Maica Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii Râmeț, s-a mutat la Domnul sâmbătă, la vârsta de 88 de ani, după decenii în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a reușit să depășească toate piedicile prigoanei ateiste și să ctitorească atât obștea, cât și zidurile mănăstirii.
S-a născut în 23 noiembrie 1936 la Pianu de Sus, județul Alba, din părinții Vasile și Maria Ghibu, unchiul ei fiind acad. Onisifor Ghibu, unul dintre fondatorii Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Ucenică a Sfinților Arsenie de la Prislop și Dometie cel Milostiv de la Râmeț, Maica Ierusalima a ținut obștea unită în timpul comunismului și a dat de lucru femeilor din Apuseni la atelierele de covoare pe care le-a înființat în vremuri grele.
„Noi am luat moațele, tot tineretul de aici, din împrejurimi – nu numai din Râmeț, de aici, de pe dealuri, (ci) tot ce ține de Apuseni – și le-am învățat la covoare, lucram pentru 21 de țări export”, își amintea Maica Ierusalima într-un interviu acordat Trinitas TV.
„Le-am învățat, le-am angajat, deci am adus o contribuție socială pentru moții de aici.”
În mănăstire de la 16 ani
Maica Ierusalima, care se spovedea în adolescență la Sf. Arsenie de la Prislop, a fost o elevă eminentă. În 1952, la doar 16 ani, s-a închinoviat la Mănăstirea Rătești din județul Buzău, pentru a putea fi aproape de Sfântul Dometie de la Râmeț, alt ucenic al Sfântului Arsenie de la Prislop.
Sfântul Dometie fusese trimis în județul Buzău ca director de studii la școlile monahale de la Ciolanu, Rătești și Barbu.
Pe lângă cei doi sfinți, maica a fost apropiată și ucenică a Părinților Arsenie Praja, Varsanufie Știrban, ucenicul cel mai apropiat al Sf. Dometie cel Milostiv de la Râmeț, și a Fratelui Ioan David de la Strungari.
În 1955, Mănăstirea Râmeț din județul Alba a devenit mănăstire de maici, iar Maica Ierusalima s-a stabilit acolo în 1956, înființând o secție de covoare. A fost tunsă în monahism în secret în 1957, de Sfântul Dometie, care slujea în continuare în județul Buzău.
Anii tulburi ai comunismului
După mai multe peregrinări în condiții grele cu atelierul de covoare, obștea s-a restabilit la Râmeț în 1959, împreună cu Sfântul Dometie cel Milostiv. Dar, după câteva luni, a fost dat Decretul nr. 410 din 28 octombrie 1959, care obliga monahii și monahiile în putere să părăsească mănăstirile.
În 1961, ca să nu rămână obștea risipită, Maica Ierusalima, la sfatul Sfântului Dometie, a cerut autorităților să deschidă o secție de covoare la Teiuș, apoi la Aiud, în timp ce Sfântul Dometie cel Milostiv era preot misionar în satele din zona Râmețului.
Maicile reușeau să ajungă periodic la Râmeț pe poteci ascunse și neștiute de Miliție și Securitate. Abia în primăvara lui 1969 au avut permisiunea să se restabilească la Mănăstirea Râmeț, însă îmbrăcate în haine civile.
După ce alte încercări de a obține aprobare pentru reînființarea mănăstirii au eșuat, Maica Ierusalima a scris, împreună cu Sfântul Dometie cel Milostiv, în grajd, la lumina lumânării, o petiție către Nicolae Ceaușescu, pe care a înmânat-o personal lui Paul Niculescu Mizil, după ce s-a strecurat, îmbrăcată în civil, în sediul de la București al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Renașterea Mănăstirii Râmeț
Cererea a fost aprobată și maicile s-au întors la Râmeț, dar sfântul așezământ a fost recunoscut oficial ca mănăstire abia în 1972.
Astfel, biserica nouă a mănăstirii a fost construită între 1982 și 1992, iar cea veche a fost renovată.
„Într-o dimineață, m-am trezit cu vorbele astea în minte: Să iubim noi tăcerea, că aceasta este fără de primejdie”, declara Maica Ierusalima cu un deceniu în urmă, pentru Ziarul de Cluj.
„Având asemenea duhovnici cum au fost Părinții Arsenie și Dometie și apoi Ioachim, am învățat un lucru de la ei: acela să nu aștept recunoștință din partea oamenilor, ci din partea Mirelui meu ceresc.”
Foto credit: Răzvan Clipici
