La prima vedere, titlul temei de astăzi de la „Memoria Bisericii” ar putea să surprindă pe mulți. Dar este vorba de un gest de cenzurare a unui înscris bisericesc și chiar înainte de 1948. Totuși, poate n-ar fi atât de surprinzător dacă am avea în vedere ce s-a întâmplat înainte de acest eveniment. Secolul XX pentru poporul român a fost unul plin de evenimente, de glorie și decădere, de la întregirea neamului românesc în granițele României Mari și până la dezintegrarea teritorială și instalarea unor regimuri dictatoriale. Societatea românească a fost greu încercată și Biserica deopotrivă. Perioada interbelică a fost marcată de numeroase provocări politice extremiste, în care religiosul era subordonat discursului și operelor politice. Se ridicau monumente religioase cu însemne politice, pentru ca mai apoi regimul de autoritate al lui Carol al II-lea să le elimine sau să le epureze. A venit septembrie 1940, în care legionarii, în revoluția lor națională, cereau ca Biserica să se supună acestor vremuri politice. După evenimentele din ianuarie 1941, din nou ce era religios a fost epurat de orice element ce mai amintea de Mișcarea Legionară. Se ștergeau pisaniile, se acopereau tablourile votive din biserici, se cenzura orice imixtiune legionară în Biserică. Însă nici regimul antonescian nu a durat, evenimentul de la 23 august 1944 obligând poporul român să devină prieten marelui colos de la răsărit. Din nou au început epurările. De data aceasta, cel care dicta era străinul. Comisia Aliată de control, aflată sub conducere sovietică, era cea care instituia cenzura pentru epurarea societății românești de elementele politicii antonesciene. Pe lângă acestea, sovieticii au urmărit orice literatură sau simbol care amintea de războiul antisovietic. La fel au fost vizate personalitățile. Era începutul dezintegrării societății românești, prin epurarea elitelor și a patrimoniului cultural. Periodic, se făceau liste de „publicații interzise”, care erau scoase din bibliotecile publice și chiar din cele particulare. De această epurare nu a scăpat nici Biserica, care acum se vedea nevoită să-și oblige preoții să scoată din bibliotecile parohiale publicațiile bisericești de altădată. Așa ajungem la cazul Evangheliei de la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Pitești, unde paroh era părintele Marin Diaconescu, consilier cultural al Episcopiei Argeșului. La 27 septembrie 1947, părintele Diaconescu fusese chemat să săvârșească o sfeștanie la sediul din Pitești al unei organizații politice. La deschiderea Evangheliei, un comisar de poliție observă că această carte avea o pisanie „prin care se aducea laude fostului mareșal pentru războiul dus împotriva comunismului”. Probabil că știa de această însemnare, iar în excesul de zel a cerut o investigație numai pentru a-l șicana pe preotul Diaconescu, care era unul dintre intelectualii de vază ai orașului Pitești. Astfel, se deschid cercetările în care preotul este anchetat. În declarația sa, părintele Diaconescu arată că pisania se datorează donației făcute de Consiliul de Patronaj la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena a anului 1943, pentru sprijinul substanțial acordat de Parohia „Sfântul Gheorghe” orfanilor de război. Donația consta într-o Evanghelie îmbrăcată în argint și catifea roșie, care purta următoarea pisanie: „În leatul de la Hristos, unamienouăsutepatruzecișitrei, luna mai, 21 (Sfinții Împărați Constantin și Elena), sub domnia regelui Mihai I, fiind conducător al statului Mareșal Ion Antonescu, iar episcop lt. de Argeș P.S. Emilian Antal, în vremea războiului sfânt dus de noi, alături de Germania, împotriva comunismului ateu pentru biruința crucii, pentru reîntregirea țării și pentru salvarea civilizației europene. Aflat-a de cuviință Comitetul de patronaj al operelor sociale Argeș să facă pisanie bisericii catedrale «Sf. Gheorghe» din Pitești, această sfântă Evanghelie, în care preoții bisericii vor glăsui poporului drept credincios cuvintele vieții veșnice, președinte, prefect, Av. C. Popescu”.
Ancheta a durat până în aprilie 1948, când preotului i s-a dat decizia de neîncepere a urmăririi penale, deoarece nu exista o încadrare juridică a acestei fapte, deci nu era o infracțiune. Însă preotul Marin Diaconescu a fost publicat să elimine din Evanghelie pagina cu pisanie, care avea să fie atașată în dosarul de la Securitate.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 19 iunie 2013)
