Nașterea Sfântului Ioan Botezătorului a fost sărbătorită după calendarul nerevizuit în Episcopia Basarabiei de Sud. Cu acest prilej, Episcopul Veniamin a oficiat Sfânta Liturghie de hram în parohia din Căușeni, Republica Moldova.
Preasfinția Sa a subliniat credința statornică a Drepților Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, arătând că aceștia rămân un model pentru familiile creștine: „Din experiența lor vedem că Dumnezeu răsplătește credința, răbdarea și statornicia celor care Îi rămân credincioși până la sfârșit”.
„Deși erau înaintați în vârstă și nu aveau copii, ei nu și-au pierdut nădejdea, ci au stăruit în rugăciune, slujindu-I lui Dumnezeu și cerând neîncetat mila și harul Său”, a spus Episcopul Basarabiei de Sud.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul părinților Sfântului Ioan Botezătorul: „Atunci când trecem prin suferințe, lipsuri sau diferite încercări ale vieții, să nu încetăm niciodată să chemăm mila și harul lui Dumnezeu asupra noastră”.
„Tot astfel suntem chemați și noi să ne punem întreaga nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care pe toate le rânduiește spre folosul și mântuirea oamenilor. Să căutăm să fim drepți înaintea lui Dumnezeu, smeriți și stăruitori în rugăciune, conștientizând că toate darurile pe care le primim de la El sunt spre bucuria vieții noastre și spre binecuvântarea celor din jurul nostru”.
Sărbătoarea comunității
Părintele paroh Ioan Pancu a subliniat importanța sărbătorii pentru comunitatea din Căușeni.
Este o sărbătoare care ne unește pe noi toți într-un cuget și într-un lucru frumos, pe care îl dorim să-l facem în biserica noastră”, a declarat preotul pentru Trinitas TV.
La rândul său, părintele Adrian Iațco a arătat că lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul pentru oameni: „Am venit astăzi să fim alături de enoriașii acestei biserici, pentru a ne bucura de puterea și de ocrotirea sfântului, un mare mijlocitor și rugător înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi”.
Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Căușeni a fost înființată în anul 2009. Piatra de temelie a actualului lăcaș de cult a fost sfințită în 2011, lucrările de construcție au fost finalizate în 2023, iar în prezent biserica se află în etapa de pictare.
Foto credit: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud





