din păcate cea mai mare parte din lucrările sale s-au pierdut sau nu s-au păstrat în originalul grecesc. Cauză a acestei pierderi au constituit-o disputele origeniste, condamnarea sa, climatul său original și progresul teologiei” (Prof. dr. Stylianos G. Papadopoulos, „Patrologie”, vol. I, București, 2006, p. 390). (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 16 septembrie 2013, semnat de diac. Ioniță Apostolache)

Comentarii Facebook


Știri recente