Nematerial, necorporal, neîmpărțit, spiritual, Duhul Sfânt este nesupus nici unei schimbări. Nelipsindu-i nimic, căci nu crește prin adăugiri, El este simplu. Este puternic și prezent pretutindeni. Este veșnic închinat și slăvit cu Tatăl și cu Fiul. În tratatul Despre Duhul Sfânt, Sfântul Vasile vorbește despre doxologie, mărturisirea credinței și Botez, „mărturisirea credinței fiind o consecință a Botezului, iar doxologia o consecință a credinței”. În toate cele trei este implicată Persoana Duhului.
Atunci când vorbește despre Duhul dumnezeiesc, Scriptura Vechiului Testament folosește evreiescul ruah sau grecescul pneuma, cuvinte care se traduc prin termenii suflu, suflare. Este un antropomorfism aici, Duhul apare ca suflul lui Dumnezeu, folosind o expresie materială ce poate desemna ori vântul, ori suflul unui om viu, dar care ajunge să semnifice o realitate ce există în mod tainic în Dumnezeu. În Vechiul Legământ, deși natura personală, ipostatică a Duhului lui Dumnezeu nu este precizată în mod clar, totuși prezența Lui permanentă, începând cu facerea lumii, îmbogățește cunoașterea noastră cu privire la taina Sfintei Treimi. Revelarea Duhului Sfânt este pusă în legătură cu implicarea Lui în creație, cu lucrarea proorocilor, cu pregătirea poporului iudeu pentru venirea lui Mesia.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.