Astăzi se împlinesc trei ani de când Biserica Ortodoxă Română și întreaga lume creștină au primit cu profundă durere în suflet vestea trecerii din această viață a fericitului întru adormire Părintele Patriarh TEOCTIST (†30 iulie 2007).
La ceas de pomenire, de aducere aminte și de omagiere a memoriei acestui vrednic Arhipăstor al Ortodoxiei românești, sunt încă vii în inimile noastre dragostea sa nețărmurită pentru Biserică și popor, chipul său luminos și bunătatea sa sufletească. Lucrarea sa pastorală, misionară, duhovnicească, culturală și socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române, reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler și credincioși, un prilej de a înțelege mai duhovnicește istoria recentă a Bisericii noastre, care a avut de înfruntat multe încercări și umiliri, dar a cunoscut și puterea ajutorului primit de la Dumnezeu spre a birui aceste încercări.
Ne reamintim acum cu emoție de „Betleemul” patriarhului Teoctist, ținutul Botoșanilor din frumoasa Moldovă, unde a văzut lumina zilei, unde a intrat în rândul monahilor devenind frate de mănăstire la Vorona și unde i-au fost încredințate primele rosturi în Biserică. De acolo, din Moldova Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, până la demnitatea de Patriarh, fericitului întru adormire Patriarhului TEOCTIST i s-au adăugat anii și vredniciile slujind lui Hristos și Bisericii Sale, timp de 57 de ani, numai în demnitatea arhierească, iar ca slujitor al Sfântului Altar, (ierodiacon, ieromonah, arhiereu) 70 de ani în total.
Părintele Patriarh TEOCTIST a răspândit în jurul său lumină din lumina lui Hristos, pentru că a fost un ierarh evlavios și harnic. A păstorit în vreme de opreliști comuniste, dar și de libertate agitată, totdeauna într-un context misionar care a cerut multă veghe și jertfelnicie, multă înțelepciune și luptă duhovnicească. De aceea, experiența rugăciunii i-a fost izvor de putere spirituală, de curaj și înțelepciune, de bunătate și iertare, de dialog și cooperare atât în vreme de necaz și suferință, cât și în timp de noi speranțe și multiple împliniri.
Statornicia în credință ca tărie sufletească l-a ajutat să slujească Biserica în vremuri grele, urmând pilda Sfântului Apostol Pavel: „în multă răbdare, în necazuri, în nevoie, în strâmtorări, (…) în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste” (Cf. II Corinteni 6, 4 – 6).
Părintele Patriarh TEOCTIST a fost un arhiereu harnic și înțelept care a lucrat pentru păstrarea credinței și a valorilor culturale românești inspirate de ea.
După anul 1990 Părintele Patriarh TEOCTIST a folosit libertatea pentru a urma tradiției românești privind prezența activă a Bisericii în societate. A răspândit lumină și speranță prin multele biserici construite din temelie, prin multe canonizări de sfinți români, prin reintroducerea religiei în școlile publice, prin reintegrarea învățământului teologic în rețeaua de stat, prin reactivarea asistenței religioase a preoților de caritate în unitățile militare, în spitale și în penitenciare, prin înființarea unor centre social-filantropice pentru persoanele defavorizate, precum și prin înființarea de cabinete ori centre social-medicale.
A adus bucurie multor români prin eparhiile reactivate sau nou înființate în Țară și în afara hotarelor actuale ale României. A cultivat comuniunea prin relații frățești pline de lumină și căldură spirituală cu toate celelalte Biserici Ortodoxe surori, dar și prin grija părintească pentru frații noștri români de pretutindeni.
Din sufletul său bun și pașnic a izvorât adesea îndemnul spre dialog și cooperare cu alte Biserici creștine, fiind înțelept păstrător al tradiției irenice a Ortodoxiei românești, care a evitat atât izolarea de alți creștini, cât și dizolvarea identității proprii în întâlnirea sau coexistența cu aceștia.
Cele mai evidente roade ale vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București, în mai 1999, și a Părintelui Patriarh TEOCTIST la Roma, în octombrie 2002, sunt multele biserici romano-catolice din Italia și Spania oferite ca spațiu de rugăciune pentru credincioșii celor aproape 200 de parohii ortodoxe românești, din aceste țări, până când parohiile noastre își vor construi propriile lor lăcașuri de cult. Aceasta ne arată că dialogul frățesc și respectul reciproc sporesc omenia și bunătatea, precum și cooperarea practică între Biserici, deși există încă obstacole în refacerea unității lor de credință și de viață eclesială.
Binecuvântata moștenire pe care ne-a lăsat-o Preafericitul Părinte Patriarh TEOCTIST trebuie păstrată și cultivată în continuare cu înțelepciune și responsabilitate.
Chiar la vârsta sa venerabilă, Părintele Patriarh TEOCTIST arăta o uimitoare tinerețe și o dinamică viguroasă în receptarea și promovarea noilor șanse pastorale și misionare ale Bisericii în societatea românească de azi. În același timp, era conștient că totdeauna mai sunt unele probleme de rezolvat potrivit cu nevoile concrete ale Bisericii. Să ne gândim doar la dorința sa arzătoare de a vedea construită Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă în răstimpul de trei ani de la mutarea sa la locașurile cele veșnice s-au făcut pași importanți în pregătirea proiectului de construire a acestei noi Catedrale, aceasta se datorează mai ales faptului că eforturile noastre prezente sunt susținute de rugăciunile sale din cer. În acest sens, am păstrat locația aleasă de Preafericirea Sa pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului și am organizat concursul pentru proiectul construirii Catedralei Mântuirii Neamului pe amplasamentul respectiv. Concursul a fost câștigat de o firmă din Bacău prezentând un proiect de catedrală inspirat din stilul catedralelor ortodoxe românești din secolul XX, o sinteză între stilul bizantin răsăritean și stilul neoclasic occidental, mai ales că românii, în istorie, au avut mereu vocația sintezelor, a arcadelor spirituale care unesc secole și spații diferite. Aceasta era și dorința Părintelui Patriarh TEOCTIST: o catedrală în stil arhitectural românesc.
Prin tot ceea ce ne-a lăsat ca moștenire spirituală a personalității și activității sale bisericești și românești, Părintele Patriarh TEOCTIST rămâne în memoria noastră ca fiind un om înțelept, un păstor răbdător și un rugător interiorizat.
Întrucât simțim astăzi că, prin lumina vieții și a faptelor sale pilduitoare, vrednicul de pomenire Părintele nostru Patriarh TEOCTIST este tainic prezent în Biserica noastră ca o candelă de înviere, ca o călăuză spirituală, ne rugăm lui Hristos Domnul, Arhiereul Veșnic, să așeze sufletul lui în locașurile sfinților Săi slujitori, în bucuria îngerilor, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
â€DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
