Numele academicianului Onisifor Ghibu, de la a cărui moarte s-au împlinit marți 51 de ani, este asociat adesea cu preocupările lui de pedagog, istoric, politician sau promotor al românismului și al unității de neam. Puțini știu însă că el este și autorul primei monografii a presei bisericești din România.
Onisifor Ghibu a publicat în 1910 lucrarea „Ziaristica bisericească la Români”.
Studiul apărea la aproximativ 70 de ani de la înființarea primei reviste bisericești române, „Vestitorul bisericesc” de la Buzău (1839).
„O monografie a ziaristicei noastre bisericești ne lipsește cu desăvârșire”, sesiza autorul în Introducere.
„Ziaristică bisericească s’a făcut pănă acum multișoară, despre ziaristica bisericească s’a vorbit, în schimb, foarte puțin. Se poate zice, că nici n’a încercat măcar cineva să dea vre-o lămurire istorică despre vieața de 70 de ani a unei puteri mari din sânul vieții noastre naționale cum e ziaristica bisericească; nu știu să se fi scris ceva vrednic de luat în samă despre revistele noastre bisericești, vechi sau nouă”.
Onisifor Ghibu a realizat monografia în discuție sub îndrumarea istoricului Dimitrie Onciul în perioada 1905-1906.
Monografia nu e o simplă înșiruire cronologică. Autorul surprinde în acest context relația Bisericii cu autoritățile de stat, dar și luptele care s-au dus cu ocupațiile străine. Studiul face distincție clară între revistele bisericești și cele strict teologice.
„Toate aceste reviste nu numai că oglindesc fidel desvoltarea spiritului public al bisericii române din diferitele părți, dar ele formează capitole de istorie națională cari nu pot lipsi din cartea faptelor trecutului nostru”, scria Onisifor Ghibu.
După analiza a 70 de ani de presă bisericească, autorul nota că acest domeniu era încă la început: „Totul mai e încă de făcut la noi pe teren religios”, scria Onisifor Ghibu.
Cărturarul ardelean Onisifor Ghibu, originar din Săliște, județul Sibiu, a militat pentru învățământ românesc în Transilvania și în Basarabia. Pentru poziția sa în Primul Război Mondial, Onisifor Ghibu a fost condamnat la moarte de către Curtea Militară Maghiară din Cluj în 1915. S-a refugiat la între anii 1914 și 1916, apoi la Iași și Chișinău (1916-1917). Ghibu a fost printre personalitățile care au înfăptuit unirea Basarabiei cu România.
Pentru activitatea sa permanent naționalistă, antirevizionistă și antisovietică a avut de suferit tot restul vieții după instaurarea forțată a regimului comunist în România. Exclus complet din viața publică, a trăit izolat la Sibiu, până în 31 octombrie 1972.
Sursă foto: Wikimedia Commons
