În faţa dezvoltării fără precedent a atelierelor monahale, după 1950 presiunile reprezentanţilor statului la adresa Bisericii au devenit tot mai mari. Desigur că situaţia acestor ateliere era diferită faţă de cea din 1947. Patriarhul Justinian era dispus să ajungă la o înţelegere cu autorităţile statului, numai pentru a menţine această mică economie monahală care aducea resurse financiare importante, atât de necesare într-o perioadă în care statul impunea cote agricole mănăstirilor, încerca restrângerea obştilor monahale şi acorda tot mai puţine subvenţii. Astfel, în şedinţa Sfântului Sinod din 5 octombrie 1950 s-a discutat despre organizarea atelierelor mănăstireşti sub egida unităţilor cooperatiste de stat, după statutul tip al acestora adaptat evident la mediul monahal în care se desfăşura activitatea de producţie.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
