Mesaj emoționant pe Instagram: Colegii își iau adio de la fostul coleg, Matei, fiul pr. Ioan Cozma din Vatra Dornei

Credincioșii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au fost cutremurați recent de drama prin care trece familia preotului Ioan Cozma din Vatra Dornei: mașina în care se aflau doamna preoteasă Diana și cei cinci copii a căzut în râul Bistrița.

Unul dintre copii, Matei, în vârstă de 14 ani, s-a mutat la cele veșnice, iar în spitalul din Suceava rămân internați în stare gravă soția părintelui și ceilalți patru copii – Iustin, 17 ani (în comă); Xenia, 8 ani; Alexie, 3 ani; și Filofteia, 1 an.

În mod evident, colegii de școală ai lui Matei de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei au fost șocați de vestea că l-au pierdut definitiv pe Matei ca prieten și coleg.

Diriginta clasei, Geta Albota, a vorbit cu ei despre pierdere, durere și nevoia de a fi uniți în astfel de momente grele. Împreună, au ținut un moment de reculegere în memoria lui.

Foto credit: Radio Dorna

„Școala a început fără tine, Matei. Banca ta a rămas goală, iar noi am rămas cu lacrimi, cu dor și cu amintirea unui copil bun, liniștit, respectuos și responsabil”, au transmis tinerii pe Instagram.

„Ai fost și vei rămâne parte din noi.”

Matei este înmormântat sâmbătă, la Mănăstirea Buciumeni din județul Suceava. Slujba începe la ora 14:00.

Sprijin pentru tratament

Între timp, comunitățile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se mobilizează pentru a-i ajuta pe membrii familiei rămași în viață, a căror recuperare va fi lungă și dificilă.

Arhiepiscopia a anunțat că va sprijini familia și a organizat o colectă în toate parohiile.

Separat de aceasta, protopopiatele din cuprinsul eparhiei au donat deja 50.000 lei pentru tratamentele necesare.

Donează

Cont RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
Cont EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Beneficiar: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Mențiune obligatorie: COZMA
Telefon informații: 0756 617 617

Foto credit: Radio Dorna


Știri recente