În sudul Italiei, până în anii 1950, aproximativ 15.000 de oameni trăiau în peșteri datând din epoca preistorică, fără lumină naturală, aerisire, apă curentă sau electricitate.
Peste 1500 de peșteri naturale, așezate într-un complex tip fagure pe versanții unei văi calcaroase, au fost încă din paleolitic adăpost pentru locuitorii din Matera.
Această așezare din regiunea Basilicata era considerată în secolul trecut „rușinea Italiei” din cauza sărăciei extreme și a bolilor larg răspândite, malaria, tifosul și holera.
Familii cu mulți copii dormeau în peșteri, îngrămădiți în paturi care aveau prevăzut dedesubt spațiu pentru găini. Mai mult, țineau în casă și alte animale, cai, măgari, porci, pentru a nu le fi furate.
Familia se aduna în jurul mesei o dată pe zi pentru o mâncare simplă cu pâine, paste sau cereale.
În 1935, Carlo Levi, doctor și filozof, a fost exilat în sudul Italiei în urma opoziției sale față de guvernul fascist. Acesta și-a transpus impresiile din exil în cartea „Cristos s-a oprit la Eboli”.
Se pare că titlul folosit de Levi pentru cartea sa este o expresie locală care subliniază faptul că dincolo de granițele orașului Eboli, situat la 170 de km de Matera, nu au pătruns nici civilizația, nici creștinismul.
Scriitorul a făcut cunoscut faptul că în secolul XX undeva în Europa încă se trăia ca acum 10.000 de ani. În viața sumbră a țăranilor îmbrăcați permanent în negru, Carlo Levi identifică totuși câteva aspecte pozitive. În multe case din satele din Lucania (denumirea antică a regiunii Basilicata) se afla icoana „Madonna din Viggiano”, o icoană locală a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, purtată anual în procesiune. De asemenea, scriitorul menționează și obiceiul colindatului în preajma sărbătorii Crăciunului.
Cartea lui Levi, publicată în 1945, a fost semnalul de alarmă care a determinat o vizită a premierului italian, Alcide De Gasperi, în regiune. Planul Marshall, conceput de SUA pentru ajutorul țărilor afectate de Al Doilea Război Mondial, a constituit sursa de finanțare pentru planul guvernului italian de a evacua locuitorii din cele două cartiere Sassi și a-i muta în case nou construite.
Astfel, Matera a rămas părăsită timp de aproximativ cinci decenii după secole de viețuire neîntreruptă.
Inițial, oamenii au perceput această schimbare ca o ruptură în comunitate și o pierdere a conexiunii cu mediul pe care ei îl acceptaseră. Cu toate acestea, în 1986, când s-a pus problema repopulării așezării, oamenii nu au mai dorit să se întoarcă din cauza lipsei condițiilor de bază necesare traiului.
Generația tânără a intuit însă potențialul acestor locuințe primitive nealterate de timp, mai ales în contextul dezvoltării industriei turismului.
„Matera este modelul de utilizare a trecutului fără a fi copleșit de acesta.” Elizabeth Jennings, scriitoare
Astfel, în Matera au început să se mute artiști și meșteșugari care și-au deschis ateliere. Urmașii vechilor locuitori au înființat restaurante și hoteluri. Renașterea Materei a fost favorizată și de includerea așezării în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1993. De asemenea, în 2004, în Matera a fost filmat „Patimile lui Hristos”.
Turismul a luat amploare în 2014, când a fost anunțat că Matera va fi Capitală Culturală Europeană în 2019, alături de Plovdiv (Bulgaria).
În prezent, peșterile în care oamenii își duceau viața de zi cu zi au intrat în circuitul turistic ca structuri de cazare.
O altă perspectivă de dezvoltare a orașului este aceea de centru al tehnologiei și al inovării.
Matera este unul dintre orașele italiene care derulează teste pentru o rețea 5G, într-un program al Ministerului Dezvoltării Economice. Rețeaua 5G se va lansa în 2020 și va oferi suportul pentru noi proiecte precum digitalizarea infrastructurii rutiere și case inteligente (smart homes).
Matera poate reprezenta un model de urmat pentru reînvierea și valorizarea satelor românești aflate în prezent în ruină și uitare.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
