„În această Evanghelie de astăzi vedem începutul unei istorii care continuă până astăzi. Hristos Domnul ne cheamă, omul răspunde, iar din această întâlnire se naște Sfințenia”, a spus duminică Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul la Catedrala Patriarhală, unde a oficiat Sfânta Liturghie.
Preasfinția Sa a explicat Evanghelia Duminicii a doua după Rusalii, despre chemarea Sfinților Apostoli.
„Primul lucru care ne impresionează este inițiativa lui Dumnezeu, a Mântuitorului Hristos. Nu apostolii îl caută pe Hristos, ci Hristos îi caută pe ei. Chemarea începe întotdeauna de la Dumnezeu. Aceasta este și unul din marile adevăruri ale vieții duhovnicești”.
Ierarhul a subliniat că omul nu se mântuiește prin propriile puteri, prin propria voință, ci doar răspunzând iubirii și chemării dumnezeiești.
„Dumnezeu nu privește mai întâi la fața omului, cum spune Scriptura, nu privește la vredniciile noastre, la cunoștințele noastre, la înțelepciunea noastră, la puterea noastră, ci Dumnezeu privește mai întâi la smerenia noastră, la curăția inimii noastre, la dragostea noastră față de El. El îi cheamă pe cei care sunt gata să răspundă la chemarea Lui cu credință și cu iubire, iar harul său dumnezeiesc îi întărește pe cei care răspund chemării”.
Episcopul vicar patriarhal a evidențiat că orice creștin, indiferent de starea în care se află în lume, poate deveni un ucenic adevărat al Domnului Hristos, un mărturisitor al Evangheliei Sale.
Duminica Sfinților Români
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a arătat că există o legătură strânsă între Sfinții Apostoli din vremea Mântuitorului Iisus Hristos și Sfinții Români.
„Sfinții Apostoli de pe țărmul Mării Galilei și Sfinții Români de peste veacuri sunt uniți prin aceeași ascultare a glasului Domnului Hristos, a glasului chemării Sale pentru a-L urma”.
Duminica Sfinților Români a fost instituită de către Sfântul Sidon al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.
„După căderea regimului comunist, într-o perioadă de redescoperire a valorilor spirituale și identitare ale poporului român, s-a dorit evidențierea faptului că și pe pământul românesc, harul lui Dumnezeu a rodit din belșug și că Evanghelia lui Hristos a fost trăită în mod autentic de-a lungul veacurilor”.
Episcopul vicar patriarhal a subliniat că Sfinții Români sunt expresia unității de credință a neamului nostru.
„Ei provin din epoci diferite, din regiuni diferite și din medii sociale diferite, dar toți au mărturisit aceeași credință apostolică vie primită, moștenită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României”.
O chemare continuă
Invitația Mântuitorului Iisus Hristos adresată apostolilor a rămâne valabilă până în zilele noastre.
„Hristos Domnul continuă să ne cheme, să se adreseze tainic fiecăruia dintre noi, în conștiința noastră. Dacă ne rugăm și ascultăm glasul Domnului cu toții, auzim pe Hristos care spune: Vino după mine. Nu tuturor ni se cere să lăsăm corăbiile și mrejele în sensul propriu al cuvântului, să lăsăm toate ale noastre, dar tuturor ni se cere să ne lepădăm de păcat să ne lepădăm de iubirea de sine, de nepăsare, de tot ceea ce ne desparte pe noi de Dumnezeu”.
Preasfinția Sa a spus că urmarea lui Hristos începe acolo unde omul își deschide ușa inimii sale către Dumnezeu și Îi îngăduie Lui să-i călăuzească viața.
„Sfinții români pe care îi serbăm astăzi au demonstrat că Evanghelia lui Hristos poate fi trăită și pe pământul nostru în condițiile concrete ale istoriei noastre. Ei ne arată că sfințenia nu este un ideal imposibil care este rezervat doar anumitor oameni excepționali, ci sfințenia este destinul firesc al fiecărui creștin care răspunde la chemarea lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.
Episcopul vicar patriarhal și-a încheiat predica, îndemnându-i pre credincioși să se roage Sfinților Români.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu





