Vineri se împlinesc 36 de ani de la trecerea la Domnul a arhimandritului Benedict Ghiuș, unul dintre membrii fondatori ai mișcării Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim.
Născut în anul 1904, în localitatea Domnești din județul Vrancea, a primit la botez numele Vasile. După studiile teologice urmate la Cernăuți, și-a continuat pregătirea academică în Franța, obținând doctoratul la Strasbourg.
A ales calea monahală în anul 1934, la Mănăstirea „Noul Neamț” din Basarabia. În același an a fost hirotonit ierodiacon, iar doi ani mai târziu ieromonah. În 1939 a primit rangul de arhimandrit.
Activitatea sa didactică a început încă din perioada interbelică. A fost duhovnic al elevilor Seminarului Teologic din Chișinău, apoi a slujit în mediul academic teologic de la Arad și București, contribuind la formarea multor generații de tineri teologi.
În anul 1946 a obținut titlul de doctor în teologie cu lucrarea Doctrina răscumpărării în imnografia Bisericii. Pregătirea sa teologică temeinică l-a recomandat drept una dintre personalitățile importante ale vieții bisericești românești din acea perioadă.
Membru fondator al Rugului Aprins
Numele său este legat în mod deosebit de mișcarea duhovnicească Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim. Alături de Sfinții Sofian de la Antim și Petroniu de la Prodromu, a contribuit la formarea unui cerc de intelectuali și monahi preocupați de aprofundarea rugăciunii inimii și a tradiției isihaste ortodoxe.
În 1949, Patriarhul Justinian Marina l-a numit stareț al Mănăstirii Antim și vicar patriarhal, însă contextul politic al vremii nu i-a permis să-și exercite pe deplin aceste responsabilități. Autoritățile comuniste au privit cu suspiciune activitatea Rugului Aprins, iar membrii grupării au intrat în atenția organelor represive.
În noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, arhimandritul Benedict Ghiuș a fost arestat împreună cu ceilalți membri ai Rugului Aprins. Condamnat la 20 de ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele de la Jilava și Aiud, precum și prin colonia de muncă de la Salcia, suportând ani grei de detenție și suferință.
Eliberat în urma decretului general de grațiere din 1964, a revenit în slujirea Bisericii. Timp de un deceniu a fost preot slujitor și duhovnic la Catedrala Patriarhală din București, continuând să ofere îndrumare spirituală clericilor și credincioșilor.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Mănăstirea Cernica, unde s-a dedicat scrierii și reeditării unor importante lucrări duhovnicești. A trecut la Domnul în data de 12 iunie 1990 și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii, lăsând în urmă imaginea unui teolog erudit, a unui duhovnic respectat și a unui mărturisitor al credinței în vremuri de persecuție.
Sursa foto: Doxologia
