Fotogeografica ajunge la Bistrița: Publicul este invitat să descopere frumusețile din România prin imagini

Publicul bistrițean este invitat să descopere frumusețile din România prin imagini, în cadrul expoziției Fotogeografica, care va fi deschisă în data de 16 iunie la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, potrivit unui comunicat de presă.

Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în Sala „Grigore Bradea”, și va marca o nouă etapă a itinerarului expozițional parcurs de salonul național de fotografie după prezentările de la București, Cluj-Napoca, Zalău și Carei. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 16 iulie.

Vernisajul va fi susținut de Paul Bordaș, inițiatorul și organizatorul Salonului Național de Fotografie Fotogeografica. La eveniment sunt și reprezentanți ai administrației județene Bistrița-Năsăud care s-au remarcat în cadrul proiectului.

Gazda manifestării va fi George Alexandru Gavrilaș, managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, iar curatorul expoziției este artistul bistrițean Sever Moldovan, cunoscut pentru activitatea sa în promovarea artei fotografice.

Despre lucrările expuse

Expoziția Fotogeografica 2025 reunește lucrări realizate de fotografi din întreaga țară, oferind vizitatorilor perspective diverse asupra patrimoniului natural, cultural și uman al României.

„Nu este doar o competiție de artă fotografică, ci și o invitație la reflecție, la descoperire și la redescoperirea frumuseții lumii prin ochiul fotografului, constituindu-se, de fiecare dată, într-un autentic eveniment de educație și cultură”, au transmis reprezentanții Fotogeografica.

Vizitatorii vor putea vedea și lucrări prezentate în contextul Anului Național „Constantin Brâncuși”, inclusiv expoziții realizate de Institutul Național al Patrimoniului.

Ediția din acest an are o semnificație aparte, fiind dedicată aniversării a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România.

Fotogeografica este un proiect realizat de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Afiș eveniment.

Foto credit: Fotogeografica / Bogdan Grigore


Știri recente