Etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” pentru elevii de liceu a debutat miercuri la Satu Mare. „Participarea la această olimpiadă devine o etapă esențială a devenirii personale”, a subliniat Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului în mesajul de bun venit.
Deschiderea oficială a avut loc la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, în prezența reprezentanților Patriarhiei Române, ai Ministerului Educației, ai autorităților locale, a profesorilor coordonatori și a celor 115 elevi participanți veniți din întreaga țară.
Evenimentul a debutat cu slujba de Te Deum și intonarea Imnului Național, interpretat de Grupul Psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, coordonat de profesorul Vlad Pop.
Loc al întâlnirii între cuvânt și sens
Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin a fost transmis participanților de părintele arhimandrit Ioachim Tomoiagă.
„Această olimpiadă, prin caracterul ei interdisciplinar – reunind teologia și filologia – devine un loc privilegiat al întâlnirii dintre cuvânt și sens, dintre adevăr și expresia lui vie în limba română”, a subliniat Preasfinția Sa.

Ierarhul a apreciat prezența celor 115 elevi din toate județele, care „este o mărturie elocventă a unei generații care nu renunță la profunzime, care caută sens și care îndrăznește să își asume un parcurs al cunoașterii întemeiat pe rigoare, reflecție și credință.”
„Vă îndemn, iubiți tineri, să trăiți aceste zile ca pe o experiență a comuniunii: să învățați unii de la alții, să vă bucurați de întâlniri, să descoperiți frumusețea unei competiții care nu desparte, ci unește în jurul acelorași valori înalte”, a transmis la final Episcopul Iustin.
Programul olimpiadei continuă joi cu proba scrisă, iar în zilele următoare elevii și profesorii însoțitori vor participa la activități recreative și culturale, între care vizitarea Castelului Károlyi din Carei și o activitate educațională de tip Treasure Hunt în centrul municipiului Satu Mare. Evenimentul se va încheia sâmbătă cu festivitatea de premiere.
Vezi și:
Foto credit: Facebook / Episcopia Maramureșului și Sătmarului









