Ceramica de Schitu Stavnic, un sat din comuna Voinești, județul Iași, este inclusă în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial al României.
Documentarea procesului de înscriere a fost susținută de mai multe instituții, inclusiv Primăria Voinești și Academia Română, iar meșteșugul a fost promovat de meșterul Daniel Ifrim, care a învățat olăritul de la tatăl său, după cum informează Radio Iași.
Continuitatea tradiției
Această tradiție meșteșugărească are rădăcini în secolul al XIX-lea și a cunoscut o dezvoltare semnificativă în secolul al XX-lea.
Meșteșugul a fost practicat pe scară largă, ajungând să fie o ocupație principală pentru aproape 50% din gospodării în anii 1970. Olăritul era cunoscut și în satele învecinate, Lungani și Voinești, încă din secolul al XIX-lea.
Situat într-o regiune mai puțin favorabilă agriculturii, Schitu Stavnic beneficiază totuși de o materie primă de calitate pentru olărit: lutul, adus din apropierea localității, care este prelucrat prin metode tradiționale, incluzând bătutul cu maiul, „strujirea”, călcarea cu picioarele și frământatul manual.
Modelarea se face la roata de picior, iar finisarea cu ajutorul unui instrument specific, „fichieșul”. Arderea ceramicii se face într-un cuptor special construit în grădini sau curți, denumit „bortă”.
Ceramica produsă este utilitară, incluzând vase mari (chiupuri, borcane), lăptare, cănile, ulcioarele și oalele pentru sarmale, toate având un caracter funcțional, fără trăsături artistice remarcabile. Se mai fabrică ghivece și „olărețe”, iar în trecut, vasele erau întărite prin tehnica țesutului.
Foto credit: Institutul Național al Patrimoniului
