Românce în istorie: Maria Cuțarida-Crătunescu, prima româncă medic, și-a dedicat viața îngrijirii femeilor și copiilor

Marți se împlinesc 169 de ani de la nașterea Mariei Cuțarida-Crătunescu, prima româncă medic.

Născută la Călărași în 10 februarie 1857 și absolventă a Școlii Centrale din București, a studiat Medicina inițial la Zürich, Elveția (1877), apoi la Montpellier, Franța unde și-a susținut licența, apoi a urmat pregătirea pentru doctorat la spitalele din Paris.

Studiile

În timp ce se afla la Montpellier, a scris autorităților din țară, care i-au acordat o bursă de studii, deoarece rezultatele ei academice, despre care se scria în presa din țară, uimeau publicul, nefiind obișnuit ca o femeie să se specializeze în acest domeniu.

Dr. Maria Cuțarida-Crătunescu, prima româncă medic, cu studii în Elveția și Franța. Sursa foto: Adevarul.ro

A luat doctoratul în 1884, cu lucrarea – „Despre hidroree și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin”, fiind prima femeie cu o astfel de calificare din toate țările est-europene.

Spre deosebire de românii plecați la studii un veac mai târziu, la finele secolului XX, Maria Cuțarida, devenită prin căsătorie Crătunescu, a revenit în țară după finalizarea studiilor.

În România s-a confruntat cu anumite prejudecăți, dar nu a renunțat să construiască în sprijinul femeilor românce.

Și-a echivalat diploma din străinătate, promovând examenul cu calificativul Magna cum laude. Totuși, solicitarea ei pentru un post la Spitalul Brâncovenesc i-a fost refuzată.

Șefa secției de Ginecologie de la Filantropia

Însă, în 1885, oferea consultații gratuite la Spitalul Filantropia din București, iar în 1886 a devenit șefa Catedrei de Igienă la Azilul „Elena Doamna”.

În timp, recunoașterea a venit, însă a fost de scurtă durată. Astfel, în 1891 a devenit șefa secției de Ginecologie de la Spitalul Filantropia. Însă, în 1894, Eforia Spitalelor, care administra instituțiile medicale din București, a modificat profilul secției sale în Chirurgie ginecologică, ceea ce a determinat-o să acuze conducătorii că încearcă desființarea secției.

Dr. Maria Cuțarida-Crătunescu și-a depus demisia și s-a dedicat asistenței medico-sociale a mamei și copilului.

Dedicată sănătății și sprijinului mamei și copilului

În perioada 1897-1899, a fondat organizațiile Leagănul și Societatea Materna, care ofereau sprijin copiilor nevoiași, indiferent de religie, naționalitate sau legitimitate (fără tată în acte etc), și a înființat prima creșă de fabrică din România, la Fabrica de Tutun, având în grijă acolo și sănătatea a aproximativ 2.000 de muncitoare.

În 1900 a prezentat la Congresul Acțiunilor Feministe de la Paris, lucrarea „Munca femeii în România”, cu statistici relevante despre dorința de instruire a femeilor românce.

A promovat nevoia de instruire a româncelor

Timbru dedicat româncei de Romfilatelia în 2007, la 150 de ani de la nașterea ei. Foto: Adevarul.ro

„Numărul ce rezultă din titlurile academice acordate celor 825 de fete în decurs de 26 de ani vorbește îndeajuns în favoarea activității noastre intelectuale. Într-adevăr, din 1875, de la promovarea primei fete cu bacalaureat în România, numărul lor s-a ridicat până la 432 bacalaureate, 40 licențiate în Litere și 21 licențiate în Științe, 12 doctorese în Medicină”, scria Maria Cuțarida-Crătunescu.

Ea mai enumera, numai în domeniul științific, „o doctoreasă în Drept de la Facultatea din Paris, și o licențiată în Drept, 319 profesoare de școală secundară de fete și 2 licențiate în Farmacie”. Dacă la acest număr se adaugă cel al artistelor noastre și al femeilor de litere fără titlu, acesta va fi destul de elocvent pentru a arăta cât de mare este la românce elanul entuziasmului pentru munca intelectuală”.

A fost invitată și la alte congrese, unde a prezentat studii despre prevenirea mortalității infantile și despre funcționarea creșelor.

În 1904 și-a închis cabinetul particular de practică medicală și s-a dedicat exclusiv Societății Materna.

La începutul Primului Război Mondial, a acordat îngrijiri medicale la Spitalul Militar Temporar nr. 134, amenajat în cadrul Institutului și Internatului Evanghelic.

S-a mutat la cele veșnice în 16 noiembrie 1919, la București.

Sursa foto: Playtech (colorizare)
Sursă: Radio România Cultural


Știri recente