Mitropolitul Dionisie al Corintului, condus pe ultimul drum pământesc de ierarhii și credincioșii din Biserica Greciei

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și întregii Grecii a prezidat sâmbătă slujba înmormântării oficiată pentru Mitropolitul Dionisie al Corintului, relatează Ortodoxia News Agency.

Rugăciunea a avut loc la Catedrala „Sfântul Apostol Pavel” din Corint, în prezența ierarhilor Bisericii Greciei, a reprezentanților altor biserici, a oficialilor de stat și a numeroși credincioși. Din Patriarhia Ecumenică, a fost prezent Mitropolitul Serafim de Sevasta.

Mesaje ale clericilor și conducătorilor bisericești

În cuvântul de despărțire, Arhimandritul Ioannis Karamouzis, Secretar General al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, a amintit că mitropolitul a propovăduit toată viața pe Hristos cel Răstignit și Înviat, străduindu-se să-L sădească în inimile oamenilor.

„Împreună cu Înaltpreasfinția Voastră am învățat ce înseamnă să te străduiești să devii un Sfânt al lui Dumnezeu”, a subliniat Arhim. Ioannis Karamouzis. „Odihnă bună în cer, Părinte Dionisie!”

În continuare, Mitropolitul Gavriil de Leontopolis a transmis mesaj de condoleanțe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Teodor al Alexandriei și al întregii Africi.

Mesaje ale autorităților administrației centrale și locale

Guvernatorul Regiunii Peloponez, Dimitrios Ptochos, a evocat personalitatea, activitatea și buna colaborare cu Mitropolitul Dionisie: „Ierarh al iubirii și al dăruirii… Dionisie al Corintului aparține acum nu doar istoriei Corintului, ci a întregii Biserici”, a spus el.

Personalitatea mitropolitului a mai fost evocată de Ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Christos Dimas, și de Ministrul Adjunct al Mediului și Energiei, Nikolaos Tagaras.

Primarul Corintului, Nikolaos Stavrellis, a subliniat că Mitropolitul Dionisie „a renăscut viața Bisericii locale prin cuvânt și faptă”.

Un apropiat al Bisericii Ortodoxe Române

Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ieronim, Mitropolitul Kalavrytei și Eghialiei, locțiitorul scaunului mitropolitan al Corintului.

La final, Mitropolitul Dionisie al Corintului a fost condus în procesiune funerară, în sunetul Muzicii de Fanfară a Filarmonicii Municipiului Corint și cu participarea unui detașament militar din cadrul Școlii de Geniu din Loutraki, până la Cimitirul „Izvorul Tămăduirii” din Corint, unde a fost înhumat.

Vrednicul de pomenire Mitropolit Dionisie al IV-lea al Corintului a trecut la Domnul joi seara, 7 august 2025, la vârsta de 73 de ani.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și întregii Grecii, în care și-a exprimat profunda tristețe și a amintit că mitropolitul era „un apropiat și prieten al Bisericii Ortodoxe Române”.

Foto credit: Facebook / Korinthostv Peloponnisos


Știri recente