Știați că la o biserică din Roma se păstrează paramanul Sfântului Sofian de la Antim? Acest obiect de vestimentație călugărească este purtat ca o pavăză pe sub veșmântul monahal negru. Membrii parohiei românești „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma au mers să se roage la biserica în care se păstrează acest obiect.
Bazilica este dedicată Sfântului Apostol Bartolomeu și se află pe Insula Tiberina. Din anul 2000, prin voința Papei Ioan Paul al II-lea, acolo se găsește și un Memorial dedicat martirilor din secolul al XX-lea.
În primul altar lateral din partea dreaptă a bazilicii, ca simbol al martirilor și mărturisitorilor români din temnițele comuniste, se găsește paramanul Cuviosului Mărturisitor Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim.
Momentele de reculegere din Bazilica Sfântului Apostol Bartolomeu au fost completate cu popasuri la Basilica Santa Maria in Cosmedin, unde se păstrează capul Sfântului Mucenic Valentin, la casa Sfântului Cuvios Benedict (Biserica San Benedetto in Piscinula) și la Basilica Santa Cecilia in Trastevere, unde se păstrează moaștele Sfintei Mucenițe Cecilia.
Cum a ajuns paramanul Sf. Sofian la Roma
Obiectul a fost dăruit de Părintele Patriarh Teoctist Bazilicii Sfântului Bartolomeu în 2002, în cadrul vizitei Preafericirii Sale la Roma și Vatican, fapt petrecut la scurt timp după adormirea în Domnul a Cuviosului Sofian în 14 septembrie 2002.
Cuviosul Sofian primise paramanul în cadrul slujbei de călugărie de la mănăstirea Dobrușa din Basarabia, care a avut loc de Crăciun, în anul 1937.
Ce este un paraman
Paramanul este un mic obiect monahal din pânză pe care călugării și maicile îl primesc la Tunderea în monahism.
Pe acesta se află brodate semnele Patimilor Domnului: Sfânta Cruce, coroana de spini, sulița și buretele, cuiele și ciocanul, scara Crucii și cocoșul.
De obicei, de jur-împrejur se află inscripția: „Luați jugul Meu că este bun și povara Mea este ușoară” (Matei 11, 29-30) sau „Spatele l-am dat spre bătăi și obrajii Mei spre pălmuiri și fața Mea nu am ferit-o de rușinea scuipărilor” (Isaia 50, 6).
Foto credit: Episcopia Italiei






