„A-L urma pe Dumnezeu este un lucru mare”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, către românii din Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, locul de naștere a navigatorului Vasco da Gama.
Preasfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie cu ocazia hramului comunității și a evocat personalitatea Sfântului Apostol Bartolomeu și semnificația chemării apostolilor la urmarea lui Hristos: „Despre el, Hristos spune în Evanghelia după Ioan că este un israelitean în care nu este vicleșug, evidențiind curăția și sinceritatea inimii sale”.
Ierarhul a explicat că tradiția Bisericii „identifică persoana lui Natanael cu Sfântul Apostol Bartolomeu, care era cunoscut sub ambele nume”.
„Prin mărturia sa sinceră și prin lipsa oricărui vicleșug, Sfântul Bartolomeu rămâne pentru credincioși un model de credință curată și de urmare autentică a lui Hristos”, a spus Preasfinția Sa.
Mântuitorul ne pregătește sufletește
Episcopul Timotei a subliniat că răspunsul apostolilor la chemarea Mântuitorului a fost precedat de o pregătire lăuntrică.
„Apostolii au lăsat ceea ce aveau și L-au urmat pe Mântuitorul. Însă aceasta nu a fost prima lor întâlnire cu Hristos. Ei Îl mai văzuseră și Îl mai auziseră vorbind. Mântuitorul, înainte de a ne adresa chemarea, ne pregătește sufletele. Apoi ne cheamă să-L urmăm și tot El ne dă puterea de a-I răspunde, pentru că a-L urma pe Dumnezeu este un lucru mare”.
„Numai lucrând împreună cu acest har în viața noastră putem să-I urmăm lui Hristos și putem să ajungem sfinți”, a adăugat ierarhul.
Mărturie a solidarității românilor
La eveniment a participat și ambasadorul României în Portugalia, Daniela Anda Grigore-Gîtman, care a transmis că această manifestare a reprezentat „o mărturie vie a unității și solidarității românilor din Portugalia, acesta reușind să adune în număr mare enoriași români și originari din Republica Moldova”.
„Ne-a încântat să vedem atâția copii și tineri luminoși care continuă să vorbească cu mândrie și bucurie limba română, chiar și aici, departe de casă. Astfel de manifestări reconfirmă, ca de fiecare dată, rolul esențial al parohiilor românești în protejarea și promovarea spiritualității și identității noastre naționale”, a transmis Ambasada României în Portugalia pe pagina oficială de Facebook.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Alexandru Gafiiuc, ca semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în comunitatea românească din Sines.
Localitatea din vestul Portugaliei este cunoscută ca fiind locul de naștere al exploratorului Vasco da Gama. Navigatorul portughez a descoperit la sfârșitul secolului al 15-lea prima rută directă maritimă dintre Europa și India. Explorările sale au deschis era comerțului global cu mirodenii.
Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei





