Monahismul românesc în perioada regimului „democrat-popular“ (XIV)

Am văzut că funcţionarii Mi­nis­te­ru­lui Cultelor încercau să modifice u­n­e­le prevederi din regulamentul mo­nahal întocmit de conducerea Bi­­sericii, precum intrarea în mo­na­hism a tinerilor sau pregătirea in­te­lectuală a vieţuitorilor, în ex­pri­mări vagi, pentru ca la aplicare să ai­bă o arie mai largă de in­ter­pre­ta­re şi limitare a fenomenului mo­nahal. Cu toate acestea, la puţin timp, regulamentul a fost aprobat în forma propusă de Patriarhia Ro­mâ­nă. Noutatea cea mai im­por­tan­tă din regulamentul monahal a­dopt­at de Sfântul Sinod în 1950 con­sta în introducerea vieţii de ob­şte în toate aşezămintele mo­na­ha­le din Patriarhia Română, Pa­tri­ar­hul Justinian urmărind astfel a­dop­tarea unor principii care să spri­jine decisiv şi substanţial per­pe­tuarea şi dezvoltarea mo­na­his­mu­lui, precum:rugăciune,muncă,şti­inţă de cartesaudisciplină, în „sen­sul vremurilor“ pe care Ro­mâ­nia le cunoştea. Aceste prin­ci­pii au stat la baza întregului e­şa­fo­daj de măsuri pe care Patriarhul Jus­t­inian le-a luat în privinţa mo­na­hismului, mai ales în primul de­ce­niu comunist.

Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente