Luni, a doua zi după întronizarea ca Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului.
Întrunirea s-a desfășurat la Centrul Eparhial din Chișinău și a marcat începutul activității administrative desfășurate sub coordonarea noului mitropolit.
La începutul ședinței, Înaltpreasfinția Sa le-a adresat consilierilor eparhiali un cuvânt de binecuvântare și apreciere, mulțumindu-le pentru responsabilitatea cu care au contribuit la dezvoltarea activității administrative, pastorale și misionare a Arhiepiscopiei Chișinăului și a Mitropoliei Basarabiei.
În continuare, membrii Permanenței Consiliului Eparhial au prezentat stadiul proiectelor și activităților din fiecare sector de activitate, fiind analizate principalele provocări pastorale, administrative, social-filantropice, educaționale și culturale, precum și direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare.
Priorități de activitate
În cadrul ședinței au fost stabilite mai multe priorități pentru consolidarea lucrării pastoral-misionare și a prezenței Bisericii în societate.
Între acestea se numără intensificarea activității preoților capelani în spitale, instituții de învățământ, penitenciare, structuri de apărare și ordine publică, precum și în alte domenii sociale în care Biserica poate oferi sprijin spiritual și moral.
Mitropolitul Antonie a subliniat importanța dezvoltării unor parteneriate instituționale cu autoritățile publice, instituțiile de cultură, mediul academic, organizațiile societății civile și mass-media, în vederea promovării valorilor creștine și a colaborării în folosul comunității.
Totodată, a fost evidențiată necesitatea valorificării experienței și bunelor practici din celelalte eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române pentru dezvoltarea unor proiecte pastorale, educaționale, sociale și culturale adaptate realităților din Basarabia.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie i-a îndemnat pe membrii administrației eparhiale să-și continue activitatea cu responsabilitate, unitate și spirit de jertfelnicie, reafirmând că misiunea Bisericii trebuie să rămână vie și prezentă în mijlocul oamenilor, răspunzând cu discernământ provocărilor societății contemporane și nevoilor credincioșilor.
Foto credit: Mitropolia Basarabiei






