Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (LI)

Cu toate măsurile luate de către autoritățile statului, principalele obiective propuse, de scoatere a monahilor și desființare a mănăstirilor în cifrele prevăzute, nu fuseseră atinse. Până la 1 noiembrie 1959 fuseseră scoși din monahism 1200 de viețuitori, față de 1492 din cei prevăzuți. „Principala opoziție în această problemă, se arăta într-un document al Securității, a manifestat-o Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Justinian Marina. Pe această poziție s-a afirmat încă în ședința Sino­dului, iar apoi a întreprins o serie de manevre și acțiuni pentru compromiterea hotărârii luate (…). Cunoscând atitu­dinea patriarhului în această problemă, și alți conducători locali ai Bisericii Ortodoxe, ca Lăzărescu Vasile, mitropolitul Banatului, Firmilian Marin, mitropolitul Olteniei, și Gafton Iosif, episcopul Râmnicului și Argeșului, au acționat împotriva hotărârii Sinodului. În acest fel s-a creat în rândul călugărilor convingerea că măsurile de scoatere a unora dintre ei în mănăstiri au fost hotărâte de stat și nu de biserică. Drept urmare, un număr însemnat de călugări care părăsiseră viața călugărească au revenit în mănăstiri, necesitând în multe cazuri intervenția organelor MAI”. În fapt, nu era vorba de vreo hotărâre a Sfântului Sinod, atâta vreme cât Patriarhul Justinian refuzase categoric cererea Departamentului Cultelor ca ierarhii să adopte planul de scoatere a monahilor și monahiilor vizați de auto­ritățile statului. În ședința sinodală fuseseră purtate doar discuții și nu se adoptase nimic.

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente