Mitropolitul de Nairobi la Mănăstirea Secu: Aveam alte visuri în viața mea, însă Dumnezeu a avut alt drum pentru mine

Înaltpreasfințitul Părinte Macarie, Mitropolit de Nairobi, le-a vorbit vineri credincioșilor prezenți la hramul Mănăstirii Secu despre incertitudinea propriilor visuri și certitudinea planurilor pe care Dumnezeu le pregătește oamenilor:

„Când am început această lucrare, cu harul lui Dumnezeu, nu am crezut că voi rămâne în Africa atâția ani. Aveam alte visuri în viața mea: doream să devin muzicolog”, a dezvăluit Înaltpreasfinția Sa.

„Am avut talent în acest sens și îmi doream să fiu dirijor de orchestră. La 20 de ani am mers în Anglia, pentru a studia la unul dintre cele mai renumite colegii de muzică din Londra. Acolo căutam un părinte duhovnicesc pentru a mă spovedi, iar cei din preajma mea mi-au spus că există un stareț rus, venit din Sfântul Munte Athos”.

„M-au dus la el, iar părintele m-a întrebat: «De ce ai venit aici?» I-am răspuns: «Am venit în Anglia pentru a deveni muzician». Atunci el mi-a spus: «Dumnezeu are un alt drum pentru tine»”.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Mănăstirea Secu și-a serbat hramul cu prilejul sărbătorii Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. În acest context, Sf. Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Macarie, Mitropolit de Nairobi, de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu un sobor numeros de preoți și diaconi.

Pe tot parcursul zilei, pelerinii s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, expuse în aghiasmatarul mănăstirii. În cadrul slujbei, protosinghelul Damaschin Avărăjiței a fost hirotesit arhimandrit.

Se cuvine să mă micșorez și Hristos să crească

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, a rostit un cuvânt de binecuvântare, amintind îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul de a deveni smeriți.

„Cuvântul ne arată că, în relația dintre noi, se cuvine ca eu să mă micșorez și tu să crești. El înseamnă strădania de a nu căuta locul întâi în viață, ci de a primi cu smerenie locul al doilea – lucru atât de important atât în viața de familie, cât și în viața monahală”, a transmis mitropolitul.

„Totodată, acest cuvânt ne descoperă și relația noastră cu Dumnezeu: «Se cuvine ca eu să mă micșorez, iar Domnul Dumnezeu să crească în mine». Aceasta este, de fapt, ceea ce Însuși Hristos a spus: «Fără Mine nu puteți face nimic»”.

Mănăstirea Secu

Mănăstirea Secu, cu o istorie de aproape 500 de ani, este una dintre cele mai vechi și importante vetre monahale ale Moldovei, ctitorită în forma actuală în secolul al XVII-lea de vornicul Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche.

Foto credit: Doxologia


Știri recente