Există un mod ziditor de a modela realitatea în așa fel încât semenii să se regăsească, dincolo de ceea ce îi desparte, uniți, egali și pe deplin împliniți în Biserică. O asemenea lucrare este o muncă gingașă de truditor al cuvântului lui Dumnezeu, dar în aceeași măsură și un răspuns adecvat din partea celor chemați la regăsire și mărturisire în comuniune a credinței. Am descoperit un asemenea răspuns cu prilejul unei lecții de cateheză la Sinești, în Protopopiatul Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, într-o parohie care deservește și o importantă comunitate de rromi.
Plecând din București spre Urziceni, la numai câțiva kilometri de oraș, șoseaua despică satul Sinești în două. Pe partea stângă, cea mai înaltă parte a lui, se înalță biserica, închinată Maicii Domnului, cea care veghează în chip nevăzut lucrarea mâinilor truditorilor pământului, și Sfântului Ierarh Nicolae. Frumusețea unei zile de început de vară avea să se întregească aici cu lumina de pe chipul unor copii rromi care veniseră la biserică să se lumineze, și mai mult, să se limpezească și să se hrănească din cuvântul lui Dumnezeu.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
