Concursul Național Catehetic cultivă prietenia și comuniunea: PS Varlaam Ploieșteanul la festivitatea de premiere

Concursul Național Catehetic desfășurat anual în Patriarhia Română „are darul de a împărtăși valorile credinței, având această dimensiune a cultivării prieteniei și a comuniunii, a relațiilor dintre aceste trei instituții: Biserica, școala și familia”, a subliniat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, miercuri seară, la festivitatea de premiere.

„Felicităm pe toți cei care s‑au implicat în acest concurs național”, a mai spus delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

„Acest concurs este, în sine, o lucrare deosebită, pentru că obișnuiește copilul să lucreze în comunitate, să‑și facă prieteni, să înțeleagă relația dintre Biserică, familie și școală, aspecte foarte importante, mai ales acum, sub influența tehnologiilor.”

Câștigătorii din eparhii ai Concursului Național Catehetic 2026 au fost premiați miercuri, 20 mai 2026, la Palatul Patriarhiei. Foto: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Ceremonia a avut loc la Palatul Patriarhiei, unde câștigătorii din eparhii și membrii delegațiilor eparhiale au fost întâmpinați de părintele Mihai Pavel, inspector patriarhal la Biroul de catehizare din cadrul Sectorului teologic-educațional al Administrației Patriarhale.

Părintele inspector patriarhal a amintit că tema ediției din acest an a Concursului Național Catehetic a fost „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”.

„În fiecare an, Biserica așază pe agenda sa proprie o temă care este și de actualitate, și de interes”, a explicat el pentru Ziarul Lumina.

La ceremonie au participat PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, pr. prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, și Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal. Foto: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

„Concursul acesta ne ajută, la nivelul parohiilor, să valorificăm acea temă de mare interes. Anul acesta, familia creștină este un loc al întâlnirii cu Dumnezeu, un loc în care Dumnezeu este prezent, iar copiii învață, trăiesc și experimentează iubirea Lui”, a adăugat Părintele Mihai Pavel.

Au fost anunțați câștigătorii a două concursuri

Lista câștigătorilor a fost anunțată de pr. prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic‑educațional: 32 de copii care au lucrat la proiectele câștigătoare pe eparhii au fost premiați.

Cu același prilej, Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal și directorul Componentei Pictură a Sectorului cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale, a anunțat și câștigătorii Concursului Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței”.

Ceremonia a fost completată de proiecția unui documentar Trinitas TV despre echipele câștigătoare și activitățile lor. Foto: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Festivitatea a fost completată de proiecția unui documentar realizat de Andreea‑Tatiana Sava de la Trinitas TV despre câștigătorii din fiecare eparhie și proiectele lor catehetice.


Aproape 21.000 de copii din țară și diaspora s-au implicat cu activități în ediția din acest an a Concursului Național Catehetic – prin intermediul a 1.762 de parohii și 1.434 de școli.

Câștigătorii Concursului Național Catehetic vor fi anunțați și la finalul Liturghiei oficiate joi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, cu prilejul hramului istoric al sfântului lăcaș – „Sf. Împ. Constantin și mama sa, Elena”.

Din program a făcut parte și anunțarea câștigătorilor Concursului Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței”. Foto: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru


Știri recente