Învățăturile Sf. Trei Ierarhi sunt adevărate comori pentru noi, a spus Mitropolitul Olteniei

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a subliniat vineri, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, că „învățăturile lor sunt de o valoare inestimabilă, adevărate comori pentru noi”.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova de Mitropolitul Olteniei, împreună cu Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei și cu Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților. La slujbă au participat cadrele didactice și studenții Facultății de Teologie din Craiova.

Teologi de renume

Mitropolitul Irineu a vorbit despre locul unic pe care Sfinții Trei Ierarhi îl ocupă în viața Bisericii: „Sărbătoarea de astăzi are ca început perioada când oamenii îl considerau pe unul sau pe altul dintre Sfinții Trei Ierarhi mai important decât pe celălalt. Prin descoperire dumnezeiască și luminare divină s-a mărturisit apoi că toți sunt la fel de mari înaintea lui Dumnezeu și de aceea îi prăznuim la 30 ianuarie”.

„Sfinții Trei Ierarhi sunt teologi de renume, sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu și mijlocitori mari în faţa Tronului Ceresc. Prin opera lor, Sfinții Trei Ierarhi au adus slavă Preabunului Dumnezeu, au mărturisit adevărul de credință și l-au apărat de ereziile din primele secole creștine”.

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat și misiunea ierarhilor în viața Bisericii, ca stâlpi ai Ortodoxiei: „Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat ca ierarhii să ajungă stâlpi ai Bisericii Sale și mărturisitori ai Evangheliei Sale. Aici observăm înțelepciunea lui Dumnezeu privind acești stâlpi ai Ortodoxiei, ca niște generali de armată care conduc poporul lui Dumnezeu”.

Centru de învățământ de prestigiu

După Sfânta Liturghie, studenții de la specializarea Artă Sacră, sub îndrumarea cadrelor didactice, au vernisat o expoziție de lucrări. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhilor împreună slujitori și a rostit un îndemn de binecuvântare pentru comunitatea academică.

„Noi privim la Facultatea de Teologie din Craiova ca la un centru de învățământ de prestigiu, ca la un centru de trăire religioasă extraordinară şi ca la un centru de simțire românească. Din darea de seamă am putut vedea că numărul studenților a crescut, ceea ce ne arată că drumul pe care suntem este cel bun, cel adaptat contemporaneității”.

IPS Irineu a participat alături de PS Nicodim și PS Sebastian la programul de evenimente al Facultății de Teologie din Craiova, dedicat Sf. Trei Ierarhi. Foto credit: Mitropolia Olteniei

„Sfinții Trei Ierarhi sunt ocrotitorii noștri și mijlocitorii noștri, sunt exemplele pe care trebuie să le urmăm. Aceasta este o zi de bucurie pentru Facultatea de Teologie şi pentru noi. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ocrotească Facultatea noastră, pe cadrele didactice ale acestei instituții și pe studenții noștri”, a conchis Înaltpreasfinția Sa.

Programul Zilei Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova a continuat cu prezentarea dării de seamă pentru anul universitar 2024–2025, alocuțiuni și un recital muzical-artistic susținut de corul instituției de învățământ teologic.

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente

Materic digital: Sfintele lunii mai

În luna mai, Biserica cinstește sfinte din diferite perioade istorice, de la primele secole ale creștinismului, până în perioada contemporană. Printre acestea se numără împărătese, mame, fecioare și mărturisitoare. Vă invităm să descoperiți viețile acestor…