La mai puțin de cinci kilometri de Ploiești se află unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din Prahova, Mănăstirea Ghighiu. Vatra monahală situată la Bărcănești este una dintre puținele care au hramul „Izvorul Tămăduirii”. Ridicată acum mai bine de patru secole, în mijlocul unei păduri care făcea parte din legendarii Codrii ai Vlăsiei, mănăstirea atrage credincioși din toată țara. Două sunt motivele principale pentru care oamenii vin să se roage aici: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă tocmai din Siria, și cunoscutul izvor tămăduitor.
Colecția de artă bisericească a Mănăstirii, organizată în anul 1964, deși de mici dimensiuni, este deosebit de importantă pentru istoria mai veche și viața monahală de aici, adăpostind unele piese de o deosebită valoare artistică, informează TRINITAS TV.
Actuala biserica a fost zidita intre anii 1858-1866 (și sfințită la 31 martie 1866), de stareții Eftimie si Antonie, ajutați de mitropolitul Nifon, pe temelia fostei biserici de lemn (construita in 1817), care nu se știe când a fost dărâmată și în ce împrejurări.
Pictura a fost lucrata in ulei de Gheorghe Tattarescu in anul 1865, sub influenta scolii italiene, exceptând pe cea a cupolei. Aceasta a fost restaurata intre anii 1954-1958 si 1984-1990, când au fost făcute și unele reparații bisericii.
Pe plan istoric, Mănăstirea Ghighiu a pus și pune și astăzi la îndemâna celor interesați numeroase documente legate de viața poporului român.
Eruditul cărturar Nicolae Iorga, după lungi și minuțioase cercetări, apreciază efortul tuturor celor ce au contribuit la înzestrarea neamului cu o literatură sfântă în care s-a și plămădit graiul românesc, și sintetizează aceste eforturi în mănunchiul unui catalog elaborat în 1904 sub titlul Două biblioteci de mănăstiri – Ghighiu și Argeș.
În fructuoasele sale pelerinaje la mănăstirile și bisericile din țară, făcute la începutul secolului XX, atunci când își alesese ca loc de creație și de activitate culturală Vălenii de Munte, marele istoric Nicolae Iorga a poposit și aici, lăsând însemnări pline de culoare și spirit evocator:
„Lângă Ploiești, de unde te duce o bună șosea, se află pe șesul bogat, în vederea muncelelor împodobite, Schitul Ghighiu, căruia i se zice și mănăstire, și cu drept cuvânt. Frumoasa biserică e înconjurată de pașnice clădiri gospodărești, cu acoperământul de șindrilă supțire, bine așezată. În față e o curte de intrare, cu arbori bătrâni, înalți. În spate, unde curge limpede un „izvor al tămăduirii,” se înșiră pomii roditori și via se mlădie pe haragi”.
