Mitropolitul Nicolae a sfințit biserica românească din Concepción – Chile

Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a sfințit duminică biserica românească din Concepción – Chile, închinată Sfântului Cuvios Siluan Athonitul și Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș.

La slujba de sfințire au participat părintele Petru Neaga, parohul Bisericii „Buna Vestire” din Cleveland, Ohio – comunitate înfrățită cu parohia din Concepción, și părintele Alexis Peña-Alfaro din Recife, Brazilia, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

O călătorie mistică

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a asemănat sfințirea unei biserici cu o călătorie mistică.

„Prin târnosirea unei biserici se sfințesc nu doar zidurile, ci și sufletele credincioșilor, chemați să devină ei înșiși biserici vii ale lui Hristos”.

Mitropolitul celor două Americi a subliniat unicitatea evenimentului, sfințirea unei biserici având loc la finalizarea construcției și ulterior, după lucrări de renovare ample.

„Sfințirea unei biserici este un eveniment mare, sfânt şi binecuvântat. Ea se petrece odată la 100–200 de ani și reprezintă pentru comunitate un prilej de mulțumire adus lui Dumnezeu și de invocare a harului Său sfințitor, ca această lucrare – rod al jertfei credincioșilor – să fie transfigurată asemenea darurilor aduse pe Sfântul Altar”.

Pentru lucrarea administrativă și pastorală deosebită, preotul paroh Alex Vladimir Aedo Vilugrón a primit Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al Mitropoliei celor două Americi, iar comunității i-a fost dăruită o icoană a ocrotitorilor noii biserici: Sfântul Siluan Athonitul și Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeș.

Vizită istorică

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul al celor două Americi, realizează o vizită istorică în America Latină, alături de o delegație formată din părintele Daniel Ene, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Statelor Unite ale Americii, părintele Călin Barbolovici, Protopop pentru Centrul SUA, și Claudiu Bărdăzău, cântăreț la Parohia „Sfânta Treime” din Rochester, New York.

Această călătorie cuprinde întâlniri cu autorități locale și centrale, dialoguri cu ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe surori și cu reprezentanți ai altor culte prezente în America Latină.

În cadrul vizitei, Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a sfințit sediul Ambasadei României în Republica Columbia.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi


Știri recente