„Să rodească în viaţa noastră toate faptele credinţei”, a îndemnat Mitropolitul Irineu al Olteniei, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat joi Sfânta Liturghie la la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Prisaca din Craiova, care și-a sărbătorit hramul.
Mitropolitul Olteniei a evidențiat viața aleasă și mărturisirea jertfelnică a Sfântului Gheorghe, arătând că este un model pentru toți creștinii: „Are o viaţă şi o cinstire cu totul deosebită. El este un mare general de armată care a iubit atât de mult pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, încât a lăsat toate cele omeneşti şi s-a apropiat de Cel Care este Cuvântul Vieţii”.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a subliniat că sfântul mucenic, deși provenea dintr-o familie nobilă și avea o poziție înaltă, „şi-a pus nădejdea în Mântuitorul Iisus Hristos şi astfel a putut să treacă prin chinuri inimaginabile”.
„A înţeles că această viaţă este trecătoare, şi urmând Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a răstignit pe crucea prigonitorilor, iar în chinurile la care a fost supus, Dumnezeu l-a întărit să îndure martiriul”.
Credința și urmarea lui Hristos
Mitropolitul Olteniei a subliniat că tăria credinței l-a ajutat să rămână statornic: „Nu şi-a lepădat credinţa în Domnul Hristos pentru zeităţile care desemnau un păcat”.
„Având în vedere că raţiunea sfântului, fiind iluminată de Duhul Sfânt, el a ales pe cele bune şi frumoase, a ales viaţa cea cerească, restul fiind material şi trecător”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a încheiat prin a evidenția bucuria duhovnicească a sărbătorii și ajutorul pe care Sfântul Gheorghe îl oferă credincioșilor: „Să ne ajute în viaţa noastră şi în toată activitatea noastră”, adresând totodată urări de sănătate celor care și-au serbat onomastica.
Foto credit: Mitropolia Olteniei





