„Dumnezeu nu ne dă după credinţa noastră, ci după dragostea Lui“, a mărturisit părintele arhimandrit Casian Oniţa, stareţul Mănăstirii Călugăra, din judeţul Caraş-Severin, la ceas târziu din noapte. Abia în zori, când am coborât la poalele pădurii argintate de o ninsoare târzie rătăcită prin munţi, am înţeles adâncimea cuvintelor lui şi semnificaţia urcuşului ce ne-a purtat în taină. Căci, precum drumul parcurs de cuvioşia sa de la „Peştera Sfântului Andrei“ până la mănăstirea de aici, de sub „Stânca Rolului“, şi urcuşul tăcerii noastre a fost răsplătit, după dragostea Domnului.
Petreci uneori momente când prin orice cuvânt rostit risipeşti unicitatea clipei. Iroseşti nepreţuitul trăirii unei deplinătăţi a împăcării cu tine, cu lumea, cu cerul. O asemenea împlinire am dobândit la Mănăstirea Călugăra, din Episcopia Caransebeşului, despre care ar trebui să vorbească doar tăcerea noastră. Dar cum o asemenea clipă trebuie împărtăşită frăţeşte, ca să se desăvârşească pe sine, încercăm a o rosti după priceperea cuvintelor noastre.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
