Ispita, realitate constantă în viața fiecărui credincios, reprezintă proba cu adevărat grăitoare a credinței. Plecând de la cuvintele Apostolului Iacov, „mare bucurie să socotiți frații mei când cădeți în felurite ispite”, Sfântul Grigorie Palama face în câteva din omiliile sale o analiză plină de realism a problematicii ispitei.
Ispita nu ar trebui doar să îl bucure pe cel ispitit, ci ar trebui să îi aducă „mare bucurie”. Suferințele trebuie să îl apropie pe om de Dumnezeu și să îi trezească conștiința că stăpânirea de sine este calea prin care omul Îl lasă pe Dumnezeu să lucreze în el. Răbdarea și abordarea ispitelor în perspectiva veșniciei îi aduc omului „mare bucurie”, pentru că numai prin răbdare omul se întărește, și devine vrednic de „cele ale lui Dumnezeu”. Nu este vorba neapărat de o învrednicire lucrată prin propriile forțe, ci de o călire care îl face pe om capabil de acceptarea lucrării lui Dumnezeu, care, odată ispitele biruite, își face simțită prezența în viețile noastre. Ispitele de multe feluri îl întăresc pe om în drumul său pe calea desăvârșirii.
Răbdarea în ispite este proba și dovada cea mai autentică a credinței
Oricât ar vorbi omul despre Dumnezeu, oricât ar declara și și-ar afișa credința, momentul-cheie al dovedirii celor teoretice este momentul ispitei. Ispita nu va diminua lucrarea virtuții, ci o va amplifica, adăugând un plus de fermitate și de realism nevoințelor ascetice. Nu este ispita un scop în sine, și nici trecerea peste ispite nu este un scop în sine, ci toată lupta este destinată întăririi omului în dorința sa de a dobândi bunurile promise omului de către Dumnezeu: înțelepciunea, dreptatea, dragostea de Dumnezeu și de aproapele, și toate cele de folos pentru desăvârșire. Răbdarea întru ispite trebuie să fie o răbdare cu perspectivă, nu o răbdare oarbă, fatalistă, impregnată de sentimentul inutilității și al haosului. „Marea bucurie”, care ar trebui să îl umple pe cel credincios mai ales în momentele de ispită, are tocmai acest rol: de a-l face conștient pe cel aflat în încercări că tot ce vine asupra lui este doar o etapă, repetabilă e drept, dar care trimite mereu la lupta pentru desăvârșire. Sfântul Grigorie Palama avertizează că fără ispite și răbdarea în ispite nu există desăvârșire și nici „arătare a credinței în Dumnezeu”. „Fericit bărbatul care rabdă ispita că acela va lua cununa vieții”, spune Scriptura.
Să fim răbdători și să ne încredem mult în Dumnezeu
Foarte adevărat este și faptul că adesea în timpul ispitei apare tendința renunțării. Unii deznădăjduiesc, ajungând până la sinucidere, sau stări de abandon total, iar alții alunecă în tot felul de patimi trupești, încercând să ocolească încercările, cedând iluziei împodobirii păcatului cu tot felul de filosofii lipsite de consistență. Având în vedere că ispitele vin de la diavol, cel ce le înfruntă trebuie să aibă mereu în vedere acest aspect și să alerge încontinuu la milostivirea lui Dumnezeu. Păcatul sau gândul la păcat este, de asemenea, o ispită. Acceptarea ispitei păcatului atrage după sine moartea cea veșnică. Fuga de păcat, precum și răbdarea în tot felul de ispite și încercări stă în puterea omului. Rugăciunea, alergarea fierbinte la ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al tuturor sfinților oferă curajul și capacitatea de a rezista. După cum spune Patericul, răbdarea se câștigă, nu se cumpără. Satana nu va ispiti pe cel credincios mai mult decât îngăduie Dumnezeu, iar această îngăduință are doar rolul de a-l chema pe om la îmbărbătare și la fortificare pentru a fi apt de hrana duhovnicească, mult superioară „laptelui” specific celor neîncercați. Un părinte spunea: „Când navighezi, întotdeauna trebuie să fii pregătit. Chiar dacă vezi că e liniște în jur, trebuie să te aștepți să fii confruntat cu o furtună de ispite și necazuri. Necazurile adesea ne aduc la o stare duhovnicească mai bună. În afară de asta, tainice sunt judecățile lui Dumnezeu. Noi toți trebuie să fim răbdători, și cei tineri, și cei bătrâni. Trebuie să fim răbdători, pentru că nervii noștri sunt suprasolicitați. De asemenea, pentru că noi toți avem un pic de mândrie și când sinele nostru preia conducerea, o neînțelegere mică devine o ceartă mare. La fel este și cu ispitele care apar în familie. Indiferent ce se întâmplă, treci cu vederea. Nu face comentarii, pentru că ele nu ajută. Roagă-te puțin. După ce cealaltă persoană s-a liniștit, poți să vorbești. Hai să facem ca pescarii. Ei merg pe mare numai când este liniștită. Trebuie să fim răbdători și să ne încredem mult în Dumnezeu. Uneori nu suntem pe deplin conștienți că El ne privește și ne ajută. Noi nu înțelegem aceasta. Dacă oamenii ar înțelege pe deplin acest adevăr, și-ar încredința Lui întreaga ființă”.
Ispitele lăuntrice ale sufletului sunt mai grele decât cele trupești
Un element important în lupta pentru biruirea ispitelor este conștientizarea faptului că ispitele lăuntrice ale sufletului sunt mult mai periculoase decât încercările trupești. Adesea omul se întristează din cauza încercărilor trupești (necazuri, boli, etc.), dar uită că războiul trebuie dus în primul rând la nivel sufletesc. Biruința păcatului aduce după sine chiar și izbăvirea de încercările care ne asaltează zi de zi. Odată păcatul biruit, iar lupta duhovnicească pusă pe primul plan, celelalte ispite pot dispărea, iar dacă nu dispar, vor fi socotite ca ceva care nu mai poate fi considerat capital în viața noastră. Spune Sfântul Grigorie Palama: „Căci, pe cât mi se pare mie, voi nu prea vă osteniți nici să înțelegeți, nici să căutați izbăvirea din ispitele lăuntrice ale sufletului, ci mai cu sârguință vă întristați pentru acele ispite pentru care se cuvine să ne bucurăm, fiindcă din răbdarea unora ca acestora ni se va dărui izbăvirea cea veșnică. Și dacă ne-am întrista pentru păcatele noastre mai mult decât ne-am îngriji de vătămările ce vin asupra noastră, vom afla nu numai mântuirea sufletului și mântuirea cea veșnică, ci și izbăvirea de ispitele cele vremelnice. De ce oare a devenit această viață, pentru noi, chinuitoare și plină de întristări, iubitoare de război și preanenorocită? Dacă, așadar, ne vom curăți pe noi înșine de tot păcatul prin pocăință, și ne vom ruga mai cu osârdie în ispite și la vreme potrivită, ne vom întoarce la o viață fără durere și fără ocară”. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 24 iulie 2010, semnat de Pr. Roger Coresciuc)
