Mărturisirea credinței

Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.

Duminica aceasta este rânduită să amintească pe toți sfinții cunoscuți și necunoscuți, câți au existat în istorie. Sfânta Biserică ne pune înainte, cu acest prilej, un text din Sfânta Evanghelie după Matei, care vorbește despre datoria de a mărturisi credința, așa cum sfinții au mărturisit-o cu viața și chiar moartea lor.

Textul lasă loc câtorva întrebări, în aparență ușor de răspuns. O să încercăm să ni le punem împreună și să căutăm tâlcul cel adevărat al celor spuse de Mântuitorul.

Apostolii care au auzit aceste sentințe, după cum vedem, categorice și severe și, să recunoaștem, greu de înțeles și de pus în practică, nedumeriți, l-au pus pe Sfântul Apostol Petru să-L întrebe pe Mântuitorul: „Doamne, iată noi am lăsat toate și ți-am urmat Ție. Ce va fi cu noi?” Mântuitorul i-a consolat: „Adevărat vă grăiesc vouă că, la nașterea a doua a făpturii, când Fiul Omului va ședea pe scaunul slavei Sale, atunci și voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, veți ședea pe douăsprezece scaune judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel” (Matei 19, 27-28).

După ce i-a răspuns aceasta Sfântului Apostol Petru, a mai adăugat însă ceva și pentru toți ceilalți, un cuvânt care se adresa tuturor oamenilor, nu numai Sfinților Apostoli: „Și tot cel ce a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soție, sau copii, sau țarine pentru numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică” (Matei 19, 29). După ce a spus acestea, a făcut o încheiere cam neașteptată, față de speranțele pe care li le dăduse: „Însă mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, și din cei de pe urmă vor fi întâi” (Matei 19, 30).

Acum, după ce am parcurs întregul text al Sfintei Evanghelii, alcătuit din pericope disparate în Evanghelia după Matei, dar rânduite anume așa, ca să se potrivească amintirii și înțelegerii de către noi a sacrificiilor și răsplătirii sfinților, ne dăm seama că, într-adevăr, textul cere explicații cu privire la câteva din cuvintele rostite de Mântuitorul în convorbirea Sa cu ucenicii Săi. Cum adică: să nu iubești pe tată și pe mamă? Sau: cei dintâi să fie pe urmă, și cei de pe urmă să fie întâi?

Pentru a reuși să înțelegem acest lucru, va trebui să le lăsăm deocamdată deoparte și să revenim la semnificația sărbătorii de astăzi. Să ne aducem aminte că Biserica ne-a pus în față, înainte de orice, textul despre necesitatea mărturisirii lui Iisus în fața oamenilor, deci despre necesitatea de a face o declarație de credință.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente