Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește, în perioada 21 – 23 noiembrie, târgul „100 de Tradiții Românești”, a anunțat instituția prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, vizitatorii vor avea ocazia să admire țesături și costume tradiționale specifice fiecărei regiuni a țării: covoare moldovenești, cămăși de Tismana, brânzeturi proaspete de capră din Teleorman, cașcavaluri afumate din zona Sibiului.
Printre altele, se vor găsi și sucuri de aronia și de cătină din județul Dâmbovița, țuică de pe meleaguri argeșene, miere și păstură din Prahova, prăjituri de casă preparate după rețete maramureșene, zacuscă, murături, fructe şi legume din Ilfov, kürtőskalács din Harghita, plăcinte moldovenești, baclavale și șuberec.
De asemenea, se vor putea admira: ceramica pictată cu motive inspirate din cusăturile cămășilor țărănești, icoane, obiecte pentru gospodărie și mic mobilier din lemn sculptat, ii și marame, opinci, chimire, fote, vâlnice, sumane și cingători, podoabe tradiționale din mărgele și obiecte de artă sacră, măști populare.
Antichități și dezlegare la pește
Printre exponate vor fi ornamente de lut, lucrări de grafică, tablouri din flori presate, bijuterii unicat din argint, jucării croșetate, vestimentație din lână tricotată manual pentru copii și adulți, lumânări din uleiuri organice.
Nu vor lipsi nici exponatele pentru colecționarii de antichități: mobilier rustic, lăzi de zestre, carte veche, obiecte de colecție.
Din punct de vedere culinar, oaspeții se vor putea bucura de specialități de pește, pentru a respecta perioada postului Nașterii Domnului.
Organizatorul evenimentului este Asociația Kogaion, iar intrarea este liberă.






