Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular“ (XXVIII)

Securitatea a declanşat operaţiunea de anihilare a Mănăstirii Vladimireşti cu o „filială“, anume cu mănăstirea de călugări Sihastru, de lângă Adjud. După ce fuseseră caterisiţi pentru nesupunere faţă de autoritatea bisericească, în august 1954 cei 14 călugări de la Sihastru au primit condamnări între 6-18 luni din partea Tribunalului raional Adjud, pentru refuzul de a pleca din aşezământ şi port ilegal de uniformă preoţească. În locul călugărilor urmau să fie mutate maici de la Mănăstirea Buciumeni, de lângă Tecuci, astfel Sihastru devenind chinovie de maici. La comunicarea deciziei de către reprezentanţii autorităţilor statului şi ai Episcopiei Buzăului, călugării au refuzat să părăsească mănăstirea motivând că au depus jurămintele monahale şi că astfel nu pot pleca în lume. Pentru un control informativ, Ministerul Afacerilor Interne a trecut la crearea unei reţele de informatori atât în această mănăstire cât şi în cele împrejmuitoare, adică: Vladimireşti, Grăjdeni, Bujoreni, Dălhăuţi, Buluc, Valea Neagră, Lepşa şi „Sf. Ioan“-Brazi. Obiectivul Securităţii era şi de a preveni „subminarea dezvoltării socialismului, prin sustragerea muncitorilor şi ţăranilor de la munca constructivă“ şi iradierea fenomenului în alte aşezăminte monahale. Măsura Securităţii nu a avut succes aşa că s-a trecut la intentarea unui proces penal acestor călugări, în urma căruia 15 au primit pedepse de câte 18 luni închisoare corecţională, iar alţi 4 de câte 6 luni. Călugării au plecat numai după arestările operate de Securitate la Mănăstirea Vladimireşti în martie 1955. Cei condamnaţi în contumacie au fost arestaţi de Securitate şi închişi pentru executarea pedepsei, iar ceilalţi, în număr de 16, la ordinul ministrului Alexandru Drăghici, au fost trimişi în domicilii obligatorii pentru cinci ani în Bărăgan şi „dezbrăcaţi de rasă“.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente